ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6750/2004

Asupra recursului

în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 12 februarie 2003

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992

republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când

hotărârile judecătorești au rămas irevocabile, recurs în anulare împotriva

sentinței nr. 585 din 10 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V –

a civilă și de contencios administrativ, și a deciziei nr. 247 din 27 februarie

2002 a Curții de Apel București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de

muncă.

S-a reținut că aceste hotărâri au

fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a litigiului pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei, din

examinarea cărui rezultă următoarele:

Prin cererea din 30 mai 2001,

ulterior completată, reclamantul G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Inspectoratul General de Poliție al municipiului București și Ministerul

Administrației și Internelor să se dispună obligarea acestora la plata,

actualizată în raport de rata inflației, a sumelor de 67.792.340 lei cu titlu

de impozit reținut nelegal și respectiv 18.774.112 lei reprezentând

echivalentul a două solde brute din ultima lună de activitate, corespunzătoare

diferenței dintre vârsta de pensionare prevăzută de lege și cea la care a fost

efectiv trecut în rezervă.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 138/1999, era îndreptățit ca la trecerea în rezervă cu drept de pensie să i

se achite echivalentul a 22 solde brute, iar nu nete, așa cum în mod nelegal au

procedat pârâții.

Pe de altă parte, a susținut că

potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 100/1999, pârâții erau obligați să-i achite

patru solde lunare și nu doar două.

Pârâtul Ministerul Administrației și

Internelor a formulat întâmpinare, susținând că ajutoarele acordate la trecerea

în rezervă se impozitează, precum și o cerere de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, solicitând instanței ca în cazul admiterii

acțiunii să îl oblige pe acesta la plata drepturilor bănești cuvenite

reclamantului.

Prin întâmpinare chematul în

garanție a cerut respingerea cererii, întrucât sumele primite de reclamant nu

sunt „ajutoare” ci venituri de natură salarială, care se impozitează.

Prin sentința civilă nr. 585 din 10

septembrie 2001, Tribunalul București, secția a V – a, a admis acțiunea astfel

cum a fost precizată și a obligat pârâții la plata sumelor de 67.792.340 lei

reprezentând impozit reținut nelegal și respectiv de 18.774.112 lei

echivalentul a două solde brute calculate în raport de ultima lună de

activitate a contestatorului.

A fost respinsă ca nefondată cererea

de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Curtea de Apel București, prin

decizia nr. 247 din 27 februarie 2002 a secției pentru conflicte de muncă și

litigii de muncă, a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor; totodată, a admis recursul declarat de

contestator și a modificat sentința în sensul obligării pârâților către acesta

la sumele datorate, actualizate în raport de rata inflației, începând cu data

de 15 martie 2000 și până la plata efectivă.

Instanțele au reținut în

considerentele hotărârilor că ajutorul acordat militarilor, pentru activitatea

depusă, la trecerea în rezervă, nu este un drept salarial supus impozitării,

așa cum de altfel s-a prevăzut prin art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.

În consecință s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 73/1999.

Prin recursul în anulare s-a

susținut în esență că întrucât ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) din

Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută și nu

netă, conform prevederilor art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, acestea nu sunt

scutite de impozitarea pe venit.

S-a mai învederat că ajutoarele

stabilite prin Legea nr. 138/1999 nu sunt identice cu cele prevăzute de art. 5

lit. a) din O.G. nr. 73/1999. Astfel, ajutoarele acordate militarilor sunt

venituri asimilate salariului, iar nu indemnizații cu destinație specială, ce

reprezintă forme de sprijin acordate celor aflați în nevoie, de natura

situațiilor enumerate în normele metodologice privind punerea în aplicare a O.G.

nr. 73/1999, aprobate prin H.G. nr. 1066/1999.

Pe de altă parte, conform art. 6

alin. (1) teza a II – a din O.U.G. nr. 100/1999, cadrele militare trecute în

rezervă beneficiază de un ajutor egal cu două solde lunare brute pentru fiecare

an reprezentând diferența dintre vârsta avută la trecerea în rezervă și cea de

55 de ani prevăzută pentru pensionare. Cum la data trecerii în rezervă

contestatorul era în vârstă de 53 de ani și 9 luni, era îndreptățit la doar

două solde lunare brute.

Pe parcursul soluționării recursului

în anulare pârâtul intimat Ministerul Administrației și Internelor a solicitat

repunerea părților în situația anterioară executării sentinței, conform

prevederilor art. 404

2

alin. (2) C. proc. civ. arătând și depunând

înscrisuri în sensul că sumele stabilite prin hotărâri au fost achitate

contestatorului.

Examinând întregul material probator

administrat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 330 pct. 2

C. proc. civ. (în vigoare la momentul când au fost pronunțate hotărârile

judecătorești atacate), recursul în anulare este admisibil în caz de încălcare

esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond iar

hotărârea este vădit netemeinică.

În speță însă, în raport de datele

concrete ale cauzei și de prevederile legale incidente, se constată că,

dimpotrivă, instanțele au soluționat corect principalele probleme controversate

deduse judecății și au pronunțat hotărâri ce sunt în mod nejustificat criticate

prin recursul în anulare.

Astfel, dispozițiile art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 138/1999 au fost bine aplicate, textul referindu-se la ajutoare

neimpozabile stabilite în raport de solda lunară brută, în timp ce alin. (2) se

referă la ajutoarele cuvenite la trecerea în rezervă egale cu două solde lunare

brute pentru fiecare an diferență până la vârsta de pensionare.

Natura specială a acestor ajutoare

le diferențiază net de drepturile salariale. Trecerea în rezervă s-a făcut în

raport de nevoile și politica de cadre a Ministerului Administrației și

Internelor, în contextul unor măsuri de restructurare și reformă iar ajutoarele

au fost acordate în scopul de a compensa întrucâtva constrângerile și

privațiunile suferite de cadrele militare rămase fără loc de muncă și de a le

sprijini. Abia prin O.U.G. nr. 136 din 14 septembrie 2000 s-a prevăzut în mod

expres că ajutoarele prevăzute la art. 31 și art. 32 din Legea nr. 138/1999 se

stabilesc în raport cu solda netă însă această modificare de regim juridic nu

îi este aplicabilă contestatorului, trecut în rezervă la data de 15 martie

2000.

În raport de aceste împrejurări,

prevederile O.G. nr. 73/1999 nu au, în cauză, aplicabilitate, așa cum se

susține eronat prin recursul în anulare.

În fine, cum până la data

pensionării contestatorul avea la 15 martie 2000 mai mult de un an, în mod

corect instanțele au stabilit că acestuia i se datorează patru solde lunare

brute neimpozabile iar nu doar două cât i-au acordat pârâtele.

Așa fiind, constatând că hotărârile

pronunțate sunt legale și temeinice, în spiritul prevederilor Legii nr.

138/1999, Înalta Curte va respinge recursul în anulare ca nefondat potrivit

dispozițiilor art. 330

3

alin. (1) combinat cu art. 312 alin. (1)

teza a II – a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 247 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel

București, secția pentru conflicte de muncă și litigii de muncă, și sentinței

nr. 585 F din 10 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V – a

civilă și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.