- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 7 iunie 2005
Decizia nr. 3590/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, revizuientul Ș.A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 3545/2005, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a acestei instanțe, decizie prin care i-a fost respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 202/2003, pronunțată de Curtea de Apel Suceava. În motivarea revizuirii, revizuientul a invocat faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere toate actele depuse la dosar care atestă perioada de refugiu a tatălui său, în prezent decedat, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.
Analizând cererea de revizuire, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, Curtea o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, cazurile în care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Cum motivele invocate de revizuient nu se regăsesc în nici unul din cazurile reglementate de textul de lege mai sus invocat, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge cererea de revizuire formulată de Ș.A. împotriva deciziei nr. 355 din 26 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2005.