ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2255/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 14 din 5

martie 2003, Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a respins încheierea

de sesizare privind printre altele, recuperarea prejudiciului de 25.047.607 lei

și 3.774 Euro, reprezentând diferență între prețul de 16.942 Euro, la care

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a achiziționat autoturismul

N. ST/MY și oferta pieții la acea dată, de 12.490 Euro, plus foloasele

nerealizate aferente.

Recursul în anulare

jurisdicțional declarat împotriva sentinței, de Procurorul general financiar a

fost admis de secția jurisdicțională a Curții de Conturi care, prin decizia nr.

47 din 15 octombrie 2003, a casat hotărârea, numai cu privire la pct. c din

actul de sesizare, respectiv pct. 3 din sentință și a dispus trimiterea cauzei,

la aceeași instanță, în vederea rejudecării.

Pentru a pronunța această

hotărâre, secția jurisdicțională a reținut, în raport cu conținutul celor două

facturi datate 17 și respectiv, 22 ianuarie 2002, că este necesar să se

verifice culpa pârâților și existența prejudiciului, în condițiile în care

autoturismul achiziționat provenea din producție internă și se cunoștea prețul

de achiziție, în cazul în care mașina ar fi fost cumpărată de la dealeri, și nu

prin intermediar.

Împotriva deciziei a declarat

recurs, C.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurenta a arătat

că instanța a interpretat greșit probele administrate și a făcut o aplicare

eronată a legii, în sensul că a ignorat atribuțiile legale ale comisiei de

evaluare, căreia nu-i aparținea decizia achiziționării bunului respectiv, la

prețul propus de participanții la licitație.

Recurenta a mai menționat

că, în calitate de membră a comisiei de evaluare, nu a săvârșit nici o faptă

ilicită, acționând în baza sarcinilor ce reveneau comisiei, în temeiul O.U.G. nr.

60/2001 privind achizițiile publice.

Cât privește prejudiciul,

instanța de fond a reținut în mod justificat că nu există, întrucât prețul de

achiziție rezultat în urma licitației de oferte s-a înscris în limitele sumelor

alocate pentru achiziționarea autoturismului, fiind doar o speculație afirmația

că la data vânzării prețul pieții ar fi fost mai mic decât cel rezultat din

licitație.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, prin decizia

recurată nu s-a reținut săvârșirea de către membrii comisiei de evacuare, a

vreunei fapte ilicite, prin ignorarea atribuțiilor pe care le aveau și nici nu

s-a menționat că lor le-a aparținut hotărârea de a achiziționa autoturismul de

la firma SC M.T. SRL.

S-a considerat necesară

suplimentarea probelor administrate, tocmai pentru verificarea culpei membrilor

comisiei de evaluare și a realității prejudiciului stabilit de controlorii

financiari, prin actul de sesizare.

Această soluție este

justificată, în raport cu împrejurările în care a fost cumpărată mașina: - desemnarea

câștigătorului licitației la 14 decembrie 2001; - încheierea contractului de

vânzare-cumpărare la 17 decembrie 2002; - achiziționarea autoturismului de

către firma aleasă, la 17 ianuarie 2002, de la una din celelalte firme

participante la licitație; - vânzarea aceleiași mașini către minister, la 22

ianuarie 2002 și menționarea în documentele contabile, ca vânzător a

furnizorului inițial, SC G.G. SRL, nume ce apare și în certificatul de

garanție.

Aceste împrejurări, ca și

faptul că în cauză s-a dispus și sesizarea organului de urmărire penală sub

aspectul dacă a existat o înțelegere între participanții la licitație și de la

care instituție nu s-au solicitat relații privind stadiul soluționării

procesului penal, au fost în mod judicios analizate de secția jurisdicțională

care a dispus în consecință, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de

fond.

În fond după casare, urmează

a fi verificate atât susținerile organelor de control financiar privind

existența unui preț de piață ferm în perioada de referință, cât și apărările

recurentei și ale celorlalți membri ai comisiei de evaluare, care nu au recurat

decizia, în sensul că prejudiciul a fost prezumat prin deducție și nu este

real.

Pentru considerentele sus-menționate,

criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.Ș., împotriva deciziei nr. 47 din 15 octombrie 2003, a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2005.