ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1119/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 565 din 10 iunie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul Ț.G. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 3 ani. Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 0,76 gr. fragmente comprimat metadonă. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: La data de 22 octombrie 2002, organe abilitate din cadrul B.C.C.O.A.

București, în baza unei autorizații de percheziție emisă de parchet, l-au identificat pe Ț.G. în zona străzii Brașov din sectorul 6 al Capitalei și efectuând percheziție domiciliară la adresa unde acesta locuia fără forme legale, respectiv str. Târgu Neamț, au găsit un tub pentru medicamente în care se afla o pastilă Metadonă și 0,88 gr. fragmente comprimate Metadonă, cel în cauză recunoscând că este consumator de droguri. Raportul de constatare tehnico-științifică a reținut că substanța activă găsită în locuința lui Ț.G. este Metadonă (Sintalgon), ea făcând parte din Tabelul II, anexă la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Împotriva sentinței, a declarat apel inculpatul, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicată, cu referire la modalitatea de executare a acesteia.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 556 din 22 septembrie 2003, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința și a redus pedeapsa privativă de libertate de la 4 ani închisoare, la 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Împotriva hotărârii instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul. În recurs, parchetul a criticat hotărârea instanței de apel, motivat pe cazul de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., considerând că pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului este greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Inculpatul și-a motivat recursul pe cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 pct. 5 și 14 C. proc.

pen., respectiv judecata a avut loc fără participarea sa și s-a aplicat pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., inculpatul susținând că în favoarea persoanei sale se pot reține circumstanțe atenuante cu consecința dispunerii ca pedeapsa să-i fie suspendată condiționat sau aceasta să fie suspendată, sub supraveghere. Recursurile declarate nu sunt fondate. Din verificarea actelor dosarului, se reține că instanța de apel, în procesul individualizării pedepsei, a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă stipulate în textul de lege incriminator, pericolul social al faptei, aceasta aducând atingere regimului normativ privind substanțele dăunătoare sănătății, împrejurările în care fapta a fost comisă, dar și persoana făptuitorului, sincer și cooperant pe parcursul fazelor procesului penal.

Privind motivele de recurs invocate de inculpat, se reține că acesta a fost citat cu respectarea dispozițiilor procedurale, procedura a fost îndeplinită la termenele acordate atât la instanța de fond cât și la cea de apel, neprezentarea lui fiind în exclusivitate datorată modului în care a înțeles să-și exercite drepturile, acestea fiindu-i însă asigurate prin asistență juridică. Privind motivul de recurs ce vizează modalitatea de executare a pedepsei, se reține că dispozițiile legale, în această materie, art. 81 și art. 86 1 C. pen., prevăd că instanța poate dispune fie suspendarea condiționată, fie suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, printre acestea, infractorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Cazierul judiciar al lui Ț.G. înscrie că acesta a fost condamnat la pedeapsa de un an, 5 luni și 17 zile închisoare, prin sentința penală nr. 1340 din 28 septembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 6 București, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare. În aceste condiții, recursurile declarate de parchet și de inculpat nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul Ț.G. împotriva deciziei penale nr. 556/ A din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2005.