ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1633/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 25 august 2000, reclamantul F.P.S. București (antecesorul A.P.A.P.S.

București, în prezent A.V.A.S. București) a chemat în judecată pe pârâta SC I.L.

SA Focșani (antecesoarea SC V. SA Focșani) solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de

150.000.000 lei, cu titlu de rată neachitată scadentă la 30 decembrie 1999, cu

89.100.000 lei reprezentând penalități de întârziere la nivelul celor ce se

aplică în cazul veniturilor bugetului de stat, calculate de la data scadenței.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că în baza convenției din 4 ianuarie 1995, încheiată cu

pârâta SC I.L. SA Focșani, a pus la dispoziția acesteia suma de 300.000.000 lei

pentru investiții necesare restructurării, cu obligația acesteia de a realiza

și vira la F.P.S. în fiecare an volumul de dividende potrivit anexei la

convenție, până la recuperarea sumei menționate.

A mai arătat reclamantul că

prin actul adițional la convenția nr. 8/1995, încheiat cu aceeași pârâtă la

data de 6 aprilie 1999, s-a convenit ca suma de 300.000.000 lei să fie

restituită conform art. 1, în două etape, astfel:

- la 30 decembrie 1999 –

150.000.000 lei,

- la 30 decembrie 2000 –

150.000.000 lei.

Pentru nerestituirea la

termenul scadenței a fondurilor alocate, la art. 1 alin. (2) din actul

adițional, s-a prevăzut și calcularea de penalități, astfel că la momentul

introducerii acțiunii, pârâta îi datorează suma de 150.000.000 lei scadentă la

30 decembrie 1999 neachitată, plus penalități de întârziere în sumă de

89.100.000 lei, cu privire la care solicită admiterea acțiunii.

Prin sentința nr. 1475 din 9

septembrie 2003, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut în esență că prin sentința nr. 85 din 20 februarie 2001 a

Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin decizia nr. 517/ A din 27 iunie

2001, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ și irevocabilă prin decizia nr. 1062 din 20 februarie 2003 a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială, s-a dispus anularea actului

adițional nr. 301/3478 din 9 aprilie 1999, încheiat între reclamanta F.P.S. și

pârâta SC I.L. SA Focșani, la convenția din 4 ianuarie 1995 (în baza căruia s-a

acordat și reeșalonat creditul) astfel că față de această situație prima

instanță a considerat că ambele capete de cerere sunt neîntemeiate și a hotărât

în consecință.

Apelul declarat împotriva

susmenționatei sentințe de către reclamanta A.P.A.P.S. București, a fost

respins ca nefondat prin decizia nr. 1/ A din 8 ianuarie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, care a

reținut în fundamentarea acestei soluții că bine prima instanță a apreciat că

din moment ce hotărârea de anulare a actului adițional nr. 301/1999 a fost

menținută printr-o decizie irevocabilă și deci, soluția de anulare a acestui

act adițional a fost menținută, greșit reclamanta a mai formulat pretenții

derivând dintr-o convenție nulă.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. București, invocând ca motive

de casare dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Reclamanta susține în esență

că, din moment ce convenția nr. 8 din 4 ianuarie 1995, în care părțile au

precizat la art. 4 atât obligația restituirii sumei împrumutate de către pârâtă

(cât și plata de penalități, pentru situația în care suma nu este restituită la

scadență, nu a fost anulată), greșit instanțele au considerat că prin anularea

actului adițional nr. 301/1999, pretențiile sale cu privire la ambele capete de

cerere ar fi rămas fără suport juridic, deoarece actul adițional anulat a avut

numai rolul de reeșalonare a datoriei și nu de scutire de plată, astfel că,

chiar în aceste condiții, obligația de restituire integrală a fondului de

restructurare a rămas valabilă în sarcina intimatei.

În consecință, reclamanta

solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor și pe fond, admiterea

acțiunii așa cum a fost formulată.

Recursul reclamantei nu este

fondat.

Din examinarea actelor de la

dosar, rezultă că reclamantul F.P.S. București a pus la dispoziția pârâtei SC I.L.

SA, suma de 300.000.000 lei pentru restructurare, conform art. 1 din convenția din

4 ianuarie 1995, sumă care urma a fi recuperată de reclamant potrivit art. 2 lit.

c) din dividendele suplimentare față de anul 1994 în perioada 1995 – 1998.

Prin actul adițional nr. 301/3478

din 9 aprilie 1999 părțile au constatat că pârâta nu a realizat dividende

suplimentare până la finele anului 1998 și deci că nu este în măsură să

restituie reclamantului sumele scadente și ca atare au convenit ca suma

acordată să fie restituită în două tranșe egale, respectiv 150.000.000 lei până

la data de 30 decembrie 1999 și 150.000.000 lei până la 30 decembrie 2000.

Din cele expuse, rezultă în

mod indubitabil că părțile au convenit prin actul adițional nr. 301/1999 la

modificarea clauzelor convenției din 4 ianuarie 1995 și deci că, atât obligația

de restituire a creditului cât și termenele la care urma a fi restituit acesta

au rămas guvernate de prevederile actului adițional nr. 301/1999 și implicit,

că actul respectiv, convenția nr. 8/1995 a rămas fără nici o valoare juridică

referitor la clauzele modificate pentru a constitui temei așa cum, eronat

susține reclamanta, de obligare a pârâtei la plata sumelor solicitate prin acțiune.

Dar, cum actul adițional nr.

301/1999 a fost anulat, așa cum s-a arătat anterior, prin hotărâre rămasă

irevocabilă, înseamnă implicit că instanțele nu puteau dispune obligarea

pârâtei la plata unor sume de bani în baza unui act adițional nul, care evident

că nu poate produce din această cauză nici un efect.

Așa fiind, recursul

reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.P.A.P.S. București (în prezent A.V.A.S. București), împotriva

deciziei nr. 1/ A din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția

comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 10 martie 2005.