ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2580/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2580/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul București, reclamantă SC C.R.M.T. SA București a solicitat anularea

parțială a următoarelor acte:

- Decizia din 10

martie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Activitatea de

inspecție fiscală 1 - Contribuabili Mijlocii;

- Dispoziția privind

măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14 ianuarie 2008 emisă

de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București, Activitatea de inspecție fiscală 1 -

Contribuabili Mijlocii;

- Raportul de

Inspecție Fiscală din 14 ianuarie 2008 întocmit de către Agenția Națională de

Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București, Activitatea de inspecție fiscală 1 - Contribuabili Mijlocii.

Reclamanta a arătat

că se impune anularea parțială a actelor cu privire la neacceptarea ca deductibile

a cheltuielilor reprezentând servicii de marketing din anul 2005 și 2006,

tichete de masă din anul 2004, onorarii de avocat din anul 2004, servicii de

asistență locală, consultanță și infrastructură pentru anul 2006, precum și cu

privire la considerarea ca impozabile a veniturilor reprezentând dobânzi

aferente împrumuturilor acordate de către alte entități, și reînscrise în

contabilitate ca urmare a iertării de datorie în 2005.

Prin urmare,

reclamanta a solicitat acceptarea ca deductibile a cheltuielilor în sumă de

3.104.362 RON reprezentând servicii de marketing din anul 2005 și 2006, a

cheltuielilor în sumă de 462.076 RON reprezentând tichete de masă din anul

2004, a cheltuielilor în sumă de 271.068 RON reprezentând onorariile plătite

avocaților în anul 2004, a cheltuielilor în sumă de 7.155.297 RON reprezentând

servicii de asistență locală, consultanță și infrastructură din anul 2006,

precum și admiterea ca venituri neimpozabile a dobânzilor aferente

împrumuturilor acordate de către alte entități în sumă de 2.681.256 RON

corespunzătoare anilor 2002 - 2003.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că, urmare a inspecției fiscale demarate de către Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București cu privire la impozitul

pe profit, pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006, TVA pentru perioada

septembrie 2006 - iulie 2007, precum și impozitul pe veniturile persoanelor

nerezidente pentru perioada ianuarie 2004 - iulie 2007, s-a încheiat Raportul

de Inspecție Fiscală din 14 ianuarie 2008, în care, în mod eronat s-au

constatat încălcări ale legislației fiscale, stabilindu-se micșorarea pierderii

fiscale a societății înregistrată la data de 31 decembrie 2006 cu suma totală

de 79.510.686 RON.

Prin Sentința nr.

2788 din 22 octombrie 2008, Tribunalul București a admis excepția necompetenței

materiale și a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanta SC C.R.M.T. SA

București și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel

București, prin încheierea din 18 martie 2009, a respins excepția necompetenței

materiale, invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

La termenul de

judecată din 4 noiembrie 2009, Curtea de apel a admis cererea formulată de

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București privind

introducerea în cauză a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

de apel

Prin Sentința nr.

2318 din 24 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

C.R.M.T. SA București, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București și Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

și, pe cale de consecință, a dispus anularea, în parte, a actelor

administrative atacate - Decizia din 10 martie 2008, Dispoziția din 14 ianuarie

2008 și Raportul de Inspecție Fiscală din 14 ianuarie 2008 întocmite de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.

Totodată, Curtea de

apel a obligat pârâtele să accepte ca deductibile cheltuielile în sumă

3.104.362 RON reprezentând servicii de marketing din anul 2005 și 2006, a

cheltuielilor în sumă de 462.076 RON reprezentând tichete de masă din anul 2004

și să admită ca venituri neimpozabile suma de 2.681.256 RON provenind din

reînscrierea în contabilitate ca urmare a iertării de datorie din 2005 pentru

dobânzi aferente împrumuturilor acordate de către alte entități în 2002 - 2003

și a respins, în rest, acțiunea reclamantei, obligând pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Municipiului București la plata sumei de 10.000 RON

cheltuieli de judecată reduse.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că aspectele invocate

de reclamantă cu privire la nerespectarea de către organele fiscale a

principiului rolului activ și a dreptului de a fi ascultat al contribuabilului,

nu sunt de natură a conduce la anularea actelor administrativ fiscale atacate.

Astfel, judecătorul

fondului a constatat că dispozițiile art. 7 și 9 din O.G. nr. 92/2003 nu pot fi

invocate ca temei pentru anularea Deciziei din 10 martie 2008 emisă de Agenția

Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului București, Activitatea de inspecție fiscală 1 - Contribuabili

Mijlocii.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței recurate că actele atacate sunt nelegale și

netemeinice în ceea ce privește neacceptare de către organele fiscale a

cheltuielilor reprezentând servicii de marketing din anii 2005 și 2006,

întrucât, așa s-a arătat prin raportul de expertiză judiciară întocmit în

cauză, cheltuielile de marketing înregistrate în anii 2005 și 2006 în baza

contractelor încheiate cu I.C.M.R. SRL, A.T. SA și G.T. SA, sunt deductibile la

calculul profitului impozabil pentru că deductibilitatea cheltuielilor de

marketing este admisă potrivit pct. 32 din H.G. nr. 44/2004 prin care au fost

aprobate Normele metodologice de aplicare a C. fisc., atât în situația în care

un contribuabil înregistrează profit contabil, cât și în situația în care

acesta se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale.

Apreciind că

reclamanta se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, prima

instanță a constatat că această perioadă este cea a următorilor 5 ani

consecutivi, astfel că reclamanta are dreptul să-și deducă cheltuielile de

marketing.

Curtea de apel a

constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată și sub aspectul

deductibilității tichetelor de masă pentru anul 2004, deoarece legiuitorul nu

condiționează deductibilitatea sumelor reprezentând tichete de masă de

realizare de profit, interpretarea organelor fiscale a prevederilor art. 21 din

C. fisc. fiind eronată.

Referitor la capătul

de cerere privind deductibilitatea cheltuielilor reprezentând onorariile

avocaților, instanța de fond a constatat că acesta este neîntemeiat,

neputându-se reține susținerea reclamantei în sensul că evitarea unei pierderi

reprezintă tot câștig și astfel cheltuielile respective ar fi deductibile,

întrucât art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 stabilește fără echivoc că

numai acele cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile

sunt deductibile.

În ceea ce privește

nedeductibilitatea cheltuielilor efectuate pentru serviciile de asistență

locală, consultanță și infrastructură aferente anului 2006, prima instanță a

constatat, contrar concluziilor expertului de la obiectivul B, că reclamanta nu

a dovedit că au fost prestate efectiv și facturate corespunzător aceste

cheltuieli.

În acest sens, s-a

reținut cu titlu exemplificativ, că pentru serviciile de asistență locală pe

termen lung prevăzute în contract la pct. 2.1.1, reclamanta ar fi trebuit să

facă dovada prestării acestor servicii cu organigrama sa și cea anterioară a

societății prestatoare, din care sa reiasă "personalul expatriat" și

că de cele mai multe ori corespondența depusă de reclamantă nu are legătură cu

proiectele la care au fost atașate, reliefând mai degrabă schimbul de experiență

și informații între două societăți ale aceluiași concern și nicidecum prestarea

unor servicii în baza contractului încheiat pentru 5 ani începând cu 15 iulie

2005.

De asemenea,

referitor la asistența sistem alocare buget, judecătorul fondului a constatat

că nici în acest caz corespondența depusă nu dovedește prestarea serviciilor

nici ca durată și nici ca obiect, din documente reieșind mai degrabă solicitări

ale societății grecești în privința raportărilor către aceasta și pentru a lua

la cunoștință de activitatea reclamantei.

Curtea de apel a

reținut că deplasările angajaților reclamantei în Grecia și ale angajaților

societății grecești în România nu dovedesc prestarea serviciilor, nefiind

depuse documente privind subiectele discutate, procese-verbale de ședință, comunicări,

lucrări ale seminariilor, sau orice alte documente din care să reiasă ca au

fost discutate probleme în legătura cu serviciile din contract.

Deși documentele

enumerate în dispozițiile H.G. nr. 44/2004 ca și documente de justificare a

prestării serviciilor nu sunt limitative, prima instanță a constatat că

reclamanta nu a depus documente pe care organele fiscale și instanța să le

poată considera că fac dovada prestării serviciilor de către societatea din

Grecia, acționar majoritar al reclamantei.

Conchizând, instanța

de fond a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantei privind admiterea

ca venituri neimpozabile a dobânzilor aferente împrumuturilor acordate de către

alte entități în sumă de 2.681.256 RON corespunzătoare anilor 2002 - 2003, având

în vedere că nu trebuiau taxate veniturile rezultate din anularea cheltuielilor

cu dobânzile din 2002 - 2003, pentru că anterior oricum nu se acordase deducere

la calculul profitului impozabil.

declarate de reclamantă și pârâte

Împotriva sentinței

Curții de apel au declarat recurs SC C.R.M.T. SA București, Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București și Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

3.1. Recursul

reclamantei

Recurenta-reclamantă

și-a încadrat calea de atac în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., criticând sentința sub următoarele aspecte:

- instanța a

înlăturat greșit motivele privind încălcarea unor drepturi procedurale în

cadrul inspecției fiscale - rolul activ, prevăzut în art. 7 C. proc. fisc. și

dreptul de a fi ascultat, conform art. 9 C. proc. fisc.;

- instanța a

confirmat că în mod greșit actele administrative fiscale cu privire la

caracterul nedeductibil al cheltuielilor de judecată arbitrală, cu avocații din

Paris, în litigiul cu societatea I., pe baza unor considerente contradictorii,

considerând că o cheltuială efectuată în scopul evitării unei pagube nu ar avea

legătură cu obiectul de activitate și cu obținerea de venituri impozabile, prin

interpretarea eronată a prevederilor art. 21 alin. (1) C. fisc.;

- instanța a reținut

în mod greșit caracterul nedeductibil al cheltuielilor cu servicii de asistență

locală de specialitate și consultanță, inclusiv infrastructură, aferente anului

2006, prin greșita apreciere a probei cu expertiză de specialitate, cu

depășirea limitelor învestirii și printr-un demers eronat de valorizare a

fiecărui înscris din dosar, contrar concluziilor expertului.

3.2. Recursul

Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București a fost

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a vizat o

parte din sumele pentru care acțiunea reclamantei a fost admisă.

Astfel,

recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a dispus în mod nelegal anularea

în parte a actelor administrative atacate, în sensul acceptării ca deductibile

a cheltuielilor în sumă de 3.104.362 RON, reprezentând servicii de marketing

din anul 2005 și 2006, interpretând greșit dispozițiile art. 26 din C. fisc. și

ale pct. 31 - 32, Titlul II, din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.

44/2004 precum și dispozițiile pct. 74, date în interpretarea art. 26 din C.

fisc., în cadrul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

De asemenea,

recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București a criticat sentința în privința deductibilității cheltuielilor în

sumă de 462.076 RON, cu tichete de masă în anul 2004, cu motivarea că

interpretarea pe care instanța a dat-o dispozițiilor art. 21 lit. a) din C.

fisc. este nelegală prin raportarea la Legea nr. 142/1998 privind acordarea

tichetelor de masă.

În fine, recursul

Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București este îndreptat

și împotriva măsurii de obligare la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată, către reclamantă, recurenta-pârâtă arătând, pe de o

parte, că în speță nu există o culpă procesuală care să justifice acordarea

cheltuielilor de judecată, și, pe de altă parte, că reclamanta la rândul său a

căzut în pretenții, întrucât în mare parte acțiunea sa a fost respinsă.

3.3.Recurenta-pârâtă

Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat modificarea în parte a

sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și în ceea ce privește

cheltuielile în sumă de 3.104.362 RON reprezentând servicii de marketing din

2005 și 2006 și 462.076 RON reprezentând tichete de masă din anul 2004,

menținerii actelor atacate ca fiind legale și temeinice sub aceste aspecte și

respingerii cererii de obligare a Direcției Generale a Finanțelor Publice a

Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

În motivarea căii de

atac, pe care și-a întemeiat-o în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat aceleași critici

cuprinse și în motivarea recursului Direcției Generale a Finanțelor Publice a

Municipiului București, rezumate la pct. I.3.2., cu privire la cele două debite

fiscale menționate mai sus.

formulate în cauză

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, recurenta-reclamantă a răspuns tuturor criticilor formulate de

autoritățile fiscale, solicitând respingerea celor două recursuri, ca

nefondate.

În esență, referitor

la cheltuielile efectuate cu serviciile de marketing în anii 2005 și 2006, a

arătat că instanța a aplicat corect prevederile clare ale art. 21 alin. (2)

lit. i) și 26 alin. (1) C. fisc., situația sa încadrându-se în cea de-a doua

ipoteză a pct. 32 din Norme: "Contribuabilul se află înăuntrul perioadei

de recuperare a pierderii fiscale, conform legii".

Cu privire la

cheltuielile de masă pentru anul 2004, recurent-reclamantă a arătat că nici în

C. fisc., nici în Normele metodologice de aplicare a acestuia sau în legea

bugetară a anului respectiv nu se regăsește condiționarea pe care o invocă

recurentele, respectiv existența efectivă a profitului.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, s-a invocat aplicabilitatea art. 274 C. proc. civ. și

s-a făcut mențiunea că prima instanță a redimensionat deja cuantumul acestora.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta

Curte constată că niciuna dintre cererile de recurs nu este fondată.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal, pe calea

prevăzută în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., Decizia din 10 martie 2008,

Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 14

ianuarie 2008 și Raportul de Inspecție Fiscală din 14 ianuarie 2008, toate

emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București,

Activitatea de inspecție fiscală 1 - Contribuabili Mijlocii.

Demersul judiciar al

recurentei-reclamante tinde la stabilirea deductibilității unor cheltuieli

efectuate pentru servicii de marketing în anii 2005 și 2006, tichete de masă în

anul 2004, onorarii de avocat în anul 2004 și servicii de asistență locală,

consultanță și infrastructură în anul 2006 precum și la reconsiderarea

caracterului impozabil al unor venituri reprezentând dobânzi aferente

împrumuturilor acordate de alte entități, reînscrise în contabilitate ca urmare

a iertării de datorie în 2005.

Soluția primei

instanțe, de admitere în parte a acțiunii, reflectă interpretarea și aplicarea

corectă a prevederilor legale pertinente cauzei, în raport cu situația de fapt

fiscală rezultată din materialul probator, criticile recurentelor, în ceea ce

privește fiecare dintre sumele supuse contestării, fiind analizate punctual în

cele ce urmează.

Recursul reclamantei

privește neacceptarea deductibilității cheltuielilor de judecată arbitrală,

constând în onorarii de avocat, și a cheltuielilor cu serviciile de asistență

locală de specialitate și consultanță, inclusiv infrastructură, aferente anului

2006.

O primă critică

vizează înlăturarea greșită, în opinia recurentei-reclamante, a apărărilor

privind încălcarea normelor prevăzute de art. 7 și 9 C. proc. civ. în derularea

procedurii inspecției fiscale, fără ca partea să explice în mod convingător în

ce constau vătămările produse prin neregularitățile invocate și în ce măsură

acestea nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea actelor fiscale, conform

regulilor generale aplicabile nulităților de procedură.

Or, după cum rezultă

din cele 40 de anexe ale raportului de inspecție fiscală, autoritatea fiscală

s-a preocupat de administrarea probelor necesare pentru stabilirea situației de

fapt fiscale și a solicitat înscrisuri și lămuriri/note explicative pentru

anumite situații, asigurând astfel respectarea principiului rolului activ și al

dreptului la apărare al contribuabilului.

Înalta Curte

constată, de asemenea, din verificarea motivării actelor fiscale și a probelor

cauzei, că acestea nu oferă elemente pe baza cărora să se rețină că autoritatea

fiscală și-ar fi exercitat abuziv dreptul de apreciere pe care i-l conferă art.

6 C. proc. fisc. în evaluarea stării de fapt fiscale și în adoptarea soluției

admise de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor

edificatoare în cauză, pentru cele două tipuri de cheltuieli vizate de recursul

reclamantei.

Autoritatea fiscală

și, ulterior, instanța de fond au constatat corect că sumele plătite cu titlu

de onorarii avocațiale în cadrul unor litigii intentate împotriva

recurentei-reclamante nu pot fi calificate drept cheltuieli efectuate în scopul

realizării de venituri impozabile, în sensul art. 21 alin. (1) din C. fisc.

Instanța de fond nu a

avut în vedere obținerea efectivă de profit, ci destinația în sine a

cheltuielilor, care, în măsura câștigării procesului, puteau fi recuperate cu

titlu de cheltuieli de judecată arbitrală.

În ceea ce privește

deductibilitatea cheltuielilor cu servicii de asistență de specialitate și

consultanță, inclusiv pentru infrastructură, judecătorul fondului a indicat în

detaliu motivele pe baza cărora și-a format propria convingere și a înlăturat

concluziile expertizei fiscale judiciare, reținând inexistența dovezilor

privind prestarea efectivă a serviciilor, documentele prezentate fiind evaluate

prin prisma raportului de afiliere existent între recurenta-reclamantă și

C.M.T. SA Grecia, care deține 70% din capitalul social al societății din

România.

Expertiza fiscală

conține o opinie de specialitate asupra unor împrejurări de fapt, exprimată

conform art. 201 C. proc. civ., pe care judecătorul cauzei o supune propriei evaluări,

în coroborare cu celelalte probe ale cauzei, având dreptul de a aprecia asupra

înlăturării, în tot sau în parte, a concluziilor expertului.

Or, în concluziile

raportului de expertiză s-a reținut doar că există un contract care oferă date

privind părțile semnatare, durata contractului, termene de execuție, lista de

servicii și tarife, după care expertul a conchis că, în ciuda lipsei de

organizare a documentelor justificative, există suficiente elemente care să

justifice prestarea efectivă a serviciilor. În cuprinsul raportului s-a reținut

însă că nu s-a intenționat verificarea fiecărui document justificativ în parte,

ci s-a verificat existența și legitimitatea cadrului contractual, iar pentru

analiza prestației efective a serviciilor s-au solicitat reclamantei doar unele

documente alese aleatoriu, elemente pe care instanța de fond le-a considerat în

mod judicios ca neîndeplinind cerințele cuprinse în pct. 48 și 49 din Normele

de aplicare a art. 21 din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În ceea ce privește

motivele invocate în recursurile autorităților fiscale, care vizează două

dintre categoriile de cheltuieli în privința cărora acțiunea a fost admisă,

instanța de control judiciar reține următoarele:

Pentru cheltuielile

de marketing efectuate în perioada 2005 - 2006, aferente contractelor încheiate

cu I.C.M.R. SRL, A.T. SA și G. SA, instanța de fond a făcut aplicarea corectă a

prevederilor pct. 32 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004,

reținând că reclamanta se încadrează în ipoteza referitoare la perioada de

recuperare a unei pierderi fiscale, de 5 ani consecutivi de la data

înregistrării pierderii, conform art. 26 C. fisc. Textul din C. fisc. și

normele metodologice corespunzătoare nu stabilesc decât o limită temporară după

împlinirea căreia nu mai este permisă recuperarea pierderii anuale, fără a o

condiționa de obținerea efectivă a profitului, iar înregistrarea cheltuielii

într-un cont eronat nu afectează însuși dreptul de deducere, ci poate atrage

consecințe în planul refacerii evidențelor contabile și sancțiuni

corespunzătoare normelor care reglementează înregistrările contabile.

Și în ceea ce

privește cheltuielile cu tichetele de masă aferente anului 2004, judecătorul

fondului a interpretat și aplicat corect prevederile art. 21 alin. (3) lit. e)

din C. fisc., care nu condiționează deductibilitatea de obținerea efectivă a

profitului și nu instituie o limită pentru deducere, legătura cu obiectul de

activitate al societății angajatoare care le acordă fiind prezumată din însăși natura

cheltuielilor de acest tip.

În fine,

recurentele-pârâte au criticat și acordarea cheltuielilor de judecată de către

prima instanță, dar Înalta Curte constată că în speță s-a făcut aplicarea

judicioasă a prevederilor art. 274 alin. (3) și art. 276 C. proc. civ., suma de

10.000 RON nefiind excesivă în raport cu obiectul cauzei, complexitatea

demersurilor procesuale efectuate de reclamantă și măsura în care acțiunea a

fost admisă.

soluției adoptate în recurs

Pentru toate motivele

expuse, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinței,

conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC C.R.M.T. SA București, de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București și de Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva

Sentinței nr. 2318 din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2012.

Procesat de GGC - AS