ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 677/2005

deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 283 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală, la 13 iunie 2004, în dosarul nr. 844/P/2003, precum și asupra chestiunii tardivității recursului declarat împotriva aceleiași decizii de inculpatul U.I., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49 pronunțată la 18 februarie 2003, în dosarul nr. 3399/2002, Tribunalul Gorj, secția penală, l-a condamnat la câte un an de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., pe inculpații: - U.I. și - V.I.

Totodată în cauză s-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen., precum și a art. 88 C. pen., în sensul deducerii din pedepsele menționate a duratei rețineri și arestării preventive a inculpaților cuprinse între 6 iulie și 11 iulie 2002. Prin aceeași sentință inculpații au fost obligați la plata către stat a unor cheltuieli judiciare în valoare de câte 1.000.000 lei fiecare, precum și, în solidar, la plata către partea civilă C.C.A. a unor despăgubiri în valoare de 600.000 lei. Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 6 iulie 2002, cei doi inculpați l-au deposedat prin violență pe numitul D.V. de o orgă electronică și de o boxă pe care și le-au însușit pentru a-l determina pe respectivul martor să îi restituie lui U.I.

contravaloarea unei datorii mai vechi. S-a reținut, de asemenea, că obiectele menționate aparțineau în realitate lui C.C.A. care i-a informat despre acest fapt pe inculpați, insă aceștia din urmă și-au continuat activitatea infracțională, inclusiv prin exercitarea unor acte minore de violență împotriva părții civile. Individualizarea pedepselor sub minimul special a fost argumentată de instanță atât în raport cu periculozitatea redusă a faptelor comise în speță cât și cu lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, aspecte calificate ca circumstanțe atenuante. În aceeași ordine de idei s-a reținut că obiectele sustrase au fost recuperate de poliție și restituite părții vătămate, în ziua de 7 iulie 2002, cu mențiunea că defecțiunile aduse orgii electronice în cursul incidentului au necesitat efectuarea unei reparații a cărei valoare corespunde despăgubirii civile stabilite în sarcina inculpaților.

Împotriva sentinței astfel pronunțate au declarat apel cei doi inculpați, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția penală, cu numărul de dosar 844/P/2003. Prin decizia penală nr. 283, pronunțată la 13 iunie 2003, instanța, astfel sesizată, a admis apelurile și a desființat în parte sentința, achitându-i pe inculpați pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în condițiile art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) și art. 18 1 C. pen. În considerarea aceluiași temei legal instanța de apel le-a aplicat făptuitorilor câte o amendă administrativă de 3.000.000 lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea deciziei s-a relevat, în esență că, în raport cu situația de fapt dovedită, cu situația conflictuală preexistentă și cu amploarea redusă a incidentului, faptele reținute în sarcina apelanților nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs atât U.I. cât și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 2961/2005. În ceea ce privește recursul inculpatului U.I. în cauză s-a invocat tardivitatea declarării acestuia. Referitor la acest din urmă aspect este de amintit că, potrivit art. 385 3 raportat la art. 363 alin. (3) C. proc.

pen., partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare hotărârii recurabile poate utiliza această cale de atac în termen de 10 zile de la respectiva pronunțare. În speță U.I. a fost prezent la dezbaterile desfășurate la termenul de la 3 mai 2004, însă recursul său, formulat împotriva deciziei pronunțate la aceeași dată, a fost declarat la 1 iulie 2004 (data expedierii lui prin poștă). Fiind declarat după împlinirea termenului legal mai sus amintit respectivul recurs intră sub incidența art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., și urmează a fi respins ca tardiv. Totodată, în cauză se va face aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în sensul obligării acestui recurent la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este de reținut că acesta se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., criticile formulate vizând aprecierea eronată a situației de fapt pe baza căreia instanța de apel a considerat că se impune aplicarea art. 18 1 C. pen. În acest sens recurentul a evocat: pericolul social generic al infracțiunii de tâlhărie, reflectat de severitatea regimului sancționator prevăzut de lege, valoarea semnificativă, 42.000.000 lei, a bunurilor sustrase și lezarea integrității corporale a părții vătămate care a avut nevoie pentru vindecare de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Preexistența unei creanțe a lui U.I.

împotriva martorului D.V. a fost, de asemenea, menționată relevându-se că acest element nu era de natură a diminua periculozitatea faptelor comise deoarece inculpații au știut că bunurile sustrase nu îi aparțineau respectivului debitor. În aceeași ordine de idei s-a susținut că lipsa antecedentelor penale a inculpaților precum și buna comportare avută de aceștia atât anterior cât și ulterior comiterii tâlhăriei nu pot avea altă relevanță juridică decât aceea a circumstanțelor atenuante avute în vedere de către instanța de fond, a cărei hotărâre s-a solicitat a fi menținută. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este nefondat. În acest sens, Curtea reține mai întâi că, în raport cu definiția pe care art. 18 1 C. pen., o dă faptei ce nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, aplicabilitatea acestui text de lege în situațiile reglementate de art. 211 din C. proc.

pen., nu este, în principiu, exclusă. Așa fiind, este irelevantă critica privind pericolul social generic al infracțiunii de tâlhărie reflectat de severitatea regimului sancționator. Este cert pe de altă parte că martorul D.V. îi datora lui U.I. suma de 4.122.000 lei pentru a cărei recuperare inculpatul a recurs mai întâi la calea legală a unei acțiuni civile admise prin sentința nr. 14350 din 30 noiembrie 2000 a Judecătoriei Târgu Jiu. Este, de asemenea, de necontestat că, timp de circa un an și jumătate după pronunțarea acelei sentințe, D.V.

nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa de către instanță, aspect care s-a aflat de fapt la originea conflictului desfășurat la 6 iulie 2002. Nu în ultimul rând este de observat că, așa cum s-a evidențiat și în considerentele deciziei recurate, preluarea, fie și forțată, a celor două bunuri de către inculpați s-a făcut nu în considerarea valorii lor, ci ca o formă de a-l determina pe debitor să își plătească datoria. Aprecierea aceleiași instanțe potrivit căreia confruntarea propriuzisă dintre inculpați pe de-o parte și martorul D.V. și C.C. pe de alta s-a limitat la manevrele prin care fiecare dintre cele două grupuri a urmărit să captureze orga electronică este, de asemenea, confirmată în declarațiile, mai degrabă convergente, ale celor direct implicați ca și ale celorlalți martori.

Că este așa o demonstrează și faptul că zilele de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate C.C.A., nu mai mult de două sau trei, au fost recomandate în urma constatării medico legale a câtorva escoriații superficiale suferite de acesta. Toate aceste aspecte duc la concluzia că instanța de apel s-a pronunțat pe baza unei corecte aprecieri a situației de fapt reflectate de materialul probatoriu și că achitarea inculpaților își găsește un deplin suport legal în prevederile art. 18 1 C. pen. Reținând deci că în cauză nu sunt incidente nici unul dintre motivele legale de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, respingând, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Întrucât apărarea în recurs a intimatului-inculpat V.I. a fost asigurată de un avocat desemnat din oficiu urmează a se dispune totodată ca onorariul cuvenit acestuia să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 283 din 13 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpații U.I. și V.I. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei penale nr. 283 din 13 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă pe recurentul inculpat U.I. la plata sume de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului V.I. se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2005