ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3139/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

SC C. SA, în contradictoriu

cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Garda Financiară, a solicitat anularea deciziei nr. 21 din 30 ianuarie 2004,

emisă de primul pârât și anularea procesului-verbal nr. 0011149 din 3 iulie

2003, întocmit de cea de a doua pârâtă și exonerarea de la plata către bugetul

de stat, a sumei de 19.762.457.933 lei, reprezentând 15.576.942.144 lei impozit

pe profit, 3.571.003.565 lei majorări și dobânzi de întârziere și 614.312.224

lei, penalități de întârziere.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în mod nejustificat s-a reținut că, sumele reprezentând

servicii de consultanță primite de SC C. SA de la doi consultanți străini,

respectiv I. și S., în baza a două contracte cadru de consultanță, nu

reprezintă cheltuieli deductibile, deoarece nu s-a dovedit efectuarea

serviciilor (serviciile prestate nu ar fi reale) și cheltuielile respective nu

sunt aferente realizării de venituri.

Serviciile de consultanță

contractate cu cei doi parteneri străini sunt necesare pentru ca societatea să

își desfășoare în mod optim și profesionist activitatea, au fost efective

conform documentației prezentate, și-au arătat utilitatea în activitatea

societății, contribuind la încheierea mai multor contracte.

Curtea de apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 1588 din 30 iunie 2004, a admis

acțiunea precizată, a anulat decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2004, emisă de

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și procesul-verbal nr. 0011149

din 3 iunie 2003, întocmit de Garda financiară, secția București și a dispus

restituirea sumei de 19.762.457.933 lei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut existența celor două contracte de consultanță, prestarea

efectivă a serviciilor de consultanță și împrejurarea că acestea sunt aferente

realizării de venituri, au utilitate economică.

Considerând hotărârea

nelegală, pârâții au declarat recursuri întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. și au solicitat admiterea lor, casarea sentinței și în

fond, respingerea acțiunii, actele încheiate contestate fiind legale.

Se arată că în perioada în

discuție sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (6) lit. r) din O.G. nr. 217/1999,

pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994, care prevăd îndeplinirea a

două condiții pentru ca o cheltuială să fie deductibilă, respectiv existența

unui contract scris și posibilitatea verificării prestatorilor în legătură cu

natura serviciilor.

Această ultimă cerință nu

este întrunită în cauză.

Declarațiile autentificate

ale angajaților SC C. SA, cât și a consultanților străini prezentate nu au

valoare, pentru că nu s-a dovedit că persoanele străine ale căror nume figurează

în aceste declarații, sunt și angajații celor 2 consultanți și nici nu

figurează ca autorii lucrărilor.

Declarația notarială dată de

T.M., din 11 mai 2004, contrazice nota explicativă, dată la 4 iunie 2003 și

înregistrată la societate, sub nr. 2569 din 5 iunie 2003.

Rapoartele privind pe I.O. Ltd.

Cipru sunt lucrări cu caracter public aflate la diverse adrese de internet,

accesibile tuturor, nu sunt lucrări realizate strict pentru reclamantă (și se

exemplifică acestea).

Alte rapoarte nu au legătură

cu obiectul de activitate al societății.

Pentru ca serviciile de

consultanță să fie deductibile fiscal, trebuie să fie aferente realizării de

venituri, ori, la 31 decembrie 2002 reclamanta a obținut un profit de 59.274

milioane lei, iar la 31 martie 2003, o pierdere de 8.136 miliarde lei.

În cauză își găsește

aplicarea art. 6 lit. p) din O.G. nr. 40/1998, pentru modificarea și

completarea O.G. nr. 70/1994, care prevede: „cheltuielile înregistrate pe bază

de documente, care nu îndeplinesc condițiile Legii nr. 82/1991, nu sunt

deductibile la calculul profitului impozabil”.

Probele administrate nu sunt

concludente, raportul auditorului A.N.B. C. și expertiza extrajudiciară este

întocmită de același E.A.

Prin coroborarea tuturor

celor susținute, se arată că s-a făcut dovada că în realitate este vorba de

cheltuieli fictive.

Recursurile sunt fondate.

În urma unui control

efectuat la SC C. SA, de Garda Financiară București, s-a încheiat procesul-verbal

nr. 0011149 din 3 iunie 2003, prin care s-a stabilit în sarcina societății,

debite în sumă totală de 19.762.933 lei, reprezentând 15.576.942.144 lei

impozit pe profit, 3.571.003.565 lei majorări și dobânzi de întârziere aferente

impozitului pe profit și 614.512.224 lei, penalități de întârziere 0,5%.

S-a reținut în fapt că în

perioada decembrie 2001 - martie 2003, SC C. SA a acceptat și înregistrat în

contabilitate, în contul 628 „cheltuieli de serviciile executate de terți”,

sumele efectuate de I.O. Ltd. Cipru și de S. Ltd. Cipru, având ca titlu,

contravaloarea serviciilor de consultanță prestate în favoarea societății.

În urma verificării, organul

de control a stabilit că aceste cheltuieli nu sunt deductibile la calculul

impozitului pe profit.

Contestația formulată de

societate a fost respinsă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională

de Administrare Fiscală, prin decizia nr. 21 din 30 ianuarie 2004, ca

neîntemeiată, întrucât actele prezentate nu au fost relevante.

La instanță, reclamanta a

mai depus acte traduse care nu au fost prezentate la organul financiar.

Coroborând actele, cu

expertiza extrajudiciară și cu raportul auditorului A.N.B. C., instanța a

concluzionat că s-au prestat efectiv serviciile de consultanță, că acestea au

avut utilitate economică, sumele cheltuite pentru ele fiind aferente realizării

de venituri și a admis acțiunea.

De precizat că, în cauză

există o multitudine de acte - sunt șase volume, iar conform tabelului sinoptic

depus de societate, ca urmare a celor dispuse de instanță, prin încheierea din

1 iunie 2004, rezultă că un număr de 11 rapoarte nu au fost prezentate

Ministerului Finanțelor Publice, la soluționarea contestației împotriva

procesului-verbal încheiat de Garda Financiară.

Pentru a verifica actele ce

au făcut obiectul controlului gărzii și pentru completarea probatoriului cu o

expertiză, probă solicitată, de altfel, de reclamantă și neadmisă de instanță,

se impune admiterea recursurilor și casarea sentinței, cu trimitere spre

rejudecare aceleiași instanțe, în baza art. 313 C. proc. civ. Expertiza urmează

a lămuri aspectul dacă serviciile de consultanță au fost efectiv prestate,

astfel aceasta urmează să verifice dacă lucrările anexate la dosar se regăsesc

printre lucrările pe care societatea le-a acceptat la plată, să indice ordinele

de plată a acestora de către societate, să analizeze dacă societatea a

înregistrat pierderi sau a înregistrat venituri ca urmare a încheierii

contractelor în discuție, aceasta, prin verificarea balanțelor contabile ale

societății pe anul 2002 și 2003, să specifice caracterul strict sau nu, al lucrărilor

executate pentru reclamantă.

Pentru determinarea dacă

serviciile de consultanță au fost efectiv prestate, instanța poate dispune ca

expertul să aibă în vedere și alte obiective, în măsura în care se consideră

necesar acest lucru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală,

precum și de Garda Financiară - Comisariatul Regional București, împotriva

sentinței civile nr. 1588 din 30 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 mai 2005.