ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6908/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 2 iulie 2002, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P., a solicitat anularea pct.

5 din decizia nr. 345 din 7 iunie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice și a mențiunilor din nota de constatare nr. 4216 din 26 martie 2002, privitoare

la suma de 8.409.331.390 lei reprezentând cheltuieli nedeductibile fiscal.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că nelegal nu au fost considerate deductibile fiscal, cheltuielile pe

care le-a făcut pentru plata onorariului de avocat în sumă de 6.977.470.818

lei, achitat firmei de avocați I. & C. și cheltuielile de 1.431.860.572 lei,

pentru amortizarea mijloacelor fixe.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 20 din 11

februarie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că onorariul

achitat de reclamantă, firmei de avocatură I. & C., în susținerea unui

litigiu pe care l-a avut la Curtea Internațională de Arbitraj, nu este deductibil fiscal, pentru că nu este aferent activității de producție, așa cum rezultă

și din răspunsul expertului numit de instanță, la obiecțiunile făcute de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.

Mai reține că suma de 1.431.860.572

lei, reprezentând amortizarea mijloacelor fixe, scoase din funcțiune în

perioada 2000 - 31 iulie 2001, nu este aferentă veniturilor și din acest motiv

nu e deductibilă fiscal.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța a făcut o aplicare greșită a legii și că nu s-a pronunțat

asupra actelor pe care le-a depus, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Menționează că recursul privește

numai suma de 6.977.470.818 lei, reprezentând onorariul de avocat, achitat

firmei de avocatură I. & C., sumă care este deductibilă fiscal, deoarece a

fost aferentă activității reclamantei, care a înregistrat profit în perioada

respectivă, așa cum rezultă din bilanțul contabil și notele contabile pe care

le-a depus la dosar, neavute în vedere de către instanță, care însă, a

confirmat punctul de vedere nereal exprimat de expert, în răspunsul la

obiecțiuni.

Recursul este fondat.

Prin nota de constatare din 26

martie 2002, întocmită de reprezentanți ai Direcției de Control Fiscal Prahova,

s-a reținut, printre altele, că suma de 6.977.470.818.lei reprezentând

onorariul de avocat achitat firmei britanice de avocatură I. & C., pentru

reprezentarea în fața Curții Internaționale de Arbitraj, a intereselor

recurentei, în litigiul cu firma N.J. din Jugoslavia, nu se regăsește în costul

complet al produselor, nefiind aferentă veniturilor înregistrate în perioada

verificată.

Contestația formulată de recurentă

împotriva actului de control, a fost admisă în parte, prin decizia nr. 345 din

7 iunie 2002, dar în ce privește suma de 6.977.470.818 lei s-a respins, ca

neîntemeiată, cu motivarea că în contractul cu firma britanică, nu sunt

prevăzute date referitoare la termene de execuție și la valoarea totală a

acestuia și că în perioada supusă verificării, recurenta nu a realizat nici un

venit care să facă obiectul contractului încheiat cu firma de avocatură.

Curtea va reține, însă, că,

cheltuielile făcute cu plata onorariului de avocat către firma britanică, sunt

deductibile fiscal.

Are în vedere că recurenta a făcut

dovada certă, cu bilanțul contabil, notele contabile și raportul de expertiză,

că în anii 2000 și 2001 a realizat profit și că suma achitată drept onorariu de

avocat, este aferentă activității sale.

Conform prevederilor art. 4 alin.

(6) din H.G. nr. 402/2000, „Nu sunt deductibile serviciile facturate de

persoane fizice sau juridice nerezidente, în situația în care plata acestora

determină pierdere la nivelul unui exercițiu financiar sau în situația în care

aceste servicii nu sunt aferente entității din România”.

Or, din probele dosarului rezultă că

recurenta n-a înregistrat pierderi în anii respectivi și că onorariul de avocat

s-a achitat pentru serviciile prestate de firma străină, în litigiul recurentei

cu firma iugoslavă, litigiu privitor la restituirea către aceasta, a

contravalorii cantității de 928,980 tone păcură rezultată din procesarea unei

cantități de țiței, ca și a altor despăgubiri pretinse de firma iugoslavă.

Recurenta face dovada că a achitat

firmei britanice de avocatură, valoarea în lire sterline a sumei de

6.977.470.818 lei, în contul asistenței în litigiul menționat, în baza

convenției-contract încheiată de părțile respective în anul 1999.

Chiar dacă recurenta a depus la

dosar, copie de pe contractul care nu cuprinde ziua și luna încheierii

acestuia, ci numai anul 1999 și nici semnăturile părților contractante, din

anexa

1

la contract rezultă că s-a încheiat la 8

decembrie 1999, că prețul ce trebuie achitat de recurentă, este de 110.941, 79

lire sterline, achitabil în termen de 10 zile de la încheierea contractului,

precum și 40.000 lire sterline ce se vor plăti ulterior în funcție de

serviciile prestate și decontate.

Trebuie avut în vedere că recurenta,

prin contractul încheiat cu firma britanică, urmărea să evite eventualele

pierderi pe care le-ar suferi prin câștigarea litigiului arbitral de către

firma iugoslavă.

În anexa 1 la contract se arată

termenul de execuție al acestuia și anume, până la finalul litigiului arbitral,

ca și valoarea totală a contractului, contrar susținerilor organelor

financiare.

De asemenea, recurenta a dovedit cu

înscrisurile depuse la dosar, că a achitat efectiv firmei de avocatură, sumele

stabilite de părțile contractante.

Ca atare, sunt îndeplinite și

prevederile art. 4 alin. (6) lit. r) din O.U.G. nr. 217/1999, invocate de

Ministerul Finanțelor Publice, în concluziile scrise depuse la dosar, în

vederea respingerii acțiunii și apoi, a recursului, deoarece există contractul

scris de consultanță juridică (chiar dacă copia de la dosar are unele vicii),

iar acesta conține suficiente elemente privind natura prestațiilor.

Pentru considerentele arătate mai

sus, în temeiul art. 299 și 312, raportate la art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., se va admite recursul de față, în sensul că va fi casată sentința recurată, iar pe

fond va fi admisă în parte, acțiunea și se va anula pct. 5 din decizia nr. 345

din 7 iunie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice, privitoare la suma de

6.977.470.818 lei reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.N.P. P.

SA București, sucursala P., împotriva sentinței civile nr. 20 din 11 februarie

2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

admite în parte acțiunea reclamantei și anulează pct. 5 din decizia

Ministerului Finanțelor Publice nr. 345 din 7 iunie 2002, cu privire la suma de

6.977.470.818 lei reprezentând onorariu de avocat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2004.