ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1193/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1680

din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel București- Secția de contencios

administrativ.

La

apelul nominal  s-a prezentat recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București reprezentat de procurorul A.T., lipsind recurentul pârât Ministerul

Finanțelor Publice și intimata reclamantă SC „E”.

Procedura

completă.

Apreciind pricina în stare de judecată, Curtea a acordat

cuvântul în fond părții prezente.

Reprezentanta

Ministerului Public a solicitat admiterea recursurilor astfel cum au fost

formulate, detaliind motivele de casare expuse în scris de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București.

După

încheierea dezbaterilor s-a prezentat pentru intimata reclamantă consilierul

juridic P.C. care a solicitat respingerea recursurilor și a depus la dosar

concluzii scrise.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC „E”. prin acțiunea depusă la Curtea de Apel București – Secția contencios

administrativ, acțiunea înregistrată la 25 octombrie 2001, a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat ca în contradictoriu cu acest

pârât să se dispună anularea Deciziei nr.1505/28 septembrie 2001, decizie prin

care a fost respinsă contestația ce o formulase împotriva Notei de constatare

încheiată la 5 iulie 2001 de către organele de control ale Direcției

Controlului Fiscal Prahova. S-a solicitat și suspendarea executării Deciziei

nr.1505/2001 până la soluționarea acțiunii.

In

susținerea acțiunii, reclamanta a precizat că în mod nelegal s-a dispus ca să

fie înregistrate în evidența contabilă a societății a obligațiilor fiscale

aferente sumei de 1.078.391.545 lei considerate profit, întrucât asupra

mijloacelor fixe aduse ca aport în natură are un drept de uzufruct, dar și nuda

proprietate.

Curtea

de Apel București – Secția contencios administrativ prin sentința nr.1680 din

10 decembrie 2001 pronunțată în dosarul 1866/2001 a admis acțiunea reclamantei,

a anulat decizia nr.1505 din 25.09.2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice

și a exonerat reclamanta de plata obligațiilor fiscale aferente sumei de

1.078.391.545 lei reprezentând cheltuieli deductibile.

Pentru

a pronunța acestă soluție instanța de fond a reținut că soluția dată de

Ministerul Finanțelor Publice în decizia 1505/2001 este greșită, fiind dată cu

încălcarea prevederilor art.4 din O.G.nr.70/1994 privind impozitul pe profit,

cheltuielile aferente realizării veniturilor fiind deductibile la calculul

impozitului. Această constatare fiind făcută deoarece în perioada controlată

reclamanta a obținut venituri din exploatarea mijloacelor fixe aduse ca aport,

atât în ceea ce privește uzufructul cât și nuda proprietate.

Instanța

a decâzut pârâtul din dreptul de a propune probe, acesta depunând la dosar întâmpinare

peste termenul legal cerut de art.114 Cod procedură civilă, fiind respinsă

cererea de a fi introdusă în cauză Direcția controlului fiscal, cu motivarea că

potrivit O.G.nr.13/2001 obiectul contestației în justiție îl formează actul

emis de Ministerul Finanțelor Publice, adică decizia 1505/2001 și nu nota de

control.

Impotriva

sentinței nr.1680/10.12.2001 a fost declarat recurs de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, criticând soluția  ca fiind dată cu încălcarea

principiului contradictorialității procesului civil prin respingerea cererii de

a fi introdusă în cauză și Direcția Controlului Fiscal Prahova, organ care a

încheiat actul fiind pus în imposibilitate să își susțină constatările și să

formuleze apărări. S-a mai motivat recursul și pe lipsă de rol activ a

instanței, care nu a pus în discuția părților oportunintatea efectuării unei

expertize contabile, după cum instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de

suspendare a executării deciziei. Un alt motiv de casare menționat în recurs se

referă la aplicarea greșită a legii în rezolvarea cauzei deduse judecății

întrucât conform art.11 din Legea nr.15/1994 privind amortizarea capitalului

mobilizat în active de genul celor ce fac obiectul procesului se calculează de

agentul economic ce le are în proprietate

Ministerul

Finanțelor Publice la rândul său a formulat recurs criticând soluția instanței

de fond  ca fiind nelegală, în sensul că interpretând greșit actul  dedus

judecății a solicitat natura și  înțelesul acesteia, și că instanța de fond

greșit a respins cererea de a fi introdusă în cauză Direcția Generală a

Finanțelor Publice Prahova, căreia i se subordonează organul care a întocmit

actul de constatare, dar și ca succesoare administrativ a fostei Direcții de

control fiscal.

Verificând

cauza sub aspectul criticilor formulate în recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și de către Ministerul Finanțelor Publice

dar și a motivelor prevăzute în art.304 Cod procedură civilă, Curtea constată

că acestea sunt fondate.

Potrivit

art.11 din Legea nr.29/1990 instanța este competentă să se pronunțe și asupra

legalității atelor și operațiunilor administrative care au stat la baza

emiterii actului supus judecății. Obiectul supus judecății, decizia Ministerul

Finanțelor Publice nu poate fi analizat decât în legătură directă cu

legalitatea sau nelegalitatea Notei de control.

Instanța

a respins în mod greșit cererea pârâtei de a fi introdusă în cauză Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova ca organ emitent al actului de control

nerespectând principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, judecata

nefiind făcută în contradictoriu și cu cel care a emis actul de bază.

Acest

drept revine părților în proces, ce propune introducerea în cauză, pentru ca

judecata să se poată face în contradictoriu și cu instituția care a emis actul

să poată face  apărările pe care le apreciază necesar  stabilirii adevărului,

ori acest drept instanța nu l-a avut în vedere și nu a fost respectat.

Procedând

în acest mod, cu încălcarea prevederilor art.129 alin.2 Cod procedură civilă,

instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Constatând

aceasta nelegalitate, celelalte motive de recurs nu se vor mai verifica, urmând

ca ele să facă obiectul analizei judecătorești în rejudecare, ca apărări ale

părților.

Față

de aceste considerente, Curtea va admite recursurile, va casa sentința recurată

și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, urmând a fi

introdusă în cauză ca pârâtă și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1680 din 10

decembrie 2001 a Curții de Apel București- Secția de contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.