ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2015

Decizia nr. 33/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii deduse judecății;

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios Administrativ și fiscal, la data de 29 februarie 2012 sub nr. x/3/2012,

reclamanta

SC A. SRL

a solicitat,

în contradictoriu, cu pârâta

Direcția Venituri Buget Local Sector 2 București din cadrul Primăriei sectorului 2 București

, anularea Deciziei nr. SJ/166940 din 18 ianuarie 2012 prin care s-a respins ca tardivă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 88626 din 08 iulie 2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 88623/2011 desființarea în totalitate a deciziilor atacate, cu consecința exonerării reclamantei de plata sumei de 5.271.440 lei, reprezentând impozit pe spectacole.

Argumentând acțiunea reclamanta a arătat că, în urma inspecției fiscale, au fost încheiate raportul de

inspecție fiscală nr. 88.623/2011 și Decizia de impunere nr. 88626 din 08 iulie 2012

î

mpotriva cărora a formulat contestație prin care a solicitat anularea acestora și exonerarea sa de la plata sumei mai sus indicate.

Arată că, în perioada 23 mai 2011 s-a efectuat o inspecție fiscală parțială inopinată, în vederea verificării modului de respectare a obligațiilor fiscale privind declararea și achitarea impozitului pe spectacole pentru perioada 01 ianuarie 2006 - prezent, la SC A. SRL Ca urmare reprezentantului societății i s-a pus in vedere ca are dreptul de a-și exprima punctul de vedere, la 15 iunie 2011 a înregistrat o cerere la pârâtă prin care a solicitat amânarea termenului până la care să-și exprime punctul de vedere pentru data de 20 iunie 2011.

A mai susținut că în data de 20 iunie 2011 a înregistrat la pârâtă punctul său de vedere și a solicitat comunicarea soluției la adresa din București, sector 2, având în vedere ca punctul de lucru al societății din str. x a fost radiat de la Oficiul Registrului și Comerțului.

În continuare a precizat că la data de 21 noiembrie 2011 administratorul societății a luat cunoștință de aspectul că toate conturile societății sunt blocate adresând o cerere către Primăria sectorului 2.

A mai arătat reclamanta că decizia de impunere nu i-a fost comunicată nici la sediul social al societății și nici la punctul de lucru indicat de reclamanta, respectiv cel din sector 2.

Conchide reclamanta susținând că nu sunt reale afirmațiile potrivit cu care în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92 din 24 decembrie 2003, (actualizata), privind C. proc. fisc., s-a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, fiind comunicata prin afișare, concomitent, pe site-ul instituției cât și la sediile acesteia.

Hotărârile pronunțate în cauză;

Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal,

prin sentința civilă nr. 1512 din 22 martie 2013, a admis excepția necompetentei materiale a instanței și a declinat soluționarea cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL și pârâta Direcția Venituri Buget Local Sector 2, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 2918 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității formulării acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Venituri Buget Local Sector 2, ca neîntemeiată.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, instanța a constatat că aceasta nu este întemeiată, sens în care a respins-o, ca atare.

A arătat instanța fondului că reclamanta a introdus acțiunea de față la data de 29 februarie 2012, iar Decizia nr. SJ/166940 din 18 ianuarie 2012 i-a fost comunicată reclamantei la data de 24 ianuarie 2012.

Așadar, decizia de mai sus nu putea fi comunicată, așa cum eronat a susținut pârâta, întrucât la acea data nici decizia de impunere nu fusese emisă și nici inspecția fiscală nu fusese efectuată iar contestația care a fost soluționată prin decizia din 18 ianuarie 2012 a fost depusă de reclamanta la 21 noiembrie 2011.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantei i-a fost comunicat, un proiect al raportului de inspecție fiscală la data de 14 iunie 2011, iar în 15 iunie 2011 (fila 54 din dosarul tribunalului) a depus o cerere prin care a solicitat prelungirea termenul stabilit pentru depunerea punctului sau de vedere pentru data de 20 iunie 2011.

La 20 iunie 2012 reclamanta a depus punctul sau de vedere față de reținerile din proiectul de inspecție fiscală.

La sfârșitul punctului de vedere reclamanta a învederat să i se comunice la adresa din sector 2.

Mai reține instanța că susținerea reclamantei din acțiune potrivit căreia, nu i s-a comunicat raportul de inspecție fiscală și nici decizia de impunere nici la sediul societății nici la adresa indicata, nu poate fi reținută, având în vedere că adresa comunicării a fost aceea la sediului social al reclamantei indicat și în acțiune.

În aceste condiții in mod corect organele fiscale au procedat la comunicarea actelor administrativ fiscale in conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, C. proc. fisc.

În condițiile în care pârâta a încercat comunicarea actelor administrativ fiscale în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (2) din același act normativ la sediul reclamantei, nu se poate retine că parata a folosit nejustificat ori abuziv procedura prevăzuta la alin. (3) al aceluiași articol.

Mai susține instanța că, și în situația în care s-ar reține susținerile reclamantei, în sensul că pârâta ar fi avut obligația să ii comunice decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală la punctul de lucru indicat de aceasta, ori că nu s-a efectuat în mod corect comunicarea la sediul social al societății, acțiunea reclamantei nu era întemeiată, întrucât C. fisc. prevede o alta modalitate de calculare a impozitului pe spectacole, respectiv cea prevăzută la art. 275 C. fisc., care derogă de la prevederile generale, cuprinse la art. 274 din Legea nr. 571/2003, C. fisc.

În lipsa oricărei alte definiții a termenului „de discotecă” în codul fiscal, în mod corect pârâtul a făcut trimitere, în actele atacate, la dispozițiile pct. 178 din H.G. nr. 44/2004 (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc).

Calea de atac exercitată în cauză;

Împotriva sentinței civile nr. 2918 din 02 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 9 C. proc. civ.

Reluând aspectele criticate și în fața instanței de fond, ca și critici esențiale pe care le - a formulat cu privire la hotărârea fondului și a susținut că instanța nu a observat că singura dovada pe care intimata a făcut-o este depunerea unei facturi cu o adresa greșită și incompletă fără să se indice etajul si apartamentul, respectiv, sector 1, București.

Așadar, î

n mod evident, comunicarea, prin publicitate, se poate face numai daca nu se poate realiza comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia.

În mod nelegal instanța a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 93/2003. În acest sens a invocat prevederile art. 207 alin. (1) din C. proc. fisc. potrivit cu care "contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii", astfel că în raport de acestea contestația nu este tardiv formulată.

Pe fondul cauzei a adus aceleași apărări referitoare la caracterul nelegal și nefondat al constatărilor organelor de control.

Susține că sintagma " activitatea artistică și distractiva" de la pct. 178 din normele metodologice prevede că : (1) Prin discotecă, în sensul prezentelor norme metodologice, se înțelege activitatea artistică și distractivă desfășurată într-o incintă prevăzută cu instalații electronice speciale \ de lumini, precum și de redare și audiție de muzică, unde se dansează, indiferent cum este denumită ori de felul cum este organizată ca activitate, respectiv:

a) integrată sau conexă activităților comerciale de natura celor ce intră sub incidența diviziunii 55 sau a activităților de spectacole specifice grupei 923 din CAEN-rev. 1;

b) integrată sau conexă oricăror alte activități nemenționate la lit. a);

c) individuală;

d) cu sau fără disc-jockey (...) "nu este aceeași cu cea prevăzuta în art. 275 din C. fisc.

Concluzionează în sensul că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale în cauză, o astfel de interpretare fiind „aberantă” în condițiile în care ar însemna că orice societate care desfășoară activitatea de discoteca trebuie să achite zilnic impozitul pe spectacole, care s-ar ridica la sume exorbitante (7.200 lei/zi, adică aproximativ 2.000 euro/zi de funcționare - pentru un local de 300 mp), care nu poate fi plătită. De altfel în România, nu exista nici un local care sa plătească aceste sume.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și sub toate aspectele, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală, soluția adoptată reflectând înțelegerea aprofundată a raporturilor juridice fiscale litigioase și aplicarea riguroasă a dispozițiilor normative la situația de fapt fiscală.

Ca urmare, având aceeași optică asupra cauzei, instanța de recurs își însușește în totalitate argumentele pe baza cărora curtea de apel a pronunțat soluția atacată.

Obiectul controlului de legalitate îl reprezintă Decizia nr. SJ/166940 din 18 ianuarie 2012 prin care s-a respins ca tardiv formulata contestația formulată de reclamanta împotriva Deciziei nr. 88626 din 08 iulie 2012 și a raportului de inspecție fiscală nr. 88.623/2011 încheiate de pârâtă.

De asemenea, recurenta - reclamantă a mai solicitat exonerarea sa de la plata sumei de 5.271.440 lei reprezentând impozit pe spectacole.

Prima instanță a examinat decizia pronunțată în procedura administrativă de contestare, analizând pe fond inclusiv aspectele învederate de părți în privința deciziilor de impunere atacate.

Potrivit motivelor de recurs formulate prin raportare la drepturile și obligațiile fiscale și răspunzând, în ansamblu, motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la legalitatea actelor administrative contestate;

Argumentele pentru această soluție se regăsesc cu claritate în actele dosarului, respectiv chiar în Decizia nr. SJ/166940 din 18 ianuarie 2012 (fila 22 dosar fond tribunal) în preambulul căreia se consemnează că în raport de data comunicării Deciziei de impunere nr. 88626 emisă în 8 iulie 2011 privind creanțele datorate la bugetul local în urma inspecției fiscale a fost comunicat la domiciliul fiscal al contribuabilului, fiind expediat în data de 16 iulie 2011, prin poștă, iar ulterior comunicarea prin publicitate, fiind astfel întocmit anunțul individual din 8 august 2011, postat pe pagina de internet.

Contestația a fost depusă la data de 21 decembrie 2011 peste termenul legal prevăzut de lege potrivit art. 68 și art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.

Mai mult decât atât, din actele și lucrările dosarului, reiese că recurentei - reclamante i-a fost comunicat un proiect al raportului de inspecție fiscală la data de 14 iunie 2011.

Ulterior, la data de 15 iunie 2011 (fila 54 din dosarul tribunalul) recurenta - reclamanta precizează că solicită intimatei - pârâte prelungirea termenul stabilit pentru depunerea punctului de vedere pentru data de 20 iunie 2011, sens în care a fost depus la acea data, cu o scurtă precizare de a i se comunica răspunsul în sector 2 București, cu motivarea că este plecată din țară.

Față de aceste rețineri, recurenta - reclamantă critică soluția instanței de fond în sensul că niciodată nu i-a fost comunicat raportul de inspecție fiscală și nici decizia de impunere nici la sediul societății nici la adresa indicată.

Aceste critici nu pot fi reținute, având în vedere că la fila 137-138 dosar fond se regăsește dovada comunicării actelor mai sus-menționate, exact la sediul social al recurentei, cu data de 16 iulie 2011.

Adițional, acestei afirmații a recurentei, că niciodată nu ar fi fost comunicate, se constată că însăși aceasta cunoștea aspectul că urma să fie emis un raport de inspecție fiscală și în plus anterior emiterii actelor contestate au fost depuse mai multe cereri la sediul pârâtei în legătură cu controlul contestat.

Astfel, în mod corect organele fiscale, au procedat la comunicarea actelor administrative, în conformitate cu art. 44 alin. (3) C. proc. fisc., atâta timp cât recurenta nu a înțeles să ridice de la sediul oficiului poștal trimiterea poștală.

Referitor la cadrul normativ aplicabil

:

Art. 44 alin. (3)

: „(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț în care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.”

Față de aceste dispoziții anterior enunțate este de remarcat că

textul de lege se refera la realizarea comunicării prin publicitate a actelor administrative fiscale.

Curtea retine ca aceasta reprezintă una dintre cele patru modalități precizate in art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din O.G. nr. 92/2003 prin care legiuitorul a stabilit ca pot fi comunicate actele administrative fiscale, și anume: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătura, b) prin remiterea, sub semnătura, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii d) prin publicitate.

Cu referire la cazul concret, nu putem să nu observăm că instituția pârâtă a parcurs una din modalitățile expuse anterior, respectiv comunicarea prin poștă cu scrisoare recomandată, astfel încât comunicarea prin publicitate a reprezentat doar o modalitate ultimă și subsidiară.

Nu în ultimul rând este de remarcat că recurenta reclamantă a înțeles să conteste decizia de impunere și raportul de inspecție în data de 21 decembrie 2011, după ce conturile societății au fost blocate.

Față de acestea nu pot fi reținute criticile prezente de recurenta - reclamantă sens în care vor fi respinse ca atare.

Referitor la criticile aduse pe fondul cauzei;

Criticile recurentei expuse în prezenta decizie nu pot reținute în contextul în care în privința discotecilor C. fisc. are reglementări special care se aplică cu prioritate, respectiv art. 275 C. fisc.

Art. 275. Prin Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Norme metodologice;

Prin discotecă, în sensul prezentelor norme metodologice, se înțelege activitatea artistică și distractivă desfășurată într-o incintă prevăzută cu instalații electronice speciale de lumini, precum și de redare și audiție de muzică, unde se dansează indiferent cum este denumită ori de felul cum este organizată ca activitate, respectiv;

a) integrată sau conexă activităților comerciale de natura celor ce intră sub incidența diviziunii 55 sau a activităților de spectacole specifice grupei 923 din CAEN - rev. 1;

b) integrată sau conexă oricăror alte activități nemenționate la lit. a);

c) individuală;

d) cu sau fără disc-jockey.

(2) Nu sunt de natura discotecilor activitățile prilejuite de organizarea de nunți, de botezuri și de revelioane.

De asemenea, în raport de aceste dispoziții, nu pot fi reținute susținerile reclamantei ca organele fiscale ar fi dat o interpretare greșită așa cum s-a susținut textelor de lege incidente în cauza de față.

De altfel, chiar recurenta - reclamată recunoaște că a desfășurat activități de discotecă astfel că nu pot fi aplicabile cauzei dispozițiile art. 273 C. fisc., care reprezintă regula generală în privința impozitului pe spectacole.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs;

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 2918 din 02 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.