ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1796/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea deciziei nr. 3856 din 23 martie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității sale de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit actelor depuse se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost persecutat pe motive etnice, de autoritățile maghiare, fiind strămutat de către acestea, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, aparținând aceluiași stat.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 340/CA/2004 - PI din 12 mai 2004, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea deciziei nr. 3852 din 23 martie 2004 și menținerea hotărârii nr. 3852 din 19 noiembrie 2002, prin care i s-a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul, cetățean român, a dovedit că în perioada iunie 1944 - octombrie 1944, a fost strămutat sub amenințarea armelor, de către jandarmii maghiari, din localitatea sa de domiciliu, în altă localitate.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând în esență că reclamantul nu a fost persecutat etnic, astfel încât să se poată justifica refugiul acestuia dintr-o localitate situată pe teritoriul cedat Ungariei, într-o altă localitate aflată tot în Ungaria, în perioada iunie 1944 - octombrie 1944, așa cum prevede expres art. 2 din legea mai sus arătată. Recursul este nefondat. Conform prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit din motive etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Este evident că prin aceste dispoziții s-a urmărit să se acorde persoanelor îndrituite, unele drepturi compensatorii pentru prejudicii suferite în urma persecuțiilor din motive etnice. În cauză, din analiza actelor și lucrărilor dosarului (cererea reclamantului și depozițiile martorilor) rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost strămutat, pe motive etnice, de autoritățile maghiare instaurate în teritoriul cedat Ungariei, prin intermediul forțelor de ordine (jandarmi), din localitatea de domiciliu, în alta stabilită tot de către autorități, din care s-a reîntors la sfârșitul anului 1944. În general, ceea ce i-a forțat pe românii care domiciliau în teritoriul ocupat de regimul hortyst, să se refugieze și să nu se mai reîntoarcă în localitățile de domiciliu, a fost tocmai teroarea psihică și materială aplicată de acest regim.

În speță reclamantul, de origine română fiind, a fost persecutat pe motive etnice, de vreme ce strămutarea, deși făcută dintr-o localitate aparținând Ungariei, în alta aflată pe același teritoriu, s-a făcut sub amenințarea armelor, de către jandarmii maghiari. Față de cele ce preced, hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, astfel că recursul se vădește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 340/CA/2004 - PI din 12 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2005.