ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 654/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Arad, prin sentința

penală nr. 117 din 6 mai 2004, a condamnat pe inculpații:

- H.I. la 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 329 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37

lit. a) și art. 41 C. pen.;

- B.V. la 2 ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunii,

prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice

din art. 329 alin. (2) C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În fapt s-au reținut următoarele:

Inculpatul H.I., după ce s-a

eliberat din executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni, aplicată pentru

proxenetism, în luna noiembrie 2002 a fost contactat de M.P., care îi cunoștea

activitatea; prin acesta a fost pus în legătură cu M.C. și S.I., persoane

interesate să plece în străinătate, pentru a se prostitua.

La data de 7 noiembrie 2002, cei

trei au plecat din gara Arad, pentru a se întâlni cu persoana de legătură

indicată de inculpatul H.I., care urma să se ocupe de deplasarea în străinătate;

au coborât în gara Cluj-Napoca, unde au fost așteptați de inculpatul B.V., care

s-a oferit să le ajute pe cele două femei să ajungă în străinătate, pentru a se

prostitua.

Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, prin decizia penală nr. 233 din 30 iunie 2004, în apelul Parchetului de

pe lângă Tribunalul Arad, a desființat sentința, a rejudecat cauza, în sensul

că a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpaților în infracțiunea,

prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și în baza acestui text i-a condamnat pe inculpatul H.I. la 4 ani închisoare,

iar pe inculpatul B.V. la 3 ani închisoare.

În privința inculpatului H.I. a

menținut revocarea liberării condiționate a restului de 425 zile închisoare, a

contopit acest rest cu pedeapsa de 4 ani închisoare și prin adăugarea unui spor

de un an închisoare a dispus să se execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

Referitor la inculpatul B.V. au fost

înlăturate dispozițiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a

executării pedepsei.

A interzis inculpaților exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe timp de 2 ani.

A menținut în continuare, pe timp de

60 de zile, arestul inculpatului H.I. și a dedus arestul preventiv de la 6 mai

2004.

Totodată, au fost respinse apelurile

inculpaților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, din declarațiile martorei M.C., precum și din depozițiile

martorilor anonimi audiați la urmărirea penală, investigator sub acoperire și

colaboratorul acestuia, rezultă că cele două femei au fost recrutate de

inculpați în scopul practicării prostituției într-un hotel din orașul Zurich

din Elveția; că depozițiile martorilor se coroborează cu conținutul

înregistrărilor audio pe suport magnetic al convorbirilor, purtate și redate în

formă scrisă de procurorul anchetator.

S-a conchis că, inculpații au

recrutat cele două femei în vederea practicării prostituției, iar fapta lor

constituie infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., nu cum greșit

a reținut instanța de fond.

Pentru motivele mai sus arătate au

fost respinse apelurile inculpaților, prin care s-a solicitat achitarea.

Împotriva deciziei au declarat

recurs inculpații H.I. și B.V.

Formulând în scris motive de casare,

inculpatul B.V., susține: în primul rând, că nu a săvârșit fapta, pentru care a

fost condamnat, astfel că se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen.; în acest sens se pretinde că

probele din dosar nu confirmă activitatea sa de participare la recrutarea celor

două femei în vederea practicării prostituției; în al doilea rând, se susține

că, oricum, se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 329 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 329 alin. (1) C. pen., sau în infracțiunea prevăzută de art. 329

alin. (1) C. pen.; în al treilea rând se susține că s-a făcut în mod greșit

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; în al patrulea rând, se solicită redozarea

pedepsei și suspendarea executării acesteia.

La rândul său, inculpatul H.I. susține:

în primul rând, că, în cauză probatoriul nu a fost administrat în condițiile

prevăzute de lege, astfel încât pe acest probator, la care instanțele au făcut

referire, nu se poate pune temei; în al doilea rând că, încadrarea juridică a

faptei pretins a fi fost săvârșită este greșită; în al treilea rând că, se

impune redozarea pedepsei.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de criticile formulate, precum și prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile sunt nefondate.

Din probatoriul administrat în

cauză, la care instanța de apel a făcut referire, respectiv declarațiile

martorei M.C., date atât în fața procurorului, cât și în faza de cercetare

judecătorească, precum și din declarațiile martorilor anonimi audiați exclusiv

de organele de urmărire penală, investigatorul sub acoperire și colaboratorul

acestuia, rezultă, neîndoielnic, că cele două femei au fost recrutate de

inculpați în scopul practicării prostituției într-un hotel din orașul Zurich

din Elveția.

În acest sens, este de observat

conținutul înregistrărilor efectuate pe suport magnetic a convorbirilor

telefonice purtate între persoanele implicate, redate în formă scrisă de

procurorul anchetator precum și listingurile cu posturile telefonice apelate de

inculpatul H.I., privind contactul telefonic ținut permanent, în perioada 30

octombrie 2002 – 7 noiembrie 2002, între cei doi inculpați.

Probele sus menționate, pe care și-a

întemeiat soluția, instanța de apel, au fost legal administrate, iar

inculpații, în afară de faptul că s-au retranșat în spate propriei

nerecunoașteri, nu fac referire la probe din care să rezulte o altă situație de

fapt decât cea reținută de instanță.

Referitor la încadrarea juridică a

faptei, din aceleași probe rezultă că, cei doi inculpați au desfășurat, pe o

perioadă mai lungă de timp, o intensă activitate de atragere a celor două femei

în scopul practicării prostituției într-un hotel din orașul Zurich din Elveția,

scop pe care acestea l-au cunoscut și acceptat, astfel că fapta lor constituie,

în adevăr, infracțiunea de recrutarea unei persoane pentru prostituție ori

traficul de persoane în acest scop, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce privesc pedepsele, au fost

respectate criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 alin.

(1) C. pen., în sensul că la stabilirea și aplicarea lor s-a ținut seama de

dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Astfel, privitor la inculpatul H.I.

s-a ținut seama și de starea sa de recidivist, întrucât s-a eliberat

condiționat din penitenciar, în luna mai 2002, din executarea unei pedepse de 3

ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 240/2002 a

Tribunalului Arad, pentru proxenetism, iar din această pedeapsă a rămas de

executat un rest de 425 zile închisoare.

Apoi, s-a ținut seama și de informațiile

furnizate de B.I.R., privind profilul criminogen al inculpatului B.V., care a

fost anchetat pentru furt și emigrație clandestină în 1998, de Poliția Milano,

sechestrare de persoane și exploatarea prostituției, care au determinat

expulzarea de pe teritoriul statului italian.

În raport de date sus menționate,

pedepsele aplicate corespund scopului acestora, prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, soluția adoptată în

cauză, criticată de inculpați, este legală și temeinică, iar recursurile

nefondate, urmând să fie respinse, cu obligarea celor doi la plata cheltuielilor

judiciare cuvenite statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații B.V. și H.I., împotriva deciziei penale nr. 233/ A din 30 iunie 2004

a Curții de Apel Timișoara, ca nefondate.

Compută detenția preventivă de la 8

noiembrie 2002 la 27 ianuarie 2005, pentru inculpatul H.I.

Obligă recurentul B.V. să plătească

statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe recurentul H.I. să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2005.