ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 343/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96/ P din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara B.M.A. împotriva rezoluției nr. 102/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și a rezoluției din 2 iunie 2004 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția din 4 noiembrie 2003, dată în dosarul nr. 102/P/2003 urmare plângerii formulate de B.M.A., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.A., notar public și P.I., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 291 C. pen., cu motivarea că cei doi făptuitori nu au comis faptele având în vedere împrejurarea că din raportul de expertiză grafică rezultă că semnătura de pe actul autentificat de notarul public îi aparține numitei L.P., care a decedat la 9 aprilie 2001. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția din 2 iunie 2004, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarei împotriva rezoluției parchetului.

Curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., de B.M.A., reținând că S.A., în calitate de notar public a autentificat cu respectarea dispozițiilor legale Contractul de întreținere încheiat de bunica ei L.P., care ulterior a decedat și unchiul P.I. prin care i-a transmis acestuia mai multe imobile situate în localitatea Soceni, județul Caraș Severin. În condițiile în care în raportul de expertiză criminalistică, efectuat în cauză, motivează prima instanță, se concluzionează că semnătura de la rubrica „Transmițătoare” de pe contractul de întreținere autentificat sub nr. 1809 din 2 iunie 1999 la Biroul Notarului Public S.A. din Reșița a fost executată de L.P., în mod just parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale fată de intimați pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 291 C. pen.

Petiționara a declarat recurs împotriva sentinței cerând casarea acesteia, admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de S.A., notar public și P.I. Examinând recursul declarat de petiționară împotriva sentinței instanței de fond, atât în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte consideră că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și temeinic motivat de prima instanță a reținut că plângerea formulată de petiționara B.M.A., în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., nu este fondată și a respins-o ca atare. Înalta Curte consideră că s-a dat eficiență materialului probator administrat, rezoluția nr. 102/P/2003 a parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.A., notar public și P.I.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 291 C. pen., fiind legală și temeinică. Din probele administrate rezultă că în vara anului 1999, L.P., bunica petiționarei, în vârstă de 85 ani, a fost internată la Spitalul municipal Reșița de către fiul ei P.I. Ulterior, cei doi s-au înțeles ca în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilelor pe care L.P. le deținea în localitatea Soceni, Județul Caraș Severin, P.I. să-i asigure întreținerea. La solicitarea acestuia, notarul public S.A. a întocmit un contract de întreținere după voința părților, s-a deplasat cu el la spital unde a fost semnat de L.P. căreia i s-a aplicat și o amprentă digitală, după care l-a autentificat sub nr. 1809 din 2 iunie 1999. După încheierea contractului starea sănătății lui L.P.

s-a îmbunătățit, iar fiul acesteia în loc s-o ducă la domiciliul său să-i presteze întreținerea astfel cum s-a obligat a făcut demersuri pentru internarea ei în azil. Din acel moment între petentă și unchiul ei P.I. au apărut neînțelegeri soldate cu plângeri la organele de urmărire penală. Prin decizia civilă nr. 1902 din 29 august 2002 a Curții de Apel Timișoara a fost admis recursul declarat de B.M.A. împotriva deciziei civile nr. 55 din 6 februarie 2002 a Tribunalului Caraș Severin care a fost modificată și s-a menținut sentința civilă nr. 245 din 29 ianuarie 2001 a Judecătoriei Reșița prin care s-a dispus rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1809 din 2 iunie 1999 de notarul public S.A.

În mod just prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale s-a constatat că deși contractul în discuție a fost reziliat deoarece P.I. nu și-a respectat obligația de întreținere dată de L.P. care între timp a decedat, acesta a fost legal încheiat de notarul public. Într-adevăr din raportul de expertiză criminalistică nr. 144 din 27 octombrie 2003, efectuat de I.N.E.C.L.I. Timișoara rezultă că semnătura de la rubrica „Transmițătoare” de pe contractul de întreținere a fost executată de L.P. și nu de o altă persoană, probabil P.I. cum a susținut petiționara. În consecință, deoarece soluția adoptată de parchet de neîncepere a urmăririi penale față de S.A. și P.I. este temeinică și legală, iar plângerea formulată de petiționara B.M.A.

este neîntemeiată, recursul declarat de aceasta urmează să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta B.M.A. împotriva sentinței penale nr. 96/P/I din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurenta petentă la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2005.