ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 521/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Asociația P.R. București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Comisariatul General al Gărzii Financiare, a solicitat anularea pct. 1 din decizia Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală nr. 116 din 29 aprilie 2004 și, pe cale de consecință, anularea în întregime a procesului-verbal de control încheiat de Garda Financiară, la data de 19 mai 2003 și exonerarea de plata obligațiilor stabilite în sarcina sa, prin actul de control.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal de control încheiat de Comisariatul General al Gărzii Financiare, la 19 mai 2003, i s-au stabilit în sarcină, obligații de plată, respectiv 38.109.473.542 lei, cu titlu de impozit pe veniturile de natura salariilor plătite de Asociația P.R., unor sportivi, - 7.966.697.503, lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile de natura salariilor, 2.042.861.444 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare lună sau fracție de lună, conform O.G. nr. 26/2001, 3.810.947.357 lei, reprezentând penalități de întârziere de 10%, conform O.G. nr. 26/2001, 5.084.733.630 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și 139.792.355 lei, reprezentând penalitate, conform O.G.

nr. 26/2001, act de control împotriva căruia a formulat contestație la Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile normelor în materie, solicitând anularea acestora. În urma contestației formulate la Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 244 din 18 iulie 2003, s-a dispus: suspendarea soluționării contestației formulată de Asociația P.R.

împotriva măsurii privind impozitul pe veniturile de natură salarială în sumă de 38.109.473.542 lei, majorările de întârziere în sumă de 7.966.697.533 lei, penalitățile de 0,5%, în sumă de 2.042.861.444 lei și penalitățile de întârziere de 10%, în sumă de 3.810.947.354 lei, urmând ca, după încetarea motivului care a determinat suspendarea, dosarul să fie remis spre soluționare, în vederea reluării procedurii administrative, în condițiile legii și a dispus desființarea procesului-verbal de control din 19 mai 2003, pentru impozitul pe profit, în sumă de 5.084.733.630 lei, majorările de întârziere, în sumă de 501.958.349 lei și penalitățile în sumă de 139.792.355 lei, urmând ca Garda Financiară Centrală, printr-o altă echipă, decât cea care a întocmit actul de control contestat, să verifice Asociația P.R.

Acțiunea reclamantei împotriva deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 244 din 18 iulie 2003, a fost admisă în parte prin sentința civilă nr. 24 din 13 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în sensul că a anulat pct. 1 din decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 244/2003, a obligat Ministerul Finanțelor Publice să soluționeze contestația și a respins, ca nefondat, capătul 2 de cerere privind anularea desființării procesului-verbal de control. Reclamanta a mai susținut că, în paralel, Garda Financiară - Comisariatul General a sesizat organele de poliție, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cauza penală fiind soluționată prin neînceperea urmăririi penale.

În cuprinsul acțiunii formulate, reclamanta a arătat că apreciază ca nelegală soluția dată prin decizia nr. 116 din 29 aprilie 2004, a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva impozitului pe veniturile din salarii, învederând faptul că a efectuat sponsorizări către jucătorii de fotbal legitimați la Asociația F.C.R. București, în sumă totală de 58.002.326.963 lei. A menționat că, deși operațiunile au respectat legislația în vigoare privind sponsorizările, cu ocazia controlului s-a apreciat că această sumă reprezintă venituri asimilate salariilor. Reclamanta a menționat că, în conformitate cu prevederile Statutului asociației, toate contractele de sponsorizare au fost înregistrate în contabilitatea asociației, respectându-se dispozițiile legale în materie.

Prin sentința civilă nr. 513 din 23 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei Asociația P.R. București, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: - problema de drept, care face obiectul cauzei, este aceea dacă sumele plătite de reclamantă, jucătorilor de fotbal, în temeiul contractelor de sponsorizare încheiate, reprezintă sponsorizări sau venituri asimilate salariilor; - asociația reclamantă a plătit în conturile jucătorilor de fotbal ai A.F.C.R., suma de aproximativ 58 miliarde lei pentru munca prestată de aceștia, între asociația reclamantă și A.F.C.R.

fiind încheiată la 3 august 2001, o convenție prin care, în schimbul achitării veniturilor acordate jucătorilor de fotbal, i-a fost cesionat cu titlu gratuit dreptul asupra imaginii sportivilor legitimați, dreptul de folosință a siglei A.F.C.R., drepturi de reclamă, publicitate, precum și cedarea cu titlu de donație a 50% din sumele din transferul intern sau internațional al jucătorilor; - sumele plătite jucătorilor, ca „sponsorizări”, reprezintă în realitate venituri asimilate salariilor, care au fost plătite în baza anexelor la contractele de muncă încheiate între jucători și A.F.C. R.; - contractele au fost întocmite fără a fi respectate prevederile art. 4 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, lege modificată prin O.G.

nr. 36/1998 și Legea nr. 204/2001, fără a se da de A.F.C.R., sumele obținute din sponsorizare, destinația prevăzută de lege. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 204/2001, beneficiarul sponsorizării trebuie să folosească sumele primite pentru susținerea unor activități care să nu genereze venituri pentru acesta, dar, în speță, sumele au fost acordate în scopul stimulării activității profesionale desfășurate de beneficiar și nu în scopul prevăzut de lege. S-a apreciat că sumele acordate jucătorilor reprezintă venituri de natură salarială, și nu sponsorizări, reclamanta având obligația virării la bugetul statului, a impozitului aferent.

Totodată, instanța de fond a considerat ca fiind lipsite de relevanță, susținerile reclamantei privind neînceperea urmăririi penale, întrucât rezoluția organului de urmărire penală nu are autoritate de lucru judecat față de latura fiscală, cât și a celor privind interpretarea unor dispoziții legale prin raportul de expertiză contabilă judiciară dispusă în cauză, întrucât s-a considerat că acesta este atributul exclusiv al instanței de judecată. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, reclamanta Asociația P.R. Motivele invocate de recurentă sunt următoarele: 1. Hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, deoarece cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, ca urmare a interpretării greșite a actelor juridice pe care s-a bazat controlul fiscal efectuat de autoritățile administrative.

De asemenea, s-a ignorat materialul probator administrat care a rămas neanalizat sau a fost înlăturat fără o motivare corespunzătoare legii (art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.) 2. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Referitor la primul motiv de recurs. Recurenta consideră că sentința pronunțată de instanța de fond reflectă o calificare greșită a situației de fapt. Astfel, recurenta susține că instanța de fond a reținut în mod greșit existența unor plăți cu titlu de sponsorizare făcute de recurentă, către A.F.C.R., care nu a fost implicată în încheierea, executarea și derularea contractelor de sponsorizare încheiate cu jucătorii de fotbal recunoscuți de aceasta.

Totodată, în recurs este criticată înlăturarea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză privind încheierea contractelor de sponsorizare direct cu jucătorii A.F.C.R. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs. Recurenta apreciază că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile legale speciale referitoare la natura veniturilor și cheltuielilor realizate de asociațiile non-profit. Astfel, se consideră că instanța de fond a apreciat în mod greșit convenția încheiată la 3 august 2001, între recurentă și Asociația F.C.R. București, calificând-o ca fiind un contract comutativ, când în realitate prin înscrisul menționat, Asociația F.C.R. București a cesionat, cu titlu gratuit, unele drepturi, cum ar fi cel asupra imaginii sportivilor, dreptul de folosință asupra emblemei, drepturi de reclamă, publicitate etc. Recurenta arată că menționata convenție nu cuprinde nici o obligație a Asociației P.R.

față de Asociația F.C.R. București, existând argumente substanțiale în sprijinul susținerii că sus-arătata cesiune de drepturi s-a făcut cu titlu gratuit, ceea ce justifică exceptarea de la plata impozitului pe profit. Totodată, în cuprinsul recursului declarat se învederează faptul că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale privind sponsorizarea, cât și pe cele ale Legii nr. 130/1999. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de fond a apreciat în mod just faptul că, în cauza de față, problema de drept este aceea de a stabili natura sumelor plătite de reclamantă, jucătorilor de fotbal, cu titlu de sponsorizări.

Convenția încheiată la 3 august 2001, între reclamanta Asociația P.R. și Asociația F.C.R. a fost apreciată în mod corect ca având caracter oneros. Art. 945 C. civ. definește convenția cu caracter oneros, ca fiind aceea „în care fiecare parte voiește a-și procura un avantaj”, în timp de la articolul următor este caracterizat contractul gratuit sau de binefacere, ca fiind „acela în care una din părți voiește a procura, fără echivalent, un avantaj celeilalte”.

Analizând convenția menționată, prin prisma textelor amintite, precum și a art. 982 C. civ., se observă că, în temeiul acesteia, asociația reclamantă a plătit în cursul anului 2002, în conturile jucătorilor de fotbal, suma de aproximativ 58 miliarde lei, cu titlu de sponsorizări, în schimbul căreia i-au fost cesionate dreptul asupra imaginii sportivilor respectivi, dreptul de folosință a siglei Asociației F.C.R., drepturi de reclamă, de publicitate, precum și cedarea cu titlu de donație a jumătate din sumele obținute din transferul intern sau internațional al jucătorilor. Rezultă că prima instanță a calificat corect sumele plătite jucătorilor cu titlul de sponsorizări, ca fiind de fapt venituri asimilate salariilor.

De asemenea, instanța de fond a apreciat corect că beneficiarii sponsorizărilor nu au dat sumelor primite cu acest titlu, destinația prevăzută de Legea nr. 32/1994, acestea constituindu-se drept venituri de natură salarială, pentru care trebuia plătit impozit. Cu privire la criticile formulate în legătură cu faptul că instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză, precum și a celor referitoare la influența soluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchet, urmează să se constate temeinicia soluțiilor adoptate de prima instanță, în raport cu rolul expertizei în cadrul procesului civil și față de caracterul irelevant al rezoluției organelor de urmărire penală asupra laturii fiscale a cauzei.

Pe baza concluziilor privind natura asimilată veniturilor salariale a sumelor plătite de reclamantă cu titlu de sponsorizări, urmează să se constate că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Asociația P.R. București împotriva sentinței civile nr. 513 din 23 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2006.