ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3666/2005

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 382 din 12 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 și art. 76 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 552 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1138/2002, a Judecătoriei Slobozia, rest care a fost contopit cu pedeapsa rezultantă din sentința de față, astfel să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

Prin aceeași sentință, în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a fost condamnat și inculpatul F.L.V. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 276 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare.

Potrivit art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului F.L.V. și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Au fost obligați cei doi inculpați, în solidar, să plătească părții civile Regionala C.F.R. Constanța, suma de 92.677.012 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat fiecare inculpat să plătească către stat, câte 1.900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care, pentru fiecare suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut în esență următoarea situație de fapt:

În ziua de 24 mai 2004, inculpatul P.M.,  s-a deplasat în localitatea C. pentru a-l vizita pe nepotul său, F.L.V. În urma discuțiilor purtate, aceștia au luat rezoluția infracțională de a sustrage inductori de la calea ferată.

În realizarea hotărârii infracționale, cei doi, în seara zilei de 26 mai 2004, având asupra lor mai multe chei, au demontat un număr de 4 inductori în valoare de 92.677.012 lei, pe care i-au ascuns în apropierea căii ferate.

A doua zi, inculpații au ridicat bunurile sustrase și le-au transportat la un centru de achiziție al metalelor, aparținând SC L. SRL Căzănești, unde inculpații au fost surprinși de organele de poliție.

În contextul situației de fapt expuse și reținute, s-a apreciat că activitatea materială desfășurată de inculpați întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat cu consecințe de a pune în pericol siguranța circulației pe calea ferată și art. 276 alin. (1) C. pen., privind infracțiunea de distrugere și semnalizare falsă, cu calificarea menționată mai sus, texte de lege în baza cărora au fost condamnați cei doi inculpați la câte două pedepse, cu închisoarea.

Reținând că faptele au fost comise în concurs real, s-a dispus contopirea acestora.

La individualizarea și aplicarea pedepselor, s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen., cum și art. 74 – art. 76 C. pen., fiindu-le aplicate pedepse sub limita minimă prevăzută de lege, care au fost contopite, faptele fiind săvârșite în concurs real, apreciindu-se că o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, pentru P.M. și de 2 ani închisoare, pentru F.L.V., sunt de natură să ducă la reeducarea acestora.

Pentru inculpatul P.M., față de conținutul fișei de cazier, și din care rezultă că acesta a suferit mai multe condamnări, pentru comiterea de infracțiuni de furt, ultima de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1138/2002, a Judecătoriei Slobozia, din care s-a liberat condiționat la data de 11 ianuarie 2001, când mai avea un rest de 552 zile, s-a reținut starea de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Reținând că, inculpatul a comis cele două infracțiuni, la data de 26 mai 2004, în perioada de expirare a duratei pedepsei din care s-a liberat condiționat, în conformitate cu art. 61 C. pen., s-a revocat restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare și s-a contopit cu pedeapsa rezultantă, în urma contopirii celor două pedepse la care a fost condamnat prin sentința de față, dispunând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel numai de către inculpatul P.M., care nu a arătat în ce constă nelegalitatea și netemeinicia acesteia, însă, cu ocazia soluționării, deși legal citat, nu s-a prezentat, iar apărătorul desemnat din oficiu a formulat un singur motiv de apel, referitor la greșita individualizare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a examinat apelul declarat, în raport de motivul invocat, actele și lucrările de la dosar, sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. și, prin decizia penală nr. 15/ A din 12 ianuarie 2005, apelul declarat a fost respins, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei s-a motivat că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepsei față de gravitatea faptelor, perseverența infracțională a inculpatului, periculozitatea sa social, sporită și pedeapsa aplicată.

În temeiul art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs de către inculpatul P.M., care a invocat cu ocazia acordării ultimului cuvânt, critici vizând greșita condamnare, deoarece nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat, iar avocatul desemnat din oficiu a reiterat critica care a constituit motiv de apel, referitor la greșita individualizare a pedepsei, în sensul că, deși i s-au aplicat circumstanțe atenuante personale nu li s-au dat eficiența cuvenită.

Motivele invocate, constituie cazuri de casare în sensul pct. 18, 17

1

și 14 de la art. 385

9

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat în raport de motivele invocate de inculpat și apărător, de actele și lucrările dosarului, de decizia și sentința pronunțate în cauză, se constată că recursul de față este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Referitor la motivul de recurs invocat de către recurentul inculpat, vizând nevinovăția sa în comiterea celor două infracțiuni pentru care a fost condamnat, se constată că este neîntemeiat.

Potrivit mijloacelor de probă de la dosar și administrate în faza de urmărire penală, cercetare judecătorească, rezultă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat.

Inculpatul, în declarațiile date, arată că, în seara zilei de 26 mai 2004, împreună cu nepotul său inculpatul F.L.V., s-au deplasat la linia ferată dintre localitățile Căzănești și Ciochina, având asupra lor chei și au demontat de la sistemul de cale ferată un număr de 4 cutii metalice, pe care le-au ascuns la o distanță de 400-500 metri de calea ferată, pe care a doua zi le-au luat cu o căruță și le-au dus la un centru de achiziții, unde au fost depistați de către organele de poliție.

Declarațiile inculpatului recurent se coroborează întru totul cu cele ale celuilalt inculpat F.L.V., care și acesta, la rândul său, arată în ce mod au sustras inductorii de cale ferată.

De altfel, declarațiile inculpaților nu sunt singulare, ele se coroborează cu procesele verbale de reconstituire a faptei, în care sunt consemnate aspecte legate de deplasarea celor doi, modul cum au desfăcut inductorii și locul unde au ascuns bunurile sustrase, planșele foto, cum și declarațiile martorilor S.Șt. și A.M., martori asistenți, care au fost de față când inculpații au declarat că au comis faptele.

Așa fiind, din mijloacele de probă enunțate și al căror conținut a fost expus, rezultă în mod indubitabil că inculpatul, împreună cu celălalt au săvârșit faptele pentru care au fost condamnați.

În consecință, critica adusă hotărârilor este neîntemeiată, neavând suport probator și urmează a fi înlăturată.

Și cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, exagerată, solicitând reducerea acesteia, se constată că este neîntemeiat.

Instanțele nu i-au aplicat inculpatului pedepse mari exagerate ci, din contră, i-au aplicat circumstanțe atenuante personale, deși, din fișa de cazier existentă la dosar, rezultă că acesta a mai suferit un număr de 5 condamnări în perioada 1996 - 2001, fiindu-i aplicate pedepse cuprinse între un an și 4 ani închisoare, ceea ce denotă perseverență infracțională și periculozitate social sporită din partea acestuia.

Față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de la art. 209 alin. (3) C. pen., care sunt cuprinse între 4 ani și 18 ani închisoare, iar la art. 276 alin. (1) C. pen. între 3 ani și 12 ani închisoare, pedeapsa rezultantă pe care urmează să o execute inculpatul, de numai 3 ani închisoare, în condițiile în care s-a revocat și un rest de pedeapsă de 552 zile, este chiar blândă.

Ca atare, se va înlătura și acest motiv de recurs, ca fiind neîntemeiat, deoarece nu se justifică reducerea pedepsei sub 3 ani închisoare față de criteriile înscrise la art. 72 C. pen. și de dispozițiile arătate de art. 52 C. pen.

Cum nici unul dintre motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M., împotriva deciziei penale nr. 15/ A din 12 ianuarie 2005, a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4000.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2005.