ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 626 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 10654/3/2010 în temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B.S.A. din infracțiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia, cu aplic. art. 74 lit. c), art. 76 lit. d), art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 17 alin. (1), art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 3,52 grame de substanță care conține heroină, cafeina și paracetamol, în vederea distrugerii. In temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând prin coroborare probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, a reținut, în fapt, că la data de 15 septembrie 2009, în jurul orei 10.00-10.30, în timp ce inculpatul B.S.A.

se afla în sectorul 5, București a fost oprit de lucrători din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și în prezența martorului asistent G.C., inculpatul a fost perchiziționat corporal, ocazie cu care s-a găsit în șapca pe care o purta pe cap o punguță din plastic ce conținea o substanță ca un praf, probă ce a fost ridicată, introdusă într-un plic ce a fost sigilat cu sigiliul tip M.l. cu nr. 32077 și predată laboratorului pentru analize. Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 524272 din 15 septembrie 2009 efectuată în cauză a concluzionat că punguța cu substanță ridicată de la inculpatul B. conținea 3,62 grame heroină, substanță ce face parte din tabelul anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000.

Situația de fapt astfel reținută a rezultat din coroborarea declarațiilor date de inculpat in cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în fața primei instanțe cu cele ale martorului asistent G.C., cu mențiunile cuprinse în procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală cu prilejul depistării inculpatului. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea săvârșită instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al infracțiunii comise, modalitatea de săvârșire dar și aspectul că inculpatul este recidivist postexecutoriu în raport de condamnarea anterioară la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1626 din 16 decembrie 2004 a Tribunalului București rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3921 din 24 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul fiind arestat la 16 aprilie 2004 și liberat condiționat la 02 octombrie 2007, cu un rest neexecutat de 469 zile, pedeapsă considerată ca executată în raport de data săvârșirii faptei din prezenta cauză (15 septembrie 2009). Având în vedere atitudinea sinceră avută de inculpatul pe parcursul cercetării judecătorești dar și actele în circumstanțiere ce au fost depuse la dosar, Tribunalul a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

căreia i-a dat eficiență în condițiile art. 76 lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul B.S.A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind că în raport de fapta comisă și de probatoriile existente în cauză cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată apare ca fiind exagerat. Acesta a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și în fond, în principal, aplicarea unei amenzi penale, iar în subsidiar, o reducere a cuantumului pedepsei, dându-se eficiență mai mare dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele art. 371 C. proc.

pen., Curtea a reținut următoarele: Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în urma unei analize coroborate a întregului material probator administrat în cauză, atât în fata de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești. De altfel, se constată că inculpatul nici nu a înțeles să critice în apel aceste aspecte, în condițiile în care, fiind oprit la data de 15 septembrie 2009, de către lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a municipiului București, a recunoscut încă de la bun început că deține asupra sa heroină în vederea consumului propriu. În drept, instanța de fond a apreciat întemeiat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Tot astfel, s-a reținut corect în sarcina inculpatului starea de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen., în raport de condamnarea anterioară la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare suferită de acesta prin sentința penală nr. 1626 din 16 decembrie 2004 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3921 din 24 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care a fost liberat condiționat la 02 octombrie 2007, cu un rest neexecutat de 469 zile, pedeapsă considerată ca executată la data săvârșirii faptei din prezenta cauză (15 septembrie 2009). Singurul aspect criticat de inculpat în apel a privit pedeapsa la care s-a oprit prima instanță, solicitarea sa principală fiind de aplicare a unei amenzi penale, iar cea subsidiară, de reducere a cuantumului pedepsei închisorii.

Curtea a constatat însă că în cauză nu este posibilă aplicarea unei amenzi penale, având în vedere că infracțiunea imputată inculpatului - art.4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 - este pedepsită cu închisoarea între 2 și 5 ani, nefiind prevăzută alternativ și pedeapsa amenzii penale [ca în cazul infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din aceeași lege]. Mai mult, aplicarea unei amenzi penale nu este posibilă nici chiar prin reținerea de circumstanțe atenuante, dat fiind minimul special al pedepsei, mai mare de 1 an închisoare, dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. permițând în acest caz coborârea pedepsei doar până la minimul general, de 15 zile închisoare. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al apelantului inculpat a susținut că aplicarea unei amenzi penale este posibilă prin prisma modificărilor legislative, fără însă a indica în concret care sunt acestea.

Curtea a constatat că aceste susțineri sunt neîntemeiate, căci dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 nu au suferit modificări în sensul învederat. Curtea a găsit întemeiată solicitarea subsidiară a apelantului inculpat, privind reducerea cuantumului pedepsei închisorii la care s- a oprit prima instanță, de 1 an și 6 luni închisoare.

Astfel, Curtea a avut în vedere nu doar gradul de pericol social concret, relativ redus, al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, cât mai ales circumstanțele personale ale inculpatului care, deși este drept că nu se află la primul conflict cu legea penală, a adoptat totuși o atitudine procesuală constant sinceră și cooperantă, suferă de o serie de afecțiuni destul de grave (după cum o dovedesc numeroasele înscrisuri medicale depuse la dosar), se bucură de apreciere în societate (conform caracterizărilor), beneficiază de sprijinul familiei sale și își asigură în mod licit veniturile, lucrând în construcții fără carte de muncă (aspect confirmat de mama sa, martora B.E. ). In acest context, Curtea a apreciat că se justifică o valorificare mai accentuată a circumstanțelor atenuante judiciare reținute deja în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 80 C. pen.

(dată fiind și existența unei cauze de agravare a răspunderii penale, respectiv starea de recidivă), o pedeapsă de 6 luni închisoare fiind aptă, în opinia Curții, să satisfacă scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, aceasta nu poate fi decât una efectivă, având în vedere cuantumul pedepsei la care a fost anterior condamnat inculpatul, de 4 ani și 6 luni închisoare, ce exclude aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen., privind suspendarea condiționată ori sub supraveghere a executării pedepsei. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. , Curtea a admis apelul declarat de inculpat, a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, a redus pedeapsa aplicată acestuia conform celor mai sus reținute.

S-au aplicat art. 71 C. pen., interzicându-i-se inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., apreciindu-se că, în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și de natura infracțiunii, nu se justifică și interzicerea dreptului de a alege. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, urmând ca onorariul avocatului din oficiu (parțial), în sumă de 100 lei, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul B.S.A., care a criticat-o prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 14 C. proc.

pen. Prin motivele de recurs susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-au reiterat criticile din apel și s-a solicitat reducerea pedepsei aplicată inculpatului la minimul general prevăzut de lege respectiv 15 zile închisoare, având în vedere circumstanțele atenuante precum și multitudinea actelor medicale aflate la dosarul cauzei. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat B.S.A., întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că pedeapsa aplicată de instanța de apel a fost corect individualizată.

Înalta Curte, a apreciat că instanța de apel a realizat o corectă individualizare a pedepsei, cât și a modalității de executare a acesteia. Astfel, s-a aplicat o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante constând în atitudinea sinceră manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal. Înalta Curte a apreciat că în apel, au fost valorificate circumstanțelor atenuante judiciare reținute deja în favoarea inculpatului de către instanța de fond, inculpatul având o atitudine procesuală constant sinceră și cooperantă, acesta suferă de o serie de afecțiuni (după cum o dovedesc numeroasele înscrisuri medicale depuse la dosar), se bucură de apreciere în societate (conform caracterizărilor), beneficiază de sprijinul familiei sale și își asigură în mod licit veniturile, lucrând în construcții fără carte de muncă.

Valorificarea acestor circumstanțe, a avut drept consecință reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art. 80 C. pen. (dată fiind și existența unei cauze de agravare a răspunderii penale, respectiv starea de recidivă), pedeapsa de 6 luni închisoare fiind aptă, în opinia Înaltei Curții, să satisfacă scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, retine că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., neimpunându-se reducerea pedepsei aplicată inculpatului la minimul general prevăzut de lege respectiv 15 zile închisoare, chiar și în raport de multitudinea actelor medicale aflate la dosarul cauzei.

Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.S.A. împotriva deciziei penale nr. 259/A din 06 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția II- a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.A. împotriva deciziei penale nr. 259/A din 06 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 martie 2011.