ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 521/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, reclamanta Asociația P.R. București, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Comisariatul General al Gărzii Financiare, a solicitat

anularea pct. 1 din decizia Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională

de Administrare Fiscală nr. 116 din 29 aprilie 2004 și, pe cale de consecință,

anularea în întregime a procesului-verbal de control încheiat de Garda

Financiară, la data de 19 mai 2003 și exonerarea de plata obligațiilor

stabilite în sarcina sa, prin actul de control.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin procesul-verbal de control încheiat de Comisariatul General al

Gărzii Financiare, la 19 mai 2003, i s-au stabilit în sarcină, obligații de

plată, respectiv 38.109.473.542 lei, cu titlu de impozit pe veniturile de

natura salariilor plătite de Asociația P.R., unor sportivi, - 7.966.697.503,

lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile de

natura salariilor, 2.042.861.444 lei, reprezentând penalități de întârziere de

0,5% pentru fiecare lună sau fracție de lună, conform O.G. nr. 26/2001,

3.810.947.357 lei, reprezentând penalități de întârziere de 10%, conform O.G. nr.

26/2001, 5.084.733.630 lei reprezentând majorări de întârziere aferente

impozitului pe profit și 139.792.355 lei, reprezentând penalitate, conform O.G.

nr. 26/2001, act de control împotriva căruia a formulat contestație la Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile normelor în materie, solicitând anularea

acestora.

În urma contestației formulate la Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 244 din 18 iulie 2003, s-a dispus:

suspendarea soluționării contestației formulată de Asociația P.R. împotriva

măsurii privind impozitul pe veniturile de natură salarială în sumă de

38.109.473.542 lei, majorările de întârziere în sumă de 7.966.697.533 lei,

penalitățile de 0,5%, în sumă de 2.042.861.444 lei și penalitățile de

întârziere de 10%, în sumă de 3.810.947.354 lei, urmând ca, după încetarea

motivului care a determinat suspendarea, dosarul să fie remis spre soluționare,

în vederea reluării procedurii administrative, în condițiile legii și a dispus

desființarea procesului-verbal de control din 19 mai 2003, pentru impozitul pe

profit, în sumă de 5.084.733.630 lei, majorările de întârziere, în sumă de

501.958.349 lei și penalitățile în sumă de 139.792.355 lei, urmând ca Garda

Financiară Centrală, printr-o altă echipă, decât cea care a întocmit actul de

control contestat, să verifice Asociația P.R.

Acțiunea reclamantei împotriva

deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 244 din 18 iulie 2003, a fost admisă în parte prin sentința civilă nr. 24 din 13 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, în sensul că a anulat pct.

1 din decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 244/2003, a obligat Ministerul

Finanțelor Publice să soluționeze contestația și a respins, ca nefondat,

capătul 2 de cerere privind anularea desființării procesului-verbal de control.

Reclamanta a mai susținut că, în

paralel, Garda Financiară - Comisariatul General a sesizat organele de poliție,

în legătură cu săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cauza penală fiind

soluționată prin neînceperea urmăririi penale.

În cuprinsul acțiunii formulate,

reclamanta a arătat că apreciază ca nelegală soluția dată prin decizia nr. 116

din 29 aprilie 2004, a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva

impozitului pe veniturile din salarii, învederând faptul că a efectuat

sponsorizări către jucătorii de fotbal legitimați la Asociația F.C.R. București, în sumă totală de 58.002.326.963 lei. A menționat că, deși operațiunile

au respectat legislația în vigoare privind sponsorizările, cu ocazia

controlului s-a apreciat că această sumă reprezintă venituri asimilate

salariilor.

Reclamanta a menționat că, în

conformitate cu prevederile Statutului asociației, toate contractele de

sponsorizare au fost înregistrate în contabilitatea asociației, respectându-se

dispozițiile legale în materie.

Prin sentința civilă nr. 513 din 23

martie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei Asociația P.R.

București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

- problema de drept, care face

obiectul cauzei, este aceea dacă sumele plătite de reclamantă, jucătorilor de fotbal,

în temeiul contractelor de sponsorizare încheiate, reprezintă sponsorizări sau

venituri asimilate salariilor;

- asociația reclamantă a plătit în

conturile jucătorilor de fotbal ai A.F.C.R., suma de aproximativ 58 miliarde

lei pentru munca prestată de aceștia, între asociația reclamantă și A.F.C.R.

fiind încheiată la 3 august 2001, o convenție prin care, în schimbul achitării

veniturilor acordate jucătorilor de fotbal, i-a fost cesionat cu titlu gratuit

dreptul asupra imaginii sportivilor legitimați, dreptul de folosință a siglei A.F.C.R.,

drepturi de reclamă, publicitate, precum și cedarea cu titlu de donație a 50%

din sumele din transferul intern sau internațional al jucătorilor;

- sumele plătite jucătorilor, ca

„sponsorizări”, reprezintă în realitate venituri asimilate salariilor, care au

fost plătite în baza anexelor la contractele de muncă încheiate între jucători

și A.F.C. R.;

- contractele au fost întocmite fără

a fi respectate prevederile art. 4 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea,

lege modificată prin O.G. nr. 36/1998 și Legea nr. 204/2001, fără a se da de A.F.C.R.,

sumele obținute din sponsorizare, destinația prevăzută de lege. Astfel,

potrivit art. 1 din Legea nr. 204/2001, beneficiarul sponsorizării trebuie să

folosească sumele primite pentru susținerea unor activități care să nu genereze

venituri pentru acesta, dar, în speță, sumele au fost acordate în scopul

stimulării activității profesionale desfășurate de beneficiar și nu în scopul

prevăzut de lege. S-a apreciat că sumele acordate jucătorilor reprezintă

venituri de natură salarială, și nu sponsorizări, reclamanta având obligația

virării la bugetul statului, a impozitului aferent.

Totodată, instanța de fond a

considerat ca fiind lipsite de relevanță, susținerile reclamantei privind

neînceperea urmăririi penale, întrucât rezoluția organului de urmărire penală

nu are autoritate de lucru judecat față de latura fiscală, cât și a celor

privind interpretarea unor dispoziții legale prin raportul de expertiză

contabilă judiciară dispusă în cauză, întrucât s-a considerat că acesta este

atributul exclusiv al instanței de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond a declarat recurs, reclamanta Asociația P.R.

Motivele invocate de recurentă sunt

următoarele:

nelegală și netemeinică, deoarece cuprinde motive contradictorii și străine de

natura pricinii, ca urmare a interpretării greșite a actelor juridice pe care

s-a bazat controlul fiscal efectuat de autoritățile administrative. De asemenea,

s-a ignorat materialul probator administrat care a rămas neanalizat sau a fost

înlăturat fără o motivare corespunzătoare legii (art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.)

de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Referitor la primul motiv de recurs.

Recurenta consideră că sentința

pronunțată de instanța de fond reflectă o calificare greșită a situației de

fapt.

Astfel, recurenta susține că

instanța de fond a reținut în mod greșit existența unor plăți cu titlu de

sponsorizare făcute de recurentă, către A.F.C.R., care nu a fost implicată în

încheierea, executarea și derularea contractelor de sponsorizare încheiate cu

jucătorii de fotbal recunoscuți de aceasta.

Totodată, în recurs este criticată

înlăturarea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză

privind încheierea contractelor de sponsorizare direct cu jucătorii A.F.C.R.

Referitor la cel de-al doilea motiv

de recurs.

Recurenta apreciază că au fost greșit

interpretate și aplicate dispozițiile legale speciale referitoare la natura

veniturilor și cheltuielilor realizate de asociațiile non-profit.

Astfel, se consideră că instanța de

fond a apreciat în mod greșit convenția încheiată la 3 august 2001, între

recurentă și Asociația F.C.R. București, calificând-o ca fiind un contract comutativ,

când în realitate prin înscrisul menționat, Asociația F.C.R. București a

cesionat, cu titlu gratuit, unele drepturi, cum ar fi cel asupra imaginii

sportivilor, dreptul de folosință asupra emblemei, drepturi de reclamă,

publicitate etc.

Recurenta arată că menționata

convenție nu cuprinde nici o obligație a Asociației P.R. față de Asociația F.C.R.

București, existând argumente substanțiale în sprijinul susținerii că sus-arătata

cesiune de drepturi s-a făcut cu titlu gratuit, ceea ce justifică exceptarea de

la plata impozitului pe profit.

Totodată, în cuprinsul recursului

declarat se învederează faptul că instanța de fond a interpretat și a aplicat

în mod greșit dispozițiile legale privind sponsorizarea, cât și pe cele ale

Legii nr. 130/1999.

Examinând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a apreciat în mod

just faptul că, în cauza de față, problema de drept este aceea de a stabili

natura sumelor plătite de reclamantă, jucătorilor de fotbal, cu titlu de

sponsorizări.

Convenția încheiată la 3 august 2001,

între reclamanta Asociația P.R. și Asociația F.C.R. a fost apreciată în mod

corect ca având caracter oneros.

Art. 945 C. civ. definește convenția cu caracter oneros, ca fiind aceea „în care fiecare parte voiește

a-și procura un avantaj”, în timp de la articolul următor este caracterizat

contractul gratuit sau de binefacere, ca fiind „acela în care una din părți

voiește a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte”.

Analizând convenția menționată, prin

prisma textelor amintite, precum și a art. 982 C. civ., se observă că, în temeiul acesteia, asociația reclamantă a plătit în cursul anului 2002,

în conturile jucătorilor de fotbal, suma de aproximativ 58 miliarde lei, cu

titlu de sponsorizări, în schimbul căreia i-au fost cesionate dreptul asupra

imaginii sportivilor respectivi, dreptul de folosință a siglei Asociației

F.C.R., drepturi de reclamă, de publicitate, precum și cedarea cu titlu de

donație a jumătate din sumele obținute din transferul intern sau internațional al

jucătorilor.

Rezultă că prima instanță a

calificat corect sumele plătite jucătorilor cu titlul de sponsorizări, ca fiind

de fapt venituri asimilate salariilor.

De asemenea, instanța de fond a

apreciat corect că beneficiarii sponsorizărilor nu au dat sumelor primite cu

acest titlu, destinația prevăzută de Legea nr. 32/1994, acestea constituindu-se

drept venituri de natură salarială, pentru care trebuia plătit impozit.

Cu privire la criticile formulate în

legătură cu faptul că instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de

expertiză, precum și a celor referitoare la influența soluției de neîncepere a

urmăririi penale dată de Parchet, urmează să se constate temeinicia soluțiilor

adoptate de prima instanță, în raport cu rolul expertizei în cadrul procesului

civil și față de caracterul irelevant al rezoluției organelor de urmărire

penală asupra laturii fiscale a cauzei.

Pe baza concluziilor privind natura

asimilată veniturilor salariale a sumelor plătite de reclamantă cu titlu de

sponsorizări, urmează să se constate că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală și a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Asociația P.R. București împotriva sentinței civile nr. 513 din 23 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2006.