ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2568/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița, prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, a solicitat

revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni

închisoare, aplicată condamnatului I.D.C.

S-a arătat în motivarea

sesizării că sus numitul a fost condamnat prin sentința penală nr. 301 din 26

iunie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în

condițiile impuse de art. 86

3

lit. a) – f) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), raportat la

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.,

supravegherea fiind încredințată S.R.S., că deși condamnatul a fost înștiințat

să se prezinte la sediul serviciului pentru realizarea măsurilor de

supraveghere dispuse de instanță, acesta nu a putut fi găsit întrucât nu mai

locuiește la adresa cunoscută.

Prin sentința penală nr. 399

din 8 octombrie 2004, Tribunalul Dâmbovița, admițând cererea S.R.S.S. de pe

lângă Tribunalul Dâmbovița, a dispus revocarea suspendării executării pedepsei

sub supraveghere de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată condamnatului I.D.C.,

prin sentința penală nr. 301 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că, prin adresa Poliției Mun. Târgoviște, a rezultat că

numitul I.D.C. a locuit până în luna martie 2004, în comuna Aninoasa, sat

Săteni, jud. Dâmbovița, la bunicul său, după care a plecat cu părinții din

țară, astfel că a încălcat obligațiile stabilite de instanță, fiind îndeplinite

prevederile art. 86

4

alin. (2) C. pen., pentru a dispune revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Sentința a fost atacată cu

apel de condamnat, considerând-o nelegală și netemeinică, fără însă a motiva în

vreun mod apelul.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia penală nr. 9 din 21 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de condamnatul I.D.C. împotriva sentinței penale nr. 399 din 8

octombrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița.

Nemulțumit de această

hotărâre, bunicul condamnatului I.D.C., pe nume I.C., a declarat recurs.

Curtea, examinând

prevederile art. 385

2

și art. 362 C. proc. pen., urmează a reține că

potrivit acestor texte de lege, bunicul, unui inculpat sau în cazul nostru, al

condamnatului, nu are recunoscut dreptul, de a putea declara recurs pentru și

în numele nepotului (în speță era și major încă de la data soluționării

fondului).

Ca atare, recursul declarat

de această persoană, va fi respins, ca inadmisibil și potrivit art. 192 C.

proc. pen., dată fiind culpa procesuală a acesteia, va fi obligată a suporta

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de I.C., pentru inculpatul I.D.C. împotriva deciziei penale

nr. 9 din 21 martie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul să

plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 aprilie 2005.