ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanta SC D.C. SRL București, în contradictoriu cu pârâții M.F.P.

– A.N.A.F. și Garda Financiară – Comisariatul General, a solicitat anularea Deciziei

M.F.P. nr. 337 din 31 mai 2002 și a procesului - verbal din 12 martie 2002

încheiat de organele de control ale Gărzii Financiare, iar pe fond exonerarea

societății comerciale reclamante de plata sumei de 56.839.651.773 lei,

reprezentând impozit pe veniturile obținute din jocurile de noroc, majorări de

întârziere și penalități de 10% și, respectiv, de 0,5% calculate conform O.G. nr.

26/2001, precum și suspendarea executării actelor atacate.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat că, urmare unui control efectuat de Garda Financiară –

Comisariatul General, s-a constatat că în anul 2001 și în luna ianuarie 2002

s-au acordat premii jucătorilor în sumă totală de 376.144.214.424 lei la care

s-a calculat impozitul datorat în sumă de 41.793.801.602 lei, din care s-a

constatat că societatea plătise suma de 103.476.334 lei, stabilindu-se că mai

datorează, cu titlu de impozit, suma de 41.690.325.268 lei la care s-au

calculat majorări de întârziere de 10.119.597.900 lei, precum și penalități în

cuantum de 4.169.032.527 lei plus 87.696.084 lei.

Reclamanta a formulat contestație

împotriva procesului - verbal de control din 12 martie 2002, care a fost

respinsă, ca neîntemeiată, de M.F.P., prin Decizia nr. 337 din 31 mai 2002.

Cererea de suspendare a

executării procesului - verbal din 12 martie 2002 și a deciziei M.F.P. nr. 337/2002

a fost respinsă, prin încheiere, la data de 17 iulie 2002, dar urmare admiterii

recursului prin Decizia nr. 3344/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de

contencios administrativ, s-a dispus suspendarea executării, până la

soluționarea acțiunii în anularea celor două acte.

Prin sentința civilă nr. 1059

din 26 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiat, iar prin Decizia

nr. 2864 din 6 mai 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul reclamantei, cauza

fiind trimisă spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Până în această fază

judiciară, în cauză s-au efectuat două expertize care, în esență, concluzionează

că societatea reclamantă a utilizat pentru înregistrarea în contabilitate a

veniturilor și cheltuielilor din jocurile de noroc documentele și formularele

prevăzute de lege, comune pe economie.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2278 din

11 octombrie 2006 a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, Instanța de Fond după casare a avut în vedere că, potrivit art. 40 din

O.G. nr. 73/1999 la veniturile obținute din jocuri de noroc se aplică o cotă de

10% pe venitul brut. Totodată, s-a mai reținut că veniturile obținute din

jocuri de noroc se supun în privința modalității de impunere prevederilor O.G. nr.

73/1999 și H.G. nr. 1066/1999, iar nu H.G. nr. 251/1999, care reglementează

condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc.

Instanța de Fond după casare

a mai reținut că baza impozabilă pentru impozitul stabilit prin actul de

control contestat este reprezentată de premiile plătite jucătorilor.

S-a constatat pe baza

probatoriului administrat în cauza raportat la prevederile normative

aplicabile, că actele administrative contestate sunt temeinice și legale.

Împotriva sentinței

pronunțate a declarat recurs reclamanta SC D.C. SRL București, invocând

prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta susține

că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost

pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel în vădită

contradicție cu probele administrate nu s-a reținut că operațiunea de stornare

este legală și întocmită în baza evidențelor ținute de cazinouri.

Argumentele Instanței de Fond

sunt netemeinicie, întrucât s-a înlăturat raportul de expertiză efectuat în

cauză, care întocmai ca și raportul de expertiză efectuat cu ocazia judecării

în fond anterior casării cu trimitere spre rejudecare confirma legalitatea

operațiunii de stornare.

Recurenta invoca reținerea

eronată a inaplicabilității H.G. nr. 251/1999 care reglementează condițiile de

autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc și a Precizărilor M.F.

nr. 9634 din 16 septembrie 1997, privind condițiile de autorizare, organizare

și exploatare a jocurilor de noroc.

Motivele de recurs vizează

nelegalitatea sentinței recurată sub aspectul nesocotirii normelor juridice

incidente cu privire la veniturile sub valoarea plafonului prevăzut de O.G. nr.

73/1999.

Instanța de Fond nu s-a

pronunțat asupra tuturor criticilor aduse actelor atacate nu poate reprezenta

baza de calcul pentru determinarea impozitului pe venitul jucătorului și nu

orice plată înseamnă în mod automat câștig, întrucât pentru determinarea

acestuia trebuie scăzute și mizele pierdute.

În mod nelegal, organele de

control au aplicat metoda estimării pentru stabilirea impozitului pentru

veniturile obținute de jucători întrucât nu a fost stabilită vreo contravenție

sau infracțiune în sarcina SC D.C.R. SRL.

Metoda estimării s-a aplicat

și incorect pornindu-se de la o bază de calcul mărită artificial, inexistentă

în urma operațiunii de stornare.

Recurenta formulează și o

concluzie subsidiară, de anulare în parte a procesului - verbal atacat în

sensul menținerii obligației de a achita suma de 1.205.318.878 RON cu titlu de

impozit pe venituri obținute din jocuri de noroc de tip cazinou, conform

concluziei 6 la raportul de expertiză întocmit de expert A.V.

Intimatele au formulat întâmpinări

prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate

care a constatat ca temeinice și legale actele administrative contestate.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate și conform art. 304

1

C. proc. civ. se constată următoarele:

Critica ce vizează

legalitatea operațiunii de stornare nu poate fi reținută.

Stornarea s-a efectuat de

recurentă ulterior controlului, ca o compensare între cheltuielile societății

prin premiile plătite jucătorilor și încasările societății la mesele de joc.

Prima Instanță nu a reținut

concluziile din raportul de expertiză contabilă judiciară, apreciind în mod

corect că Precizările reținute de expert ca temei al operațiunii de stornare au

fost emise de M.F. pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 14/1997

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997, precizări făcute

pentru aplicarea unitară a taxei de 20% calculate asupra încasărilor totale

realizate din exploatarea jocurilor de noroc.

De asemenea, s-a avut în

vedere că O.G. nr. 14/1997 nu este aplicabilă în cauză în raport cu obligația

bugetară stabilită prin procesul verbal în sarcina recurentei respectiv impozit

pe veniturile jucătorilor realizate din participarea la jocurile de noroc tip

cazinou.

Cu privire la operațiunea de

stornare se constată că nu s-au depus documente justificative în baza cărora să

se efectueze corectarea înregistrărilor în evidența contabilă.

Referitor la baza impozabilă

s-a constatat că expertul contabil deși a determinat impozitul datorat de

societate pe baza înregistrărilor aferente contului, a avut în vedere incorect

rulajul acestui cont după efectuarea operațiunii de stornare.

Se constată că prin decizia

de casare și trimiterea cauzei spre rejudecare, s-a stabilit necesitatea

efectuării unei expertize contabile care să răspundă la toate aspectele legate

de legalitatea operațiunii de stornare, cu impactul care îl poate avea asupra

bazei de calcul, a rulajului contului pentru corecta determinare a sumelor

datorate de reclamanta - recurentă.

În raport cu obiectivul

stabilit prin decizia de casare s-a efectuat în cauză expertiza contabilă, însă

a fost avută în vedere de prima Instanță ca o probă în ansamblul probator

administrat în cauză.

Expertiza contabilă exprimă

o opinie de specialitate asupra documentației financiar - contabile supuse

analizei, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

Convingerea Instanței nu se

formează însă exclusiv pe baza expertizei, pentru că aprecierea probelor este o

operațiune complexă, în care intervine raționamentul judecătorului.

Concluziile expertului sau

analizat în contextul actelor normative incidente cauzei deduse judecății.

În mod corect față de aceste

concluzii Instanța a constatat că în ceea ce privește impozitul pe veniturile

obținute din jocuri de noroc în perioada verificată, sunt incidente prevederile

O.G. nr. 73/1999 și nu H.G. nr. 251/1999, care reglementează doar condițiile de

autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc și nu modalitatea de

impunere a premiilor obținute din jocurile de noroc.

Este real că organele de

control au calculat impozitul pe veniturile jucătorilor, stabilind baza

impozabilă global pe fiecare lună, însă aceasta s-a datorat faptului că nu era

îndeplinită obligația de către reclamantă de a ține zilnic o evidență completă

a premiilor plătite jucătorilor.

Ca urmare, datorită acestei

lipse de evidențiere clară și detaliată a veniturilor plătite persoanelor

fizice participante la jocurile de noroc pe care le-a organizat, nu s-a putut

dovedi că acestea erau sub plafonul prevăzut de art. 39 din O.G. nr. 73/1999

referitor la venitul scutit de la impunere.

În sarcina recurentei s-a

stabilit obligația de a plăti către bugetul de stat impozitul pe veniturile din

jocurile de noroc tip cazinou, iar baza de calcul pentru determinarea acestui

tip de impozit indirect o formează premiile plătite jucătorilor și nu

încasările realizate de societate la mesele de joc.

Astfel, pentru societate

exista obligația prevăzută de art. 40 din O.G. nr. 73/1999 ca la momentul efectuării

acestor plăți să calculeze, să rețină impozitul aferent și să-l vireze la

bugetul de stat.

Instanța de Fond a reținut

în mod legal că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau conform

prevederilor art. 40 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 73/1999.

Criticile formulate de

recurentă nu sunt fondate, fiind analizate judicios și respinse de prima Instanță,

reținându-se că actul de control este legal întocmit, că în mod corespunzător

și obligația recurentei la bugetul de stat este legală, fiind corectă

modalitatea de stabilire a bazei de impozitare în condițiile concrete de

activitate ale recurentei, cu aplicarea prevederilor legale.

În raport de aceste

considerente se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică,

probele și apărările fiind judicios și complet examinate, raportat la actele

normative incidente în cauză astfel că recursul declarat de reclamantă urmează

a fi respins ca nefondat în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC D.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2278 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2007.