ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6908/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 iulie 2002, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P., a solicitat anularea pct. 5 din decizia nr. 345 din 7 iunie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice și a mențiunilor din nota de constatare nr. 4216 din 26 martie 2002, privitoare la suma de 8.409.331.390 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile fiscal. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că nelegal nu au fost considerate deductibile fiscal, cheltuielile pe care le-a făcut pentru plata onorariului de avocat în sumă de 6.977.470.818 lei, achitat firmei de avocați I. & C. și cheltuielile de 1.431.860.572 lei, pentru amortizarea mijloacelor fixe.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 20 din 11 februarie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că onorariul achitat de reclamantă, firmei de avocatură I. & C., în susținerea unui litigiu pe care l-a avut la Curtea Internațională de Arbitraj, nu este deductibil fiscal, pentru că nu este aferent activității de producție, așa cum rezultă și din răspunsul expertului numit de instanță, la obiecțiunile făcute de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova. Mai reține că suma de 1.431.860.572 lei, reprezentând amortizarea mijloacelor fixe, scoase din funcțiune în perioada 2000 - 31 iulie 2001, nu este aferentă veniturilor și din acest motiv nu e deductibilă fiscal.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța a făcut o aplicare greșită a legii și că nu s-a pronunțat asupra actelor pe care le-a depus, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Menționează că recursul privește numai suma de 6.977.470.818 lei, reprezentând onorariul de avocat, achitat firmei de avocatură I. & C., sumă care este deductibilă fiscal, deoarece a fost aferentă activității reclamantei, care a înregistrat profit în perioada respectivă, așa cum rezultă din bilanțul contabil și notele contabile pe care le-a depus la dosar, neavute în vedere de către instanță, care însă, a confirmat punctul de vedere nereal exprimat de expert, în răspunsul la obiecțiuni.

Recursul este fondat. Prin nota de constatare din 26 martie 2002, întocmită de reprezentanți ai Direcției de Control Fiscal Prahova, s-a reținut, printre altele, că suma de 6.977.470.818.lei reprezentând onorariul de avocat achitat firmei britanice de avocatură I. & C., pentru reprezentarea în fața Curții Internaționale de Arbitraj, a intereselor recurentei, în litigiul cu firma N.J. din Jugoslavia, nu se regăsește în costul complet al produselor, nefiind aferentă veniturilor înregistrate în perioada verificată.

Contestația formulată de recurentă împotriva actului de control, a fost admisă în parte, prin decizia nr. 345 din 7 iunie 2002, dar în ce privește suma de 6.977.470.818 lei s-a respins, ca neîntemeiată, cu motivarea că în contractul cu firma britanică, nu sunt prevăzute date referitoare la termene de execuție și la valoarea totală a acestuia și că în perioada supusă verificării, recurenta nu a realizat nici un venit care să facă obiectul contractului încheiat cu firma de avocatură. Curtea va reține, însă, că, cheltuielile făcute cu plata onorariului de avocat către firma britanică, sunt deductibile fiscal. Are în vedere că recurenta a făcut dovada certă, cu bilanțul contabil, notele contabile și raportul de expertiză, că în anii 2000 și 2001 a realizat profit și că suma achitată drept onorariu de avocat, este aferentă activității sale.

Conform prevederilor art. 4 alin. (6) din H.G. nr. 402/2000, „Nu sunt deductibile serviciile facturate de persoane fizice sau juridice nerezidente, în situația în care plata acestora determină pierdere la nivelul unui exercițiu financiar sau în situația în care aceste servicii nu sunt aferente entității din România”. Or, din probele dosarului rezultă că recurenta n-a înregistrat pierderi în anii respectivi și că onorariul de avocat s-a achitat pentru serviciile prestate de firma străină, în litigiul recurentei cu firma iugoslavă, litigiu privitor la restituirea către aceasta, a contravalorii cantității de 928,980 tone păcură rezultată din procesarea unei cantități de țiței, ca și a altor despăgubiri pretinse de firma iugoslavă.

Recurenta face dovada că a achitat firmei britanice de avocatură, valoarea în lire sterline a sumei de 6.977.470.818 lei, în contul asistenței în litigiul menționat, în baza convenției-contract încheiată de părțile respective în anul 1999. Chiar dacă recurenta a depus la dosar, copie de pe contractul care nu cuprinde ziua și luna încheierii acestuia, ci numai anul 1999 și nici semnăturile părților contractante, din anexa 1 la contract rezultă că s-a încheiat la 8 decembrie 1999, că prețul ce trebuie achitat de recurentă, este de 110.941, 79 lire sterline, achitabil în termen de 10 zile de la încheierea contractului, precum și 40.000 lire sterline ce se vor plăti ulterior în funcție de serviciile prestate și decontate.

Trebuie avut în vedere că recurenta, prin contractul încheiat cu firma britanică, urmărea să evite eventualele pierderi pe care le-ar suferi prin câștigarea litigiului arbitral de către firma iugoslavă. În anexa 1 la contract se arată termenul de execuție al acestuia și anume, până la finalul litigiului arbitral, ca și valoarea totală a contractului, contrar susținerilor organelor financiare. De asemenea, recurenta a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, că a achitat efectiv firmei de avocatură, sumele stabilite de părțile contractante. Ca atare, sunt îndeplinite și prevederile art. 4 alin. (6) lit. r) din O.U.G. nr. 217/1999, invocate de Ministerul Finanțelor Publice, în concluziile scrise depuse la dosar, în vederea respingerii acțiunii și apoi, a recursului, deoarece există contractul scris de consultanță juridică (chiar dacă copia de la dosar are unele vicii), iar acesta conține suficiente elemente privind natura prestațiilor.

Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 și 312, raportate la art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., se va admite recursul de față, în sensul că va fi casată sentința recurată, iar pe fond va fi admisă în parte, acțiunea și se va anula pct. 5 din decizia nr. 345 din 7 iunie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, privitoare la suma de 6.977.470.818 lei reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.N.P. P. SA București, sucursala P., împotriva sentinței civile nr. 20 din 11 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, admite în parte acțiunea reclamantei și anulează pct. 5 din decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 345 din 7 iunie 2002, cu privire la suma de 6.977.470.818 lei reprezentând onorariu de avocat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.