ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3715/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 24 martie 2004,

R.A. A.R.S.T.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili din municipiul București, să se dispună anularea parțială (mai

puțin pct. 2) a deciziei nr. 48 din 24 februarie 2004, emisă de prima pârâtă,

precum și a procesului-verbal încheiat de un consilier superior al pârâtei

secunde la data de 26 noiembrie 2003, ca nelegale.

Pe cale de consecință, a

cerut exonerarea sa de obligația de plată la bugetul statului a sumei totale de

11.252.653.119 lei, reprezentând impozite, majorări de întârziere, penalități

și dobânzi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că impozitul pe profit, în sumă de 6.196.895.545 lei, a

fost stabilit de către organul de control cu prilejul reverificării, dar cu

mențiunea eronată că el este aferent sumei stabilite prin procesul-verbal

desființat. Această situație s-a datorat încălcării dispozițiilor cuprinse în

decizia nr. 291 din 29 august 2003, prin care s-a dispus desființarea

capitolelor din procesul-verbal nr. 12133/565886 din iulie 2003, privitoare la

impozite, majorări, penalități și dobânzi rezultate ca urmare a considerării ca

nedeductibile fiscal a unor cheltuieli efectuate de regie.

În opinia reclamantei,

organul de control financiar și apoi, autoritatea administrativ-jurisdicțională

au tratat diferit aceeași baza de impozitare, așa încât și soluțiile adoptate

sunt contradictorii, inechitabile pentru ea, de vreme ce pentru o parte din cheltuielile

suportate cu alimentația de protecție (deși considerate deductibile), se

plătește impozit, plus accesorii, iar pentru o altă parte, de asemenea

deductibilă fiscal, nu se plătește impozit.

Cu privire la pct. 3 din

decizie, prin care s-a stabilit obligația de plată a majorărilor de

întârziere/dobânzi în sumă totală de 2.895.849.323 lei, aferentă impozitului pe

venit din salarii, penalități de întârziere în sumă totală de 513.958.776 lei,

aferentă impozitului pe venit din salarii, precum și penalități în sumă de

411.167.020 lei, aferente impozitului pe venit din salarii, reclamanta a arătat

că organul de control nu aținut seama de cererile sale de compensare, luând în

considerare sumele din adresa Administrației Financiare a sectorului 1

București, care conține și sume nedatorate, precum și sume de bani deja

achitate, dar care nu erau operate de către organul fiscal.

Faptul că acest organ nu a

efectuat controalele în termenele prevăzute de legislația în vigoare și

respectiv, nu a efectuat înregistrările în evidența proprie, a condus la

calcularea unor penalități și majorări de întârziere nedatorate.

În legătură cu pct. 4 din

considerentele deciziei nr. 48/2004, prin care se stabilește obligația de plată

a sumei de 305.310.236 lei, aferentă vărsămintelor din profitul net și

penalități de întârziere în sumă de 84.246.754 lei, aferentă acelorași

vărsăminte, reclamanta a arătat că acestea au fost calculate pentru perioada 1

ianuarie - 31 mai 2003, fără a avea bază impozabilă, datorită faptului că

organele de control financiar nu au efectuat controalele fiscale și nici

înregistrările în evidența fiscală, în termenul legal.

Referitor la fondul România,

aceste organe nu au ținut seama de faptul că baza de impozitare menționată în

procesul-verbal contestat trebuia diminuată cu cheltuielile tratate prin

procesul-verbal de reverificare, ca deductibile fiscal.

S-a analizat diferit

problema cheltuielilor efectuate cu alimentația de protecție, sub aspectul

nedeductibilității/deductibilității fiscale, ceea ce conduce la soluții

diferite privind aceeași speță și, totodată, la o aplicare neunitară a

procedurilor de soluționare a contestațiilor.

Prin sentința civilă nr.

1927 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că primul

capăt de cerere, având ca obiect impozitul pe profit în sumă de 6.196.895.545

lei, este inadmisibil, întrucât această datorie nu a fost stabilită prin

procesul-verbal din 26 noiembrie 2003, ci printr-un act de control anterior,

anume procesul-verbal nr. 12.133 din 17 iulie 2003, care a fost atacat separat,

mai puțin pentru suma în discuție.

În legătură cu impozitul pe

veniturile din salarii, s-a apreciat că, având în vedere ordinea în care

operează compensarea sumelor de bani achitate în plus, cu obligațiile bugetare

restante din anii precedenți, pârâții au procedat corect, aplicând prevederile

art. 87 alin. (1) din O.G. nr. 11/1996.

Întrucât la data de 2 iulie

2001 a intervenit compensarea pentru suma de 8.736.997.818 lei pentru alte

debite decât impozitul pe veniturile din salarii, iar ulterior s-a constatat că

suma de 4.625.327.674 lei nu era datorată, pentru această sumă, nu s-au

calculat majorări de întârziere sau penalități, ci doar diferența de

4.111.670.240 lei, pe perioada 3 iulie 2001 - 31 mai 2005.

Referitor la vărsămintele

din profitul net s-a motivat că, potrivit art. 13 alin. (3) din. O.U.G. nr.

61/2002, data stingerii obligațiilor bugetare este data înregistrării

compensării în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetelor respective

de către unitățile de trezorerie și contabilitate publică.

Pentru perioada 1 ianuarie -

31 mai 2003, această reglementare legală a determinat calcularea dobânzilor în

cuantum de 305.310.236 lei și a penalităților de întârziere de 84.246.754 lei.

În sfârșit, cu privire la

Fondul România, instanța a reținut că organul de control a procedat conform

pct. 6.1 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2186/2001, în sensul

că, cu ocazia refacerii controlului, a verificat doar sumele contestate inițial

de reclamantă. Cum aceasta nu a contestat inițial modul de calcul, organul de

control a ținut seama de nivelul profitului impozabil aferent perioadei pentru

care s-a calculat fondul.

Sentința a fost atacată cu

recurs de către reclamanta R.A. A.R.S.T.A.

Recurenta a susținut că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, deoarece:

- suma de 6.196.895.545 lei

nu a fost contestată, întrucât din conținutul procesului-verbal încheiat în

luna iulie 2003, rezultă că diferența de impozit pe profit a fost de

7.512.730.033 lei și nu de 13.709.625.578 lei (sume adunate, respectiv

6.196.895.545 + 7.512.730.033 = 13.709.625.578 lei). Suma de 7.512.730.033 lei

stabilită ca diferență de impozit, a fost preluată și în concluziile

procesului-verbal din iulie 2003, ca diferență de plată a regiei.

Așadar, această situație a

fost consecința nerespectării dispozițiilor din decizia nr. 291/2003, prin care

s-a dispus desființarea capitolelor din procesul-verbal nr. 12.133/565.886 din

17 iulie 2003, privitoare la impozit, majorări, penalități și dobânzi rezultate

ca urmare a considerării ca nedeductibile fiscal a unor cheltuieli efectuate de

regie;

- organul de control

financiar nu a ținut seama de data la care compensarea a devenit posibilă

potrivit legii, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 291 din 29 august 2003

și sub acest aspect, au fost ignorate constatările expertului contabil potrivit

cărora, în privința impozitului pe veniturile din salarii s-au încălcat prevederile

O.G. nr. 11/1996.

Împrejurarea că organul

fiscal nu a efectuat controalele în termenele prevăzute de legislația în

vigoare și nici înregistrările în evidența proprie, a condus la obligarea

recurentei la plata unor penalități și majorări de întârziere nedatorate.

- deși organul de control a

considerat compensarea valabilă la data depunerii cererii, anume 25 aprilie

2001, a calculat penalitățile în sumă de 84.246.754 lei aferente perioadei 1

ianuarie - 31 mai 2003, precum și dobânzi în cuantum de 305.310.231 lei, fără a

avea baza impozabilă datorită faptului că nu fuseseră efectuate controalele

fiscale și înregistrările în evidența fiscală proprie în termenul legal;

- curtea apel a reținut

eronat că R.A. A.R.S.T.A. nu a contestat inițial, modul de calcul al profitului

impozabil aferent perioadei pentru care s-a calculat Fondul România. În

realitate, prin decizia nr. 291 din 21 august 2003 s-a desființat

procesul-verbal nr. 12133 din 17 iulie 2003, pentru diferența acelui fond,

majorări și penalități de întârziere, în vederea recalculării diferențelor de

plată ale regiei în funcție de cuantumul profitului impozabil aferent anului

2001, ce urma să fie stabilit prin noul act de control financiar.

Recursul este fondat, în

sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.

Cât privește suma de

6.196.895.545 lei, reprezentând diferența de impozit pe profit, prima instanță

a reținut că cererea reclamantei este inadmisibilă, deoarece această creanță

bugetară nu a fost stabilită prin procesul-verbal de control financiar încheiat

la 26 noiembrie 2003, ci printr-un proces-verbal de control anterior, având

numărul 12.133 din 17 iulie 2003 care a fost atacat separat, mai puțin pentru

suma de bani în discuție.

Actul respectiv de control,

dar și contestația formulată împotriva lui lipsesc, însă, din dosarul cauzei,

iar din conținutul contestației rezultă că în realitate, regia reclamantă a

contestat legalitatea măsurilor luate de organul de control prin

procesul-verbal nr. 23.343 din 16 decembrie 2003, inclusiv în privința sumei de

6.196.895.545 lei, reprezentând diferență de impozit pe profit.

Deși indiscutabil,

înscrisurile mai sus menționate erau necesare pentru stabilirea corectă a

situației de fapt în prezentul litigiu și justa lui soluționare, curtea de apel

a omis să le ceară părților, pronunțând astfel, o hotărâre ce nu-și găsește

suport probatoriu în piesele de la dosar.

Pe de altă parte, deși a

considerat că este necesară elucidarea cazului prin constatările unui expert

contabil și s-a efectuat proba cu expertiză contabilă, concluziile expertului

M.R. au fost înlăturate, cu motivarea că ele se bazează pe interpretări ale

unor norme juridice aplicabile în cauză, atribut ce aparține instanței de

judecată.

Din raportul de expertiză

rezultă că R.A. A.R.S.T.A. datorează la bugetul de stat mai multe sume de bani,

după cum urmează:

- diferență în contul

Fondului România - 515.172.058 lei;

- majorări aferente -

171.828.263 lei;

- penalități aferente -

39.076.701 lei.

Aprecierile expertului

contabil nu se rezumau, așadar, la interpretarea dispozițiilor cuprinse în

unele texte legale incidente în cauză, ci ele se întemeiază pe verificările

efectuate nemijlocit la sediul reclamantei și prin studierea actelor existente

în dosarul cauzei, confirmând în parte, justețea apărărilor dezvoltate în

acțiune.

De aceea, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că pentru stabilirea situației de fapt reale și

evitarea oricărei erori în justa soluționare a procesului, se impune admiterea

recursului.

Pe cale de consecință, va fi

casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași

instanță de fond, în vederea suplimentării probelor cu înscrisuri, precum și un

supliment de expertiză contabilă (sau eventual, o nouă expertiză), care să se

refere punctual, motivat și cu trimiteri la normele juridice aplicabile în

cazul fiecărei creanțe bugetare în parte.

Văzând și dispozițiile art.

312 alin. (3) și ale art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

R.A. A.R.S.T.A. SA București împotriva sentinței civile nr. 1927 din 22

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 octombrie 2006.