ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 275 din 11 februarie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată a reclamantei R.A. A.R.S.T.A., formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect anularea în parte a deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 291 din 1 septembrie 2003, respectiv a pct. 7 din aceasta, privitor la suma de 709.238.725 lei, reprezentând T.V.A., ce nu a fost acceptat ca deductibil.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut în esență, că prin procesul-verbal de control al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 565.886 din 18 iulie 2003, în urma verificării modului de calcul și virarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, de către reclamantă, nu a fost acceptat, ca deductibil, T.V.A. în sumă de 709.238.725 lei, în acest sens fiind avut în vedere și un proces-verbal anterior de control, încheiat de organele Ministerului Finanțelor Publice, în anul 2001, cu nr. 16081. Prin acest din urmă proces-verbal s-a stabilit că R. a efectuat plăți fără bază legală, antreprenorului general, și urmare a măsurilor stabilite, R. a reținut ulterior, din sumele datorate antreprenorului general, suma de 4.442.074.118 lei, fără, însă, a diminua T.V.A.

- ul aferent, în sumă de 709.238.725 lei. Cu ocazia contestării procesului-verbal al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din 18 iulie 2003, R. a precizat că suma de 4.442.074.118 lei nu include T.V.A.; în plus, ea a fost eronat stabilită de către Ministerul Finanțelor Publice care a reținut prin decizia nr. 291/2003, că argumentele reclamantei, privind modalitatea de stabilire a sumei de recuperat, în cuantum de 4.442.074.118 lei, nu mai poate fi analizată, în condițiile în care nu a fost contestat procesul-verbal din 2001, care a stabilit-o ca atare. În fine, instanța a mai reținut, potrivit reglementărilor legale aplicabile, în vigoare în perioada 1997 - 2001, respectiv O.G.

nr. 3/1992 și O.U.G. nr. 17/2000, cap. 6 - regimul deducerilor, că reclamanta nu poate beneficia de deducerea T.V.A., deoarece nu a făcut dovada că suma de 4.442.074.118 lei a fost achitată cuvenit antreprenorului general și având o bază legală. Astfel, T.V.A. - ul aferent acestei sume nu poate fi dedus, indiferent dacă a fost sau nu recuperat de la antreprenor, odată cu suma în cauză. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs, reclamanta R., invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc.

civ., reclamanta-recurentă a atașat în susținerea recursului său, nota contabilă nr. 3 din 31 decembrie 2001, prin care R. a stornat din contul „Investiții în curs”, suma de 4.442.074.118 lei, în luna în care aceasta a fost recuperată de la antreprenorul general, înregistrare din care rezultă, după cum arată recurenta, că prin înregistrarea contabilă de stornare s-a stornat și T.V.A. în sumă de 709.238.725 lei, nota contabilă 31/2001 demonstrând, astfel, că suma de 4.442.074.118 lei nu poate prin natura ei să conțină T.V.A. În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond nu și-a motivat hotărârea, întrucât a preluat pur și simplu considerentele Ministerului Finanțelor Publice cuprinse în decizia nr. 291/2003 și a ignorat toate apărările reclamantei.

Printr-un alt motiv de recurs se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate de reclamantă, respectiv situațiile de lucrări și facturile, care demonstrau că suma de 4.442.074.118 lei nu conține T.V.A., deoarece este constituită din suma de 3.465.482.782 lei, ce reprezintă cheltuieli financiare nepurtătoare de T.V.A. și suma de 976.591.336 lei ,depășire cotă de profit, ce nu include T.V.A. Examinând cauza de față, prin prisma motivelor de recurs formulate pe baza actelor și probelor de la dosar, dar și pe baza prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul reclamantei-recurente nu este fondat, pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.

Actele și lucrările dosarului au evidențiat, fără tăgadă, că prin procesul-verbal nr. 1608 din 10 decembrie 2001, încheiat de Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că R. a achitat antreprenorului general A.R., suma de 4.442.074.118 lei, fără bază legală, astfel că s-a dispus reținerea acesteia din decontările următoare cu respectiva societate. Reclamanta-recurentă nu a contestat acest proces-verbal din 2001, ce a stabilit că au fost achitate necuvenit sumele de 4.442.074.118 lei, antreprenorului general și a procedat la aducerea la îndeplinire a măsurii dispuse. Înalta Curte reține că primul motiv de recurs invocat, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind nemotivarea hotărârii atacate, nu poate fi primit, întrucât instanța de fond, în considerentele sentinței pronunțate, a făcut referire la toate probele administrate, de toate părțile din cauză, trecând apoi la analizarea lor în mod global.

Faptul că au fost menționate și concluziile deciziei Ministerului Finanțelor Publice, contestate, nu reprezintă în nici un caz o preluare automată a considerentelor deciziei respective, câtă vreme în considerentele sentinței se fac referiri ample și precise la textele de lege incidente în cauză și care au format convingerea instanței, în sensul netemeiniciei acțiunii reclamantei-recurente. Nefondată este și critica adusă prin cel de al doilea motiv de recurs invocat, întrucât, așa cum s-a menționat deja, instanța a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea soluției, toate probele administrate de părți, pe care le-a examinat în ansamblul lor, fără a fi, astfel, necesară o referire expresă, distinctă, la fiecare din actele și documentele depuse la dosar.

În fine, în raport cu probele administrate, cu ocazia judecării în primă instanță și reținând și conținutul actului nou depus în recurs, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică. Actele dosarului au evidențiat faptul că reclamanta-recurentă a înregistrat în contul „4426” T.V.A. - ul în sumă de 709.238.725 lei, aferentă sumei de 4.442.074.118 lei. Independent de aceasta, însă, conform revederilor legale în materie de T.V.A. incidente și aplicabile în perioada 1997 - 2001, respectiv O.G. nr. 3/1992, republicată și O.U.G. nr. 17/2000 [art. 19 și respectiv, art. 23 alin. (4)], reclamanta-recurentă nu putea beneficia de dreptul de deducere al T.V.A. - ului, pentru că prin procesul-verbal din 2001, necontestat, s-a reținut că suma de 4.442.074.118 lei, achitată antreprenorului general, a fost necuvenită și efectuată cu încălcarea prevederilor legale.

Or, potrivit textelor de lege invocate, pot beneficia de dreptul de deducere al T.V.A., numai contribuabilii ce justifică cuantumul taxei, cu documente legal întocmite și fac dovada că bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate nevoilor firmei. Astfel fiind, chiar dacă în suma în discuție a fost sau nu inclusă T.V.A. și indiferent dacă aceasta a fost recuperată de la antreprenorul general, recurenta-reclamantă nu era îndreptățită la deducerea T.V.A. - ului și nici la rambursarea acestuia, în sumă de 709.238.725 lei, cum în mod just a reținut și instanța de fond. Pentru toate cele menționate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.A. A.R.S.T.A. București împotriva sentinței civile nr. 275 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.