ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2568/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată condamnatului I.D.C.

S-a arătat în motivarea sesizării că sus numitul a fost condamnat prin sentința penală nr. 301 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Dâmbovița, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condițiile impuse de art. 86 3 lit. a) – f) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), raportat la alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., supravegherea fiind încredințată S.R.S., că deși condamnatul a fost înștiințat să se prezinte la sediul serviciului pentru realizarea măsurilor de supraveghere dispuse de instanță, acesta nu a putut fi găsit întrucât nu mai locuiește la adresa cunoscută.

Prin sentința penală nr. 399 din 8 octombrie 2004, Tribunalul Dâmbovița, admițând cererea S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată condamnatului I.D.C., prin sentința penală nr. 301 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Dâmbovița. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin adresa Poliției Mun. Târgoviște, a rezultat că numitul I.D.C. a locuit până în luna martie 2004, în comuna Aninoasa, sat Săteni, jud. Dâmbovița, la bunicul său, după care a plecat cu părinții din țară, astfel că a încălcat obligațiile stabilite de instanță, fiind îndeplinite prevederile art. 86 4 alin. (2) C. pen., pentru a dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Sentința a fost atacată cu apel de condamnat, considerând-o nelegală și netemeinică, fără însă a motiva în vreun mod apelul. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 9 din 21 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul I.D.C. împotriva sentinței penale nr. 399 din 8 octombrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița. Nemulțumit de această hotărâre, bunicul condamnatului I.D.C., pe nume I.C., a declarat recurs. Curtea, examinând prevederile art. 385 2 și art. 362 C. proc. pen., urmează a reține că potrivit acestor texte de lege, bunicul, unui inculpat sau în cazul nostru, al condamnatului, nu are recunoscut dreptul, de a putea declara recurs pentru și în numele nepotului (în speță era și major încă de la data soluționării fondului).

Ca atare, recursul declarat de această persoană, va fi respins, ca inadmisibil și potrivit art. 192 C. proc. pen., dată fiind culpa procesuală a acesteia, va fi obligată a suporta cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de I.C., pentru inculpatul I.D.C. împotriva deciziei penale nr. 9 din 21 martie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurentul să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2005.