ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5010/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 471 din 1

aprilie 2004, Tribunalul București a respins contestația la executare formulată

de condamnatul

m.n.

, ca

neîntemeiată.

În considerentele hotărârii s-a

arătat că prin cererea din 7 august 2003, condamnatul M.N. a formulat

contestație la executarea sentinței penale nr. 293 din 20 octombrie 1999 a

Tribunalului Brăila, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., cu referire la

art. 458 C. proc. pen., motivând că, prin adoptarea O.U.G. nr. 207/2000, de

modificare a prevederilor art. 146 C. pen. (majorând la mai mult de 2 milioane

lei paguba materială pentru a fi considerată consecință deosebit de gravă), a

intervenit o cauză de micșorare a pedepsei în ceea ce îl privește, întrucât a

fost condamnat în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., la 12 ani închisoare,

cu un prejudiciu de 165.000.000 lei.

Instanța a motivat respingerea

contestației la executare prin referire la neîntrunirea condițiilor din art. 15

C. pen., privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul

pedepselor definitive.

S-a arătat, astfel, că petiționarul

condamnat, recidivist, a comis abateri disciplinare în timpul executării

pedepsei, așa cum rezultă din referatul Penitenciarului București, nefiind

recompensat și neprestând activități productive.

Apelul condamnatului a fost respins

prin decizia penală nr. 379 din 19 mai 2004 a Curții de Apel București,

instanța de control judiciar constatând că hotărârea pronunțată în cauză este

legală și temeinică.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către condamnat care, reiterând motivele din cererea

inițială, a invocat și incidența dispozițiilor art. 12 C. pen., susținând

dezincriminarea faptei comise, ca efect al modificării art. 146 C. pen.

Verificând hotărârea atacată în

raport de criticile formulate, precum și din oficiu, în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Instanțele au făcut o corectă

interpretare și aplicare a prevederilor art. 15 C. pen., constatând că

reducerea pedepsei, urmare modificării pragului valoric al prejudiciului,

prevăzut de art. 146 C. pen., ceea ce ar permite înlăturarea dispozițiilor art.

215 alin. (5) C. pen., în raport cu prejudiciul de 165.000.000 lei din cauză,

este facultativă și numai dacă sunt întrunite condițiile textului de lege

menționat.

Ori, în raport de infracțiunea

săvârșită, statutul de recidivist al condamnatului și caracterizările negative

privind conduita sa în timpul executării pedepsei (în prezent recurentul este

în curs de judecată în căile de atac în alte 3 cauze pentru infracțiuni de

același gen, fiind condamnat la instanțele de fond cu pedepse cuprinse între 15

ani și 4 ani și 2 luni închisoare), se învederează netemeinicia cererii de

modificare a pedepsei.

Prevederile art. 12 C. pen., nu sunt

incidente.

Prin modificarea art. 146 C. pen.,

nu s-a produs o dezincriminare, așa cum susține recurentul, ci doar o

modificare a pragului valoric în raport de care pagubele materiale determină

reținerea agravantei consecințelor deosebit de grave.

Față de cele ce preced, recursul

condamnatului M.N. urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea

recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care va fi inclus

și onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul M.N. împotriva deciziei penale nr.

379 din 19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

octombrie 2004.