ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1119/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 565

din 10 iunie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul Ț.G. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 3 ani.

Conform art. 17 din Legea

nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 0,76 gr. fragmente comprimat

metadonă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 22 octombrie

2002, organe abilitate din cadrul B.C.C.O.A. București, în baza unei

autorizații de percheziție emisă de parchet, l-au identificat pe Ț.G. în zona

străzii Brașov din sectorul 6 al Capitalei și efectuând percheziție domiciliară

la adresa unde acesta locuia fără forme legale, respectiv str. Târgu Neamț, au

găsit un tub pentru medicamente în care se afla o pastilă Metadonă și 0,88 gr.

fragmente comprimate Metadonă, cel în cauză recunoscând că este consumator de

droguri.

Raportul de constatare

tehnico-științifică a reținut că substanța activă găsită în locuința lui Ț.G.

este Metadonă (Sintalgon), ea făcând parte din Tabelul II, anexă la Legea nr.

143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Împotriva sentinței, a

declarat apel inculpatul, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicată,

cu referire la modalitatea de executare a acesteia.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 556 din 22 septembrie 2003, a

admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința și a redus pedeapsa

privativă de libertate de la 4 ani închisoare, la 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și a art. 64 C. pen.

Împotriva hotărârii

instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpatul.

În recurs, parchetul a

criticat hotărârea instanței de apel, motivat pe cazul de casare, prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., considerând că pedeapsa de 2 ani

închisoare, aplicată inculpatului este greșit individualizată în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

Inculpatul și-a motivat

recursul pe cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

pct. 5 și 14

C. proc. pen., respectiv judecata a avut loc fără participarea sa și s-a

aplicat pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C.

pen., inculpatul susținând că în favoarea persoanei sale se pot reține

circumstanțe atenuante cu consecința dispunerii ca pedeapsa să-i fie suspendată

condiționat sau aceasta să fie suspendată, sub supraveghere.

Recursurile declarate nu

sunt fondate.

Din verificarea actelor

dosarului, se reține că instanța de apel, în procesul individualizării

pedepsei, a avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.,

respectiv limitele de pedeapsă stipulate în textul de lege incriminator,

pericolul social al faptei, aceasta aducând atingere regimului normativ privind

substanțele dăunătoare sănătății, împrejurările în care fapta a fost comisă,

dar și persoana făptuitorului, sincer și cooperant pe parcursul fazelor

procesului penal.

Privind motivele de recurs

invocate de inculpat, se reține că acesta a fost citat cu respectarea

dispozițiilor procedurale, procedura a fost îndeplinită la termenele acordate

atât la instanța de fond cât și la cea de apel, neprezentarea lui fiind în

exclusivitate datorată modului în care a înțeles să-și exercite drepturile,

acestea fiindu-i însă asigurate prin asistență juridică.

Privind motivul de recurs ce

vizează modalitatea de executare a pedepsei, se reține că dispozițiile legale,

în această materie, art. 81 și art. 86

1

C. pen., prevăd că instanța

poate dispune fie suspendarea condiționată, fie suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere, dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, printre

acestea, infractorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii

mai mare de un an.

Cazierul judiciar al lui Ț.G. înscrie

că acesta a fost condamnat la pedeapsa de un an, 5 luni și 17 zile închisoare,

prin sentința penală nr. 1340 din 28 septembrie 1998 a Judecătoriei sectorului

6 București, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare.

În aceste condiții,

recursurile declarate de parchet și de inculpat nefiind fondate, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi

respinse.

Conform art. 192 C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

inculpatul Ț.G. împotriva deciziei penale nr. 556/ A din 22 septembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentul inculpat

la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 februarie 2005.