ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3905/2005

Asupra contestației în

anulare formulată de I.D.C. având în vedere actele și lucrările dosarului

instanța constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 301

din 16 iunie 2003, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul revizuient

I.D.C., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.,

raportat la alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. În baza art.

86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei în condițiile prevăzute de art. 86

3

lit. a) – d) C. pen.,

supravegherea fiind încredințată S.R.S.

La data de 25 mai 2004, S.R.S.S.

Dâmbovița s-a adresat Tribunalului Dâmbovița cu cerere de revocare a

suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicată contestatorului cu motivarea

că deși a fost înștiințat să se prezinte la Sediul Serviciului pentru

realizarea măsurilor de supraveghere dispuse de instanța aceasta nu s-a

prezentat. La demersurile serviciului pentru a-l găsi s-a constatat că acesta

nu mai locuiește la adresa cunoscută.

Prin sentința nr. 399 din 8

octombrie 2004, Tribunalul Dâmbovița admițând cererea a dispus revocarea

suspendării pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul

în baza incidentelor de la dosar a reținut că numitul I.D.C. a locuit până în

luna martie 2004, la bunicul său I.C., după care a plecat din țară încălcând

astfel obligațiile stabilite de instanță. S-au constatat astfel îndeplinite

cerințele art. 86

4

alin. (2) C. pen., pentru a dispune revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Apelul declarat de condamnat

împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 9 din 21

martie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva deciziei a declarat

recurs, bunicul condamnatului pe nume, I.C.

Prin decizia nr. 2568 din 15

aprilie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2267/, Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul, bunicul condamnatului

neaflându-se printre persoanele prevăzute de art. 385

2

și art. 362 C.

proc. pen., persoanele care pot declara recurs împotriva deciziei Curții de

Apel.

Împotriva acestei ultime

decizii a formulat contestație în anulare condamnatul I.D.C., întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., „cu motivarea că la data judecării

recursului procedura de citare nu a fost legal îndeplinită”.

Contestația este nefondată si se va respinge pentru

considerentele ce urmează. Lăsând la o parte faptul că recursul a fost declarat

de o persoană fără calitate, contestatorul (major la data soluționării

recursului) a fost legal citat la adresa cunoscută. Astfel fiind critica este

neîntemeiată, iar instanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatorul I.D.C. împotriva deciziei

penale nr. 2568 din 15 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală.

Obligă pe contestator la

plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 iunie 2005.