ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC D.C. SRL București, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. – A.N.A.F. și Garda Financiară – Comisariatul General, a solicitat anularea Deciziei M.F.P. nr. 337 din 31 mai 2002 și a procesului - verbal din 12 martie 2002 încheiat de organele de control ale Gărzii Financiare, iar pe fond exonerarea societății comerciale reclamante de plata sumei de 56.839.651.773 lei, reprezentând impozit pe veniturile obținute din jocurile de noroc, majorări de întârziere și penalități de 10% și, respectiv, de 0,5% calculate conform O.G. nr. 26/2001, precum și suspendarea executării actelor atacate.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că, urmare unui control efectuat de Garda Financiară – Comisariatul General, s-a constatat că în anul 2001 și în luna ianuarie 2002 s-au acordat premii jucătorilor în sumă totală de 376.144.214.424 lei la care s-a calculat impozitul datorat în sumă de 41.793.801.602 lei, din care s-a constatat că societatea plătise suma de 103.476.334 lei, stabilindu-se că mai datorează, cu titlu de impozit, suma de 41.690.325.268 lei la care s-au calculat majorări de întârziere de 10.119.597.900 lei, precum și penalități în cuantum de 4.169.032.527 lei plus 87.696.084 lei. Reclamanta a formulat contestație împotriva procesului - verbal de control din 12 martie 2002, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, de M.F.P., prin Decizia nr. 337 din 31 mai 2002. Cererea de suspendare a executării procesului - verbal din 12 martie 2002 și a deciziei M.F.P.

nr. 337/2002 a fost respinsă, prin încheiere, la data de 17 iulie 2002, dar urmare admiterii recursului prin Decizia nr. 3344/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a dispus suspendarea executării, până la soluționarea acțiunii în anularea celor două acte. Prin sentința civilă nr. 1059 din 26 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiat, iar prin Decizia nr. 2864 din 6 mai 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul reclamantei, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași Instanțe. Până în această fază judiciară, în cauză s-au efectuat două expertize care, în esență, concluzionează că societatea reclamantă a utilizat pentru înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor din jocurile de noroc documentele și formularele prevăzute de lege, comune pe economie.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2278 din 11 octombrie 2006 a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, Instanța de Fond după casare a avut în vedere că, potrivit art. 40 din O.G. nr. 73/1999 la veniturile obținute din jocuri de noroc se aplică o cotă de 10% pe venitul brut. Totodată, s-a mai reținut că veniturile obținute din jocuri de noroc se supun în privința modalității de impunere prevederilor O.G. nr. 73/1999 și H.G. nr. 1066/1999, iar nu H.G. nr. 251/1999, care reglementează condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc. Instanța de Fond după casare a mai reținut că baza impozabilă pentru impozitul stabilit prin actul de control contestat este reprezentată de premiile plătite jucătorilor.

S-a constatat pe baza probatoriului administrat în cauza raportat la prevederile normative aplicabile, că actele administrative contestate sunt temeinice și legale. Împotriva sentinței pronunțate a declarat recurs reclamanta SC D.C. SRL București, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel în vădită contradicție cu probele administrate nu s-a reținut că operațiunea de stornare este legală și întocmită în baza evidențelor ținute de cazinouri. Argumentele Instanței de Fond sunt netemeinicie, întrucât s-a înlăturat raportul de expertiză efectuat în cauză, care întocmai ca și raportul de expertiză efectuat cu ocazia judecării în fond anterior casării cu trimitere spre rejudecare confirma legalitatea operațiunii de stornare.

Recurenta invoca reținerea eronată a inaplicabilității H.G. nr. 251/1999 care reglementează condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc și a Precizărilor M.F. nr. 9634 din 16 septembrie 1997, privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc. Motivele de recurs vizează nelegalitatea sentinței recurată sub aspectul nesocotirii normelor juridice incidente cu privire la veniturile sub valoarea plafonului prevăzut de O.G. nr. 73/1999. Instanța de Fond nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor aduse actelor atacate nu poate reprezenta baza de calcul pentru determinarea impozitului pe venitul jucătorului și nu orice plată înseamnă în mod automat câștig, întrucât pentru determinarea acestuia trebuie scăzute și mizele pierdute.

În mod nelegal, organele de control au aplicat metoda estimării pentru stabilirea impozitului pentru veniturile obținute de jucători întrucât nu a fost stabilită vreo contravenție sau infracțiune în sarcina SC D.C.R. SRL. Metoda estimării s-a aplicat și incorect pornindu-se de la o bază de calcul mărită artificial, inexistentă în urma operațiunii de stornare. Recurenta formulează și o concluzie subsidiară, de anulare în parte a procesului - verbal atacat în sensul menținerii obligației de a achita suma de 1.205.318.878 RON cu titlu de impozit pe venituri obținute din jocuri de noroc de tip cazinou, conform concluziei 6 la raportul de expertiză întocmit de expert A.V. Intimatele au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate care a constatat ca temeinice și legale actele administrative contestate.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și conform art. 304 1 C. proc. civ. se constată următoarele: Critica ce vizează legalitatea operațiunii de stornare nu poate fi reținută. Stornarea s-a efectuat de recurentă ulterior controlului, ca o compensare între cheltuielile societății prin premiile plătite jucătorilor și încasările societății la mesele de joc. Prima Instanță nu a reținut concluziile din raportul de expertiză contabilă judiciară, apreciind în mod corect că Precizările reținute de expert ca temei al operațiunii de stornare au fost emise de M.F. pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 14/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997, precizări făcute pentru aplicarea unitară a taxei de 20% calculate asupra încasărilor totale realizate din exploatarea jocurilor de noroc.

De asemenea, s-a avut în vedere că O.G. nr. 14/1997 nu este aplicabilă în cauză în raport cu obligația bugetară stabilită prin procesul verbal în sarcina recurentei respectiv impozit pe veniturile jucătorilor realizate din participarea la jocurile de noroc tip cazinou. Cu privire la operațiunea de stornare se constată că nu s-au depus documente justificative în baza cărora să se efectueze corectarea înregistrărilor în evidența contabilă. Referitor la baza impozabilă s-a constatat că expertul contabil deși a determinat impozitul datorat de societate pe baza înregistrărilor aferente contului, a avut în vedere incorect rulajul acestui cont după efectuarea operațiunii de stornare.

Se constată că prin decizia de casare și trimiterea cauzei spre rejudecare, s-a stabilit necesitatea efectuării unei expertize contabile care să răspundă la toate aspectele legate de legalitatea operațiunii de stornare, cu impactul care îl poate avea asupra bazei de calcul, a rulajului contului pentru corecta determinare a sumelor datorate de reclamanta - recurentă. În raport cu obiectivul stabilit prin decizia de casare s-a efectuat în cauză expertiza contabilă, însă a fost avută în vedere de prima Instanță ca o probă în ansamblul probator administrat în cauză. Expertiza contabilă exprimă o opinie de specialitate asupra documentației financiar - contabile supuse analizei, conform art. 201 alin. (1) C. proc.

civ. Convingerea Instanței nu se formează însă exclusiv pe baza expertizei, pentru că aprecierea probelor este o operațiune complexă, în care intervine raționamentul judecătorului. Concluziile expertului sau analizat în contextul actelor normative incidente cauzei deduse judecății. În mod corect față de aceste concluzii Instanța a constatat că în ceea ce privește impozitul pe veniturile obținute din jocuri de noroc în perioada verificată, sunt incidente prevederile O.G. nr. 73/1999 și nu H.G. nr. 251/1999, care reglementează doar condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc și nu modalitatea de impunere a premiilor obținute din jocurile de noroc. Este real că organele de control au calculat impozitul pe veniturile jucătorilor, stabilind baza impozabilă global pe fiecare lună, însă aceasta s-a datorat faptului că nu era îndeplinită obligația de către reclamantă de a ține zilnic o evidență completă a premiilor plătite jucătorilor.

Ca urmare, datorită acestei lipse de evidențiere clară și detaliată a veniturilor plătite persoanelor fizice participante la jocurile de noroc pe care le-a organizat, nu s-a putut dovedi că acestea erau sub plafonul prevăzut de art. 39 din O.G. nr. 73/1999 referitor la venitul scutit de la impunere. În sarcina recurentei s-a stabilit obligația de a plăti către bugetul de stat impozitul pe veniturile din jocurile de noroc tip cazinou, iar baza de calcul pentru determinarea acestui tip de impozit indirect o formează premiile plătite jucătorilor și nu încasările realizate de societate la mesele de joc. Astfel, pentru societate exista obligația prevăzută de art. 40 din O.G. nr. 73/1999 ca la momentul efectuării acestor plăți să calculeze, să rețină impozitul aferent și să-l vireze la bugetul de stat.

Instanța de Fond a reținut în mod legal că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau conform prevederilor art. 40 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 73/1999. Criticile formulate de recurentă nu sunt fondate, fiind analizate judicios și respinse de prima Instanță, reținându-se că actul de control este legal întocmit, că în mod corespunzător și obligația recurentei la bugetul de stat este legală, fiind corectă modalitatea de stabilire a bazei de impozitare în condițiile concrete de activitate ale recurentei, cu aplicarea prevederilor legale. În raport de aceste considerente se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, probele și apărările fiind judicios și complet examinate, raportat la actele normative incidente în cauză astfel că recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat în baza prevederilor art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2278 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2007.