ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 275 din 11

februarie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată a reclamantei R.A.

A.R.S.T.A., formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca

obiect anularea în parte a deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr. 291 din

1 septembrie 2003, respectiv a pct. 7 din aceasta, privitor la suma de

709.238.725 lei, reprezentând T.V.A., ce nu a fost acceptat ca deductibil.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel București a reținut în esență, că prin procesul-verbal

de control al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 565.886

din 18 iulie 2003, în urma verificării modului de calcul și virarea impozitelor

și taxelor datorate bugetului de stat, de către reclamantă, nu a fost acceptat,

ca deductibil, T.V.A. în sumă de 709.238.725 lei, în acest sens fiind avut în

vedere și un proces-verbal anterior de control, încheiat de organele Ministerului

Finanțelor Publice, în anul 2001, cu nr. 16081. Prin acest din urmă proces-verbal

s-a stabilit că R. a efectuat plăți fără bază legală, antreprenorului general,

și urmare a măsurilor stabilite, R. a reținut ulterior, din sumele datorate

antreprenorului general, suma de 4.442.074.118 lei, fără, însă, a diminua T.V.A.

- ul aferent, în sumă de 709.238.725 lei.

Cu ocazia contestării

procesului-verbal al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili

din 18 iulie 2003, R. a precizat că suma de 4.442.074.118 lei nu include T.V.A.;

în plus, ea a fost eronat stabilită de către Ministerul Finanțelor Publice care

a reținut prin decizia nr. 291/2003, că argumentele reclamantei, privind

modalitatea de stabilire a sumei de recuperat, în cuantum de 4.442.074.118 lei,

nu mai poate fi analizată, în condițiile în care nu a fost contestat

procesul-verbal din 2001, care a stabilit-o ca atare.

În fine, instanța a mai

reținut, potrivit reglementărilor legale aplicabile, în vigoare în perioada

1997 - 2001, respectiv O.G. nr. 3/1992 și O.U.G. nr. 17/2000, cap. 6 - regimul

deducerilor, că reclamanta nu poate beneficia de deducerea T.V.A., deoarece nu

a făcut dovada că suma de 4.442.074.118 lei a fost achitată cuvenit

antreprenorului general și având o bază legală. Astfel, T.V.A. - ul aferent

acestei sume nu poate fi dedus, indiferent dacă a fost sau nu recuperat de la

antreprenor, odată cu suma în cauză.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a formulat recurs, reclamanta R., invocând în drept motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ. Totodată, în conformitate cu prevederile

art. 305 C. proc. civ., reclamanta-recurentă a atașat în susținerea recursului

său, nota contabilă nr. 3 din 31 decembrie 2001, prin care R. a stornat din

contul „Investiții în curs”, suma de 4.442.074.118 lei, în luna în care aceasta

a fost recuperată de la antreprenorul general, înregistrare din care rezultă,

după cum arată recurenta, că prin înregistrarea contabilă de stornare s-a stornat

și T.V.A. în sumă de 709.238.725 lei, nota contabilă 31/2001 demonstrând, astfel,

că suma de 4.442.074.118 lei nu poate prin natura ei să conțină T.V.A.

În dezvoltarea primului

motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond nu și-a motivat

hotărârea, întrucât a preluat pur și simplu considerentele Ministerului Finanțelor

Publice cuprinse în decizia nr. 291/2003 și a ignorat toate apărările

reclamantei.

Printr-un alt motiv de recurs

se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate de

reclamantă, respectiv situațiile de lucrări și facturile, care demonstrau că

suma de 4.442.074.118 lei nu conține T.V.A., deoarece este constituită din suma

de 3.465.482.782 lei, ce reprezintă cheltuieli financiare nepurtătoare de T.V.A.

și suma de 976.591.336 lei ,depășire cotă de profit, ce nu include T.V.A.

Examinând cauza de față,

prin prisma motivelor de recurs formulate pe baza actelor și probelor de la

dosar, dar și pe baza prevederilor legale incidente, Înalta Curte reține că recursul

reclamantei-recurente nu este fondat, pentru considerentele prezentate în cele

ce urmează.

Actele și lucrările

dosarului au evidențiat, fără tăgadă, că prin procesul-verbal nr. 1608 din 10

decembrie 2001, încheiat de Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că R.

a achitat antreprenorului general A.R., suma de 4.442.074.118 lei, fără bază

legală, astfel că s-a dispus reținerea acesteia din decontările următoare cu

respectiva societate.

Reclamanta-recurentă nu a contestat

acest proces-verbal din 2001, ce a stabilit că au fost achitate necuvenit

sumele de 4.442.074.118 lei, antreprenorului general și a procedat la aducerea

la îndeplinire a măsurii dispuse.

Înalta Curte reține că

primul motiv de recurs invocat, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind

nemotivarea hotărârii atacate, nu poate fi primit, întrucât instanța de fond,

în considerentele sentinței pronunțate, a făcut referire la toate probele administrate,

de toate părțile din cauză, trecând apoi la analizarea lor în mod global.

Faptul că au fost menționate

și concluziile deciziei Ministerului Finanțelor Publice, contestate, nu

reprezintă în nici un caz o preluare automată a considerentelor deciziei

respective, câtă vreme în considerentele sentinței se fac referiri ample și

precise la textele de lege incidente în cauză și care au format convingerea

instanței, în sensul netemeiniciei acțiunii reclamantei-recurente.

Nefondată este și critica adusă

prin cel de al doilea motiv de recurs invocat, întrucât, așa cum s-a menționat

deja, instanța a avut în vedere, la pronunțarea și motivarea soluției, toate

probele administrate de părți, pe care le-a examinat în ansamblul lor, fără a fi,

astfel, necesară o referire expresă, distinctă, la fiecare din actele și

documentele depuse la dosar.

În fine, în raport cu

probele administrate, cu ocazia judecării în primă instanță și reținând și

conținutul actului nou depus în recurs, Înalta Curte constată că soluția

instanței de fond este legală și temeinică.

Actele dosarului au

evidențiat faptul că reclamanta-recurentă a înregistrat în contul „4426” T.V.A.

- ul în sumă de 709.238.725 lei, aferentă sumei de 4.442.074.118 lei.

Independent de aceasta,

însă, conform revederilor legale în materie de T.V.A. incidente și aplicabile

în perioada 1997 - 2001, respectiv O.G. nr. 3/1992, republicată și O.U.G. nr. 17/2000

[art. 19 și respectiv, art. 23 alin. (4)], reclamanta-recurentă nu putea

beneficia de dreptul de deducere al T.V.A. - ului, pentru că prin

procesul-verbal din 2001, necontestat, s-a reținut că suma de 4.442.074.118 lei,

achitată antreprenorului general, a fost necuvenită și efectuată cu încălcarea

prevederilor legale.

Or, potrivit textelor de

lege invocate, pot beneficia de dreptul de deducere al T.V.A., numai

contribuabilii ce justifică cuantumul taxei, cu documente legal întocmite și

fac dovada că bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate nevoilor

firmei.

Astfel fiind, chiar dacă în

suma în discuție a fost sau nu inclusă T.V.A. și indiferent dacă aceasta a fost

recuperată de la antreprenorul general, recurenta-reclamantă nu era

îndreptățită la deducerea T.V.A. - ului și nici la rambursarea acestuia, în

sumă de 709.238.725 lei, cum în mod just a reținut și instanța de fond.

Pentru toate cele

menționate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de față va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.A. A.R.S.T.A. București împotriva sentinței civile nr. 275 din 11

februarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2005.