ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1441/2005

deliberând asupra recursului declarat de petiționara L.V.

împotriva sentinței penale nr. 16 din 27 mai 2004 a Curții de Apel Iași, constată

următoarele:

Prin rezoluția de la 25 aprilie 2003 dată în dosarul

nr. 83/P/2003 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea

urmăririi penale față de „B.S., notar public din Iași, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., si respectiv față de „M.A. din Iași,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen.,

și art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen.”.

În motivarea acestei rezoluții s-a reținut printre

altele că pretinsele fapte prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen., care au

făcut obiectul cercetării penale ar corespunde datei de 20 martie 1998 la care B.S.,

în calitate de notar a emis certificatul de moștenitor nr. 11/1998.

În aceeași ordine de idei s-a relevant că, la data de

15 aprilie 2003 când la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost

înregistrat denunțul formulat de petiționara L.V. în legătură cu comiterea faptelor

menționate, termenul de prescripție a răspunderii penale, care în speță era de

5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. pen., se împlinise.

La 27 iulie 2003, petiționara L.V. a formulat împotriva

acestei rezoluții o plângere înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași cu

numărul de dosar 16917/2003.

Prin sentința penală nr. 266 pronunțată la 22 ianuarie

2004 instanța astfel sesizată a declinat competența de judecare a cauzei la

Curtea de Apel Iași unde dosarul a fost reînregistrat cu numărul 1274/2004.

Prin sentința penală nr. 16 din 27 mai 2004, Curtea de

Apel Iași s-a pronunțat în sensul respingerii plângerii ca nefondată.

La 4 iunie 2004 (data expedierii prin postă), petiționara

L.V. a declarat recurs împotriva sentinței menționate cauza fiind apoi înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de

dosar 3358/2004.

În motivarea recursului petiționara a invocat în

esență împrejurarea că certificatul de moștenitor nr. 11 din 20 martie 1998 emis

de B.S. a fost anulat de către o instanță civilă context în care a susținut că atât

Rezoluția de la 25 aprilie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași,

cât și hotărârea atacată sunt nelegale și mai cu seamă netemeinice deoarece rețin

că făptuitoarea ar fi instrumentat respectivul act notarial din eroare deși

probele administrate atestau că a acționat cu intenție și că a comis și alte infracțiuni

de fals similare.

De asemenea recurenta a reproșat instanței că:

- a făcut o judecată părtinitoare, favorizând-o pe

amintita făptuitoare în considerarea calității ei de notar,

- a ignorat împrejurarea că B.S. «a făptuit FALSUL in

„asociere” cu M., D., P. care au însoțit-o pe aceasta la notariat și au

instigat-o la falsuri», iar

„hotărârea [recurată] NU ESTE SEMNATA DE PRESEDINTELE

completului de judecată”.

La rândul său intimata a depus în dosarul cauzei un

«memoriu» prin care a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea are în vedere mai întâi

împrejurarea că atât minuta cât și sentința din dosarul nr. 1274/2004 al Curții

de Apel Iași sunt semnate și că nu există nici o dovadă că acea semnătură nu ar

aparține magistratului care a soluționat cauza ca judecător unic, având deci și

calitatea de «președinte de complet» de judecată.

Celelalte critici aduse sentinței de către recurentă

sunt lipsite de relevanță în condițiile în care nu sunt susceptibile de a

infirma constatarea parchetului și a instanței de fond referitoare la

împlinirea în cauză a termenului de prescripție a răspunderii penale în ceea ce

o privește pe făptuitoarea B.S.

Semnificativă este de altfel și împrejurarea că în

motivarea recursului nu există nici o referire la aspectul menționat care este

de natură a paraliza acțiunea penală, conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit.

g) C. proc. pen., nu numai în ceea ce o privește pe pretinsa făptuitoare ci și

pe presupușii săi complici sau instigatori.

Reținând deci că în cauză nu își găsesc incidența nici

una dintre prevederile art. 385

9

C. proc. pen., Curtea va face

aplicarea art. 385

15

alin. (1) lit. b) din același cod, în sensul

respingerii recursului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va

fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea

cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara L.V. împotriva sentinței penale nr. 16 din 27 mai 2004 a Curții de

Apel Iași.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 600.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.