ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 811/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 626 din 21 septembrie 2010

pronunțată de

Tribunalul București, secția a

II-a penală, în dosarul nr. 10654/3/2010

în temeiul

disp. art. 334

C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică

a faptei reținute în sarcina inculpatului B.S.A.

din infracțiunea

prev. de

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic. art. 37

lit. b) C. pen. în

infracțiunea

prev. de

art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic. art. 37

lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia, cu

aplic. art. 74

lit. c), art. 76 lit. d), art. 80 C. pen.

a fost condamnat inculpatul la pedeapsa

închisorii de 1 an și 6

luni. În

baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor

prev. de

art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. În

temeiul

art. 17 alin. (1), art. 18 din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea

cantității

de 3,52 grame de substanță care conține heroină, cafeina și

paracetamol,

în vederea distrugerii.

In temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând

prin coroborare probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și a

cercetării judecătorești, a reținut, în fapt, că

la data de 15 septembrie 2009, în

jurul

orei 10.00-10.30, în timp ce inculpatul B.S.A.

se afla în sectorul 5,

București a fost oprit de

lucrători din

cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului

București și în

prezența martorului asistent G.C.,

inculpatul

a fost perchiziționat corporal, ocazie cu care s-a găsit în

șapca pe care o purta pe cap o punguță din plastic

ce conținea o

substanță ca un praf,

probă ce a fost ridicată, introdusă într-un plic ce

a fost sigilat cu

sigiliul tip M.l. cu nr. 32077 și predată laboratorului pentru analize.

Raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 524272 din 15 septembrie 2009

efectuată

în cauză a concluzionat că punguța cu substanță ridicată

de la inculpatul B. conținea 3,62 grame heroină,

substanță ce

face parte din tabelul

anexă nr. 1 din Legea nr. 143/2000.

Situația de fapt astfel reținută a rezultat din

coroborarea declarațiilor date de inculpat in cursul urmăririi penale și al

cercetării judecătorești în fața primei instanțe cu cele ale martorului

asistent G.C., cu mențiunile cuprinse în procesul verbal întocmit de organele

de urmărire penală cu prilejul depistării inculpatului.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, astfel

cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplic.

art. 37

lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului

pentru infracțiunea săvârșită instanța a avut în vedere criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al infracțiunii

comise, modalitatea de săvârșire dar și aspectul că inculpatul este recidivist

postexecutoriu în raport de condamnarea anterioară la pedeapsa de 4 ani și 6

luni închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 1626 din 16

decembrie 2004 a Tribunalului București rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 3921 din 24 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul

fiind arestat la 16 aprilie 2004 și liberat condiționat la 02 octombrie 2007,

cu un rest neexecutat de 469 zile, pedeapsă considerată ca executată în raport

de data săvârșirii faptei din prezenta cauză (15 septembrie 2009).

Având în vedere atitudinea sinceră avută de

inculpatul pe parcursul cercetării judecătorești dar și actele în

circumstanțiere ce au fost depuse la dosar, Tribunalul a reținut în favoarea

acestuia circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. căreia i-a dat

eficiență în condițiile art. 76 lit. d) C. pen. și art. 80 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul

B.S.A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei,

apreciind că în raport de fapta comisă și de probatoriile existente în cauză

cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată apare ca fiind exagerat.

Acesta a solicitat admiterea apelului, desființarea

hotărârii apelate și în fond, în principal, aplicarea unei amenzi penale, iar

în subsidiar, o reducere a cuantumului pedepsei, dându-se eficiență mai mare

dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor

formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în

limitele art. 371 C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect situația de

fapt și vinovăția inculpatului, în urma unei analize coroborate a întregului

material probator administrat în cauză, atât în fata de urmărire penală, cât și

în cursul cercetării judecătorești.

De altfel, se

constată că inculpatul nici nu a înțeles să critice în

apel aceste

aspecte, în condițiile în care, fiind oprit la data de 15 septembrie 2009, de

către lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a municipiului

București, a recunoscut încă de la bun

început

că deține asupra sa heroină în vederea consumului propriu.

În drept, instanța de fond a apreciat întemeiat că

fapta

inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000. Tot astfel, s-a reținut corect în sarcina inculpatului starea de

recidivă postexecutorie prev. de art. 37

lit. b) C. pen., în raport de condamnarea anterioară la pedeapsa de

4 ani și 6 luni închisoare suferită de acesta

prin sentința penală nr.

1626 din 16 decembrie 2004 a Tribunalului

București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3921 din 24 iunie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și

Justiție, din

care a fost liberat condiționat la 02 octombrie 2007, cu un rest

neexecutat de 469 zile, pedeapsă considerată ca

executată la data

săvârșirii faptei din prezenta cauză (15 septembrie

2009).

Singurul aspect

criticat de inculpat în apel a privit pedeapsa la

care s-a oprit prima instanță, solicitarea sa

principală fiind de aplicare

a unei

amenzi penale, iar cea subsidiară, de reducere a cuantumului

pedepsei

închisorii.

Curtea a constatat

însă că în cauză nu este posibilă aplicarea

unei amenzi penale, având în

vedere că infracțiunea imputată

inculpatului

- art.4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 - este pedepsită cu

închisoarea între 2 și 5 ani, nefiind prevăzută

alternativ și pedeapsa

amenzii penale [ca în cazul infracțiunii prev. de

art. 4 alin. (1) din aceeași lege]. Mai mult, aplicarea unei amenzi penale nu

este

posibilă nici chiar prin reținerea de

circumstanțe atenuante, dat fiind

minimul

special al pedepsei, mai mare de 1 an închisoare, dispozițiile

art. 76

alin. (1) lit. d) C. pen. permițând în acest caz coborârea

pedepsei doar până la minimul general, de 15 zile

închisoare.

Cu ocazia

dezbaterilor, apărătorul ales al apelantului inculpat a

susținut că aplicarea unei amenzi penale este

posibilă prin prisma

modificărilor legislative, fără însă a indica în

concret care sunt acestea. Curtea a constatat că aceste susțineri sunt

neîntemeiate, căci dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 nu au

suferit modificări în sensul învederat.

Curtea a găsit întemeiată

solicitarea subsidiară a apelantului inculpat, privind reducerea cuantumului

pedepsei închisorii la care s-

a oprit prima instanță, de 1 an și 6 luni

închisoare. Astfel, Curtea a

avut în vedere

nu doar gradul de pericol social concret, relativ redus,

al infracțiunii

reținute în sarcina inculpatului, cât mai ales

circumstanțele personale ale inculpatului care, deși este drept că nu

se află la primul conflict cu legea penală, a

adoptat totuși o atitudine

procesuală constant sinceră și cooperantă,

suferă de o serie de afecțiuni destul de grave (după cum o dovedesc numeroasele

înscrisuri medicale depuse la dosar), se bucură de apreciere în societate

(conform caracterizărilor), beneficiază de sprijinul familiei sale și își

asigură în mod licit veniturile, lucrând în construcții fără

carte de muncă (aspect confirmat de mama sa,

martora B.E.

).

In acest context,

Curtea a apreciat că se justifică o valorificare

mai accentuată a circumstanțelor atenuante judiciare reținute deja în

favoarea inculpatului, cu consecința reducerii

cuantumului pedepsei

sub minimul

special prevăzut de lege, în condițiile art. 80 C. pen.

(dată fiind și existența unei cauze de agravare a

răspunderii penale,

respectiv starea

de recidivă), o pedeapsă de 6 luni închisoare fiind

aptă, în opinia

Curții, să satisfacă scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Cât privește

modalitatea de executare a pedepsei, aceasta nu

poate fi decât una efectivă, având în vedere cuantumul pedepsei la

care

a fost anterior condamnat inculpatul, de 4 ani și 6 luni închisoare, ce exclude

aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen., privind

suspendarea condiționată ori sub supraveghere a executării pedepsei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen.

, Curtea a admis

apelul declarat de inculpat, a desființat, în

parte, sentința penală

atacată și rejudecând, a redus pedeapsa aplicată acestuia conform celor mai sus

reținute.

S-au aplicat art.

71 C. pen., interzicându-i-se inculpatului, pe

durata executării pedepsei

principale, ca pedeapsă accesorie,

exercițiul

drepturilor

prev.

de

art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.,

apreciindu-se că,

în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și de natura

infracțiunii, nu se justifică și interzicerea

dreptului de a alege.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia,

urmând ca onorariul avocatului din oficiu (parțial), în sumă de 100 lei, să fie

suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat

recurs

inculpatul B.S.A., care a criticat-o

prin prisma

cazurilor de casare prev.

de art. 385

14

C. proc. pen.

Prin motivele de

recurs susținute oral de apărătorul desemnat

din oficiu, s-au reiterat

criticile din apel și s-a solicitat reducerea

pedepsei

aplicată inculpatului la minimul general prevăzut de lege

respectiv 15

zile închisoare, având în vedere circumstanțele

atenuante precum și multitudinea actelor medicale aflate la dosarul

cauzei.

Examinând decizia

recurată prin prisma cazurilor de casare

prev. de art. 385

14

C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor

urma.

Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere

critica

formulată de către recurentul

inculpat B.S.A., întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că pedeapsa

aplicată

de instanța de apel a fost corect individualizată.

Înalta Curte, a apreciat

că instanța de apel a realizat o corectă

individualizare a pedepsei, cât

și a modalității de executare a acesteia.

Astfel, s-a

aplicat o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a

reținerii circumstanțelor atenuante constând în atitudinea sinceră manifestată

de inculpat pe parcursul

procesului penal.

Înalta Curte a apreciat că în apel, au fost

valorificate circumstanțelor atenuante judiciare reținute deja în favoarea

inculpatului de către instanța de fond, inculpatul

având o atitudine procesuală constant sinceră și cooperantă, acesta suferă de o

serie

de afecțiuni (după cum o

dovedesc numeroasele înscrisuri medicale

depuse la dosar), se bucură de apreciere în societate (conform

caracterizărilor), beneficiază de sprijinul familiei

sale și își asigură în

mod licit

veniturile, lucrând în construcții fără carte de muncă.

Valorificarea

acestor circumstanțe, a avut drept consecință

reducerea cuantumului

pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege,

în condițiile art. 80 C. pen. (dată fiind și existența unei cauze

de

agravare a răspunderii penale, respectiv starea de recidivă),

pedeapsa de 6 luni închisoare fiind aptă, în

opinia Înaltei Curții, să

satisfacă

scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, retine că

în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art.

385

14

C. proc. pen.,

neimpunându-se

reducerea pedepsei aplicată inculpatului la minimul

general prevăzut de

lege respectiv 15 zile închisoare, chiar și în

raport de multitudinea actelor medicale aflate la dosarul cauzei.

Față de aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul

declarat

de inculpatul B.S.A. împotriva

deciziei penale nr. 259/A din 06 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

II-

a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul

B.S.A.

împotriva deciziei penale nr. 259/A din 06

decembrie

2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 02 martie 2011.