ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6901/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 712/2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondată, acțiunea introdusă de reclamanții I.I., I.E. și Fundația D. Băile Herculane, împotriva pârâților: Guvernul României și Consiliul Local Băile Herculane și s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației Publice, în același sens, al respingerii acțiunii reclamanților. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, că acțiunea prin care, reclamanții au cerut anularea H.C.L. nr. 16 din 20 februarie 2001, precum și anularea H.G. nr. 532/2002, cu privire la imobilele înscrise în C.F.

213 Băile Herculane, cu nr. top 13/2, 12/a/1; 14 și 11/14, în sensul înlăturării acestora din categoria domeniului public, deoarece toate sunt proprietatea lor, prin cumpărare, este nefondată. Netemeinicia pretențiilor reclamanților decurge din faptul că, societatea vânzătoare, A. SA Băile Herculane, nu putea înstrăina reclamanților, dreptul de proprietate, deoarece, potrivit mențiunilor înscrise în C.F., nu a avut niciodată decât în drept de posesie, și nu unul de proprietate. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive: Nu a avut în vedere faptul invocat, acela al emiterii unei hotărâri anterioare celei contestate, având nr. 46/1998 care, a fost revocată și apoi s-a emis o altă hotărâre, cu conținut identic.

În opinia recurenților, faptul revocării primei hotărâri, de chiar Consiliul local emitent, este o dovadă certă a caracterului ei nelegal, caracter pe care îl dobândește și cea de-a doua hotărâre, identică cu prima. O altă critică se referă la greșita ignorare de către aceeași instanță de fond, a încheierii de C.F., prin care s-a respins cererea de intabulare a H.C.L. nr. 46/1998, contestată, tocmai cu motivarea că, asupra imobilului din C.F. 213 Băile Herculane, este proprietară SC A. SA Băile Herculane. O altă critică se referă la greșita ignorare de către instanța fondului, a contractului de vânzare-cumpărare, asupra acelorași imobile înscrise în C.F. 213. Pe cale de consecință, recurenții au apreciat că prima instanță nu a dat eficiență probelor dosarului și totodată, a stabilit o stare de fapt, în contradicție cu probele administrate.

Cât privește problemele de drept, recurenții consideră că, în mod greșit, aceeași instanță a revocat inexistența dreptului lor subiectiv în promovarea acțiunii, decurgând din nevalabilitatea contractului de vânzare-cumpărare și nevalabilitatea transcrierii lui în C.F. O astfel de apreciere s-a putut face doar cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ. Nici caracterul litigios al dreptului pretins, nu putea fi un argument în favoarea soluției de respingere a acțiunii, deoarece, relevantă pentru instanță, trebuia să fie doar legalitatea pretențiilor, și nu perspectiva lor de a rezista ori nu, în timp. De altfel, potrivit acelorași recurenți, din moment ce pârâții nu au invocat niciodată nevalabilitatea dreptului transmițătorilor ori a contractului de vânzare-cumpărare, nici instanța nu trebuia să-l invoce din oficiu, ci să se pronunțe exclusiv cu privire la legalitatea actului administrativ.

Examinând recursul reclamanților, prin prisma criticilor invocate, se constată că acesta este nefondat. Astfel, faptul revenirii de către Consiliul local, asupra unei hotărâri anterioare celei care a stat la baza emiterii hotărârii de Guvern, nu poate conduce automat la concluzia că cea de-a doua hotărâre, este nulă, de vreme ce și prima a fost considerată tot nulă. Numai în eventualitatea în care, acest argument logic s-ar completa cu alte motive de fapt și de drept, ea ar putea fundamenta pretenția recurenților. Ori, ea nu se completează cu nimic și dimpotrivă, sunt nefondate toate celelalte critici și argumente invocate. Împrejurarea că instanța a refuzat intabularea în C.F. a H.C.L., determinată de existența contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu, nu poate fundamenta acțiunea de față a reclamanților, deoarece aceasta ar însemna să se dea valoare absolută respectivului contract.

Ori, analizându-se motivele de nelegalitate ale H.C.L și hotărârii de guvern, a căror nulitate a fost cerută, în mod firesc, instanța de fond a procedat la verificarea legalității vânzării imobilelor din litigiu. În condițiile în care, din situația de C.F. rezultă cu certitudine că vânzătorul SC A. SA nu a avut decât posesia, în mod evident, aceasta nu a transmis proprietatea, pentru motivul că nimeni nu poate înstrăina mai mult decât are. Așadar, recurenții, nu pot invoca nulitatea hotărârilor organelor administrative, pe motivul că au trecut în domeniul public, ceva ce formează proprietatea lor, atâta timp, cât nu puteau dobândi acel drept de proprietate. Prin urmare, instanța de fond, nu a ignorat contractul de vânzare-cumpărare, dar l-a apreciat după cum acesta, putea fi reținut sau nu, ca temei al anulării celor două hotărâri, așa după cum au solicitat recurenții.

Desigur, constatând imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate pretins de reclamanți, instanța de fond a considerat că aceștia nu au un drept subiectiv în a-l invoca. Pentru motivele deja arătate, se constată că argumentarea aceleiași instanțe este corectă și sub acest aspect. Reclamanții-recurenți aveau eventual, un drept subiectiv în ce privește posesia, dar nu în ce privește proprietatea. Cât privește faptul neinvocării nelegalității transmiterii dreptului de la vânzător, la cumpărător, acest lucru nu împiedică instanța să examineze cauza și din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în caz contrar, ar fi trebuit să verifice legalitatea actelor administrative, numai din punct de vedere formal, ceea ce ar contraveni principiilor generale de drept, precum și dispozițiilor art. 132, 133 și 138 C. proc.

civ. În consecință, hotărârea fondului a fost dată atât cu interpretarea corectă a dosarului, cât și cu stabilirea unei corecte stări de fapt, în concordanță cu aceste probe. Pe cale de consecință, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.I., I.E. și Fundația D. Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 712 din 22 mai 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.