ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1441/2005

deliberând asupra recursului declarat de petiționara L.V. împotriva sentinței penale nr. 16 din 27 mai 2004 a Curții de Apel Iași, constată următoarele: Prin rezoluția de la 25 aprilie 2003 dată în dosarul nr. 83/P/2003 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de „B.S., notar public din Iași, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, art. 289 și art. 291 C. pen., si respectiv față de „M.A. din Iași, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., și art. 25 C. pen., raportat la art. 291 C. pen.”. În motivarea acestei rezoluții s-a reținut printre altele că pretinsele fapte prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen., care au făcut obiectul cercetării penale ar corespunde datei de 20 martie 1998 la care B.S., în calitate de notar a emis certificatul de moștenitor nr. 11/1998.

În aceeași ordine de idei s-a relevant că, la data de 15 aprilie 2003 când la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost înregistrat denunțul formulat de petiționara L.V. în legătură cu comiterea faptelor menționate, termenul de prescripție a răspunderii penale, care în speță era de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. pen., se împlinise. La 27 iulie 2003, petiționara L.V. a formulat împotriva acestei rezoluții o plângere înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași cu numărul de dosar 16917/2003. Prin sentința penală nr. 266 pronunțată la 22 ianuarie 2004 instanța astfel sesizată a declinat competența de judecare a cauzei la Curtea de Apel Iași unde dosarul a fost reînregistrat cu numărul 1274/2004.

Prin sentința penală nr. 16 din 27 mai 2004, Curtea de Apel Iași s-a pronunțat în sensul respingerii plângerii ca nefondată. La 4 iunie 2004 (data expedierii prin postă), petiționara L.V. a declarat recurs împotriva sentinței menționate cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 3358/2004. În motivarea recursului petiționara a invocat în esență împrejurarea că certificatul de moștenitor nr. 11 din 20 martie 1998 emis de B.S. a fost anulat de către o instanță civilă context în care a susținut că atât Rezoluția de la 25 aprilie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, cât și hotărârea atacată sunt nelegale și mai cu seamă netemeinice deoarece rețin că făptuitoarea ar fi instrumentat respectivul act notarial din eroare deși probele administrate atestau că a acționat cu intenție și că a comis și alte infracțiuni de fals similare.

De asemenea recurenta a reproșat instanței că: - a făcut o judecată părtinitoare, favorizând-o pe amintita făptuitoare în considerarea calității ei de notar, - a ignorat împrejurarea că B.S. «a făptuit FALSUL in „asociere” cu M., D., P. care au însoțit-o pe aceasta la notariat și au instigat-o la falsuri», iar „hotărârea [recurată] NU ESTE SEMNATA DE PRESEDINTELE completului de judecată”. La rândul său intimata a depus în dosarul cauzei un «memoriu» prin care a solicitat respingerea recursului. Recursul este nefondat. În acest sens, Curtea are în vedere mai întâi împrejurarea că atât minuta cât și sentința din dosarul nr. 1274/2004 al Curții de Apel Iași sunt semnate și că nu există nici o dovadă că acea semnătură nu ar aparține magistratului care a soluționat cauza ca judecător unic, având deci și calitatea de «președinte de complet» de judecată.

Celelalte critici aduse sentinței de către recurentă sunt lipsite de relevanță în condițiile în care nu sunt susceptibile de a infirma constatarea parchetului și a instanței de fond referitoare la împlinirea în cauză a termenului de prescripție a răspunderii penale în ceea ce o privește pe făptuitoarea B.S. Semnificativă este de altfel și împrejurarea că în motivarea recursului nu există nici o referire la aspectul menționat care este de natură a paraliza acțiunea penală, conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., nu numai în ceea ce o privește pe pretinsa făptuitoare ci și pe presupușii săi complici sau instigatori. Reținând deci că în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 385 9 C. proc.

pen., Curtea va face aplicarea art. 385 15 alin. (1) lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara L.V. împotriva sentinței penale nr. 16 din 27 mai 2004 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.