ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3905/2005

Asupra contestației în anulare formulată de I.D.C. având în vedere actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele: Prin sentința penală nr. 301 din 16 iunie 2003, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul revizuient I.D.C., la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., raportat la alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile prevăzute de art. 86 3 lit. a) – d) C. pen., supravegherea fiind încredințată S.R.S. La data de 25 mai 2004, S.R.S.S. Dâmbovița s-a adresat Tribunalului Dâmbovița cu cerere de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicată contestatorului cu motivarea că deși a fost înștiințat să se prezinte la Sediul Serviciului pentru realizarea măsurilor de supraveghere dispuse de instanța aceasta nu s-a prezentat.

La demersurile serviciului pentru a-l găsi s-a constatat că acesta nu mai locuiește la adresa cunoscută. Prin sentința nr. 399 din 8 octombrie 2004, Tribunalul Dâmbovița admițând cererea a dispus revocarea suspendării pedepsei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul în baza incidentelor de la dosar a reținut că numitul I.D.C. a locuit până în luna martie 2004, la bunicul său I.C., după care a plecat din țară încălcând astfel obligațiile stabilite de instanță. S-au constatat astfel îndeplinite cerințele art. 86 4 alin. (2) C. pen., pentru a dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Apelul declarat de condamnat împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 9 din 21 martie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva deciziei a declarat recurs, bunicul condamnatului pe nume, I.C. Prin decizia nr. 2568 din 15 aprilie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2267/, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul, bunicul condamnatului neaflându-se printre persoanele prevăzute de art. 385 2 și art. 362 C. proc. pen., persoanele care pot declara recurs împotriva deciziei Curții de Apel. Împotriva acestei ultime decizii a formulat contestație în anulare condamnatul I.D.C., întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., „cu motivarea că la data judecării recursului procedura de citare nu a fost legal îndeplinită”. Contestația este nefondată si se va respinge pentru considerentele ce urmează.

Lăsând la o parte faptul că recursul a fost declarat de o persoană fără calitate, contestatorul (major la data soluționării recursului) a fost legal citat la adresa cunoscută. Astfel fiind critica este neîntemeiată, iar instanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul I.D.C. împotriva deciziei penale nr. 2568 din 15 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe contestator la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2005.