ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5703/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 26 din 11 februarie 2004, Tribunalul Suceava i-a condamnat pe inculpații: - U.D. și - C.C., în baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., la câte un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 lit. h) C. pen. Inculpații au fost obligați să plătească, în solidar, părții civile C.I. suma de 1.000.000 lei despăgubiri. Fiecare inculpat a mai fost obligat la câte 1.150.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu pentru inculpatul U.D., se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că în seara de 21 februarie 2002, inculpații U.D. și C.C., fiind sub influența alcoolului au acostat-o pe partea vătămată C.I., care se deplasa pe drumul din com. Brodina, jud. Suceava și prin violență au deposedat-o de un portofel și un rucsac în care se aflau mai multe bunuri, printre care și o lanternă tip miner. În cursul urmăririi penale inculpații, prin declarațiile personale și cele consemnate de organul de cercetare, au recunoscut săvârșirea faptei, detaliind modul și împrejurările comiterii acesteia. În fața instanței, inculpatul U.D. a arătat că fapta a fost comisă de către D. g . și D.D. însă a recunoscut la urmărirea penală motivat de promisiunea ce i-a fost făcută de D.G.

de a-i remite suma de 100 dolari S.U.A., promisiune pe care apoi nu și-a ținut-o. Nici inculpatul C.C. nu și-a menținut declarațiile din cursul urmăririi penale, precizând că, deși inculpatul U.D. însoțit de frații D. i-a propus să o deposedeze pe partea vătămată de bunuri, nu a acceptat și întrucât era însoțit de C.G., C.D. și C.E., și-a continuat drumul cu aceștia, mergând la localul martorului H.V. unde, ulterior a venit și partea vătămată C.I., care a dezvăluit celor prezenți împrejurările în care a fost tâlhărită. Instanța a înlăturat apărările inculpaților din cursul judecății, constatând că declarațiile acestora din cursul urmăririi penale sunt concordante și se coroborează și cu declarațiile părții vătămate asupra împrejurărilor comiterii faptei, precum și cu declarația martorului D.Ș., potrivit căreia inculpatul U.D.

a oferit familiei D. o lanternă, care aparținea părții vătămate. Împotriva acestei hotărâri inculpații au declarat apel, solicitând, în principal, achitarea, întrucât nu sunt autorii faptei iar, în subsidiar, criticând severitatea pedepselor. Prin decizia penală nr. 117 din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondate apelurile inculpaților, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, probele administrate dovedind vinovăția acestora. Decizia penală susmenționată a fost atacată cu recurs de către inculpați, care, în scris, susțin nevinovăția lor în săvârșirea infracțiunii, solicitând achitarea. Inculpații, deși legal citați, în precedent inculpatul C.C. solicitând amânarea judecății pentru angajarea unui apărător, cerere admisă, nu s-au prezentat la judecată.

Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile, motivate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu sunt fondate. Așa cum s-a arătat, la stabilirea situației de fapt, a identității și vinovăției făptuitorilor, instanța de fond a avut în vedere, în principal, declarațiile inculpaților recurenți și ale părții vătămate, care sunt concordante în relatarea aspectelor esențiale ale săvârșirii infracțiunii, date în cursul urmăririi penale. Completând motivarea, instanța de apel a reținut ca relevantă declarația martorului Z.V., potrivit căreia, în seara critică, fiindu-i atrasă atenția de strigătele ce veneau din drum, a văzut pe inculpații U.D.

și C.C. căutând într-un rucsac, în timp ce o altă persoană se ridica de jos iar undeva, mai la vale, se mai aflau alte două persoane „ai lui D.” Prin aceeași declarație martorul a descris amenințările care i-au fost aduse, după câteva zile, de către inculpatul C.C. pentru că „eu văd prea mult”, amenințări din pricina cărora, așa cum rezultă din procesul verbal al postului de poliție al comunei Brodina din 14 iunie 2003, martorul nu s-a mai prezentat la instanță la primele termene, iar când s-a prezentat, a făcut precizări contradictorii, printre care faptul că nu a putut recunoaște persoanele care făceau gălăgie, dar își menține declarația dată la poliție, cunoscându-i pe inculpați, însă neinteresându-l nimic din ceea ce fac aceștia.

Curtea constată că toate aceste declarații se coroborează și cu cele ale martorilor D.D. și D.G., care se aflau împreună cu inculpații în momentul întâlnirii, pe drum, cu partea vătămată, și, deși au plecat înainte, au auzit țipetele părții vătămate când a fost atacată. Conform procesului verbal din 22 februarie 2002 al Postului de poliție din comuna Brodina, martorul D.G. s-a prezentat la poliție și i-a denunțat pe inculpați. În raport de aceste probe, se constată că instanțele au înlăturat întemeiat declarațiile martorilor soți C.G. și C.D. și mai ales a martorei C.E., potrivit cărora inculpatul C.C. i-a însoțit în seara de 21 februarie 2002 la cumpărături și au fost de față când acesta a refuzat propunerea celor din grupul inculpatului U.D.

și al fraților D. de a o deposeda pe partea vătămată de un cuțit, întrucât, așa cum rezultă din datele cauzei, împrejurările descrise de martori au avut loc, până la orele 20,00, iar fapta a fost săvârșită după orele 21,00. Reținând, astfel, că inculpații U.D. și C.C. sunt autorii tâlhăriei săvârșite în seara de 21 februarie 2002 față de partea vătămată C.I. și că, din examinarea din oficiu a hotărârilor nu se constată nici existența vreunuia din cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursurile sus numiților urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.C. și U.D., împotriva deciziei penale nr. 117 din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2004.