ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3703/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3703/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta I.M. a solicitat,

prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, la data de 30 mai 2003, obligarea pârâtelor SC A.C. SA și SC

A.D. SA să îi înlocuiască în natură autoturismul Dacia N., proprietatea sa, distrus

în urma unui incendiu produs în perioada de garanție a mașinii sau să-i

plătească contravaloarea acestuia plus 500 milioane lei cu titlu de despăgubiri

pentru lipsa de folosință a autoturismului.

La data de 1 septembrie 2003,

reclamanta și-a precizat capătul de cerere cu privire la contravaloarea

autoturismului la suma de 200 milioane lei, iar la data de 30 mai 2005 și-a

redus câtimea despăgubirilor solicitate la suma de 244 milioane lei vechi.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, astfel investit, prin încheierea de ședință din data de 10

mai 2004, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei SC A.D. SA

invocată de această parte prin întâmpinare, reținând că potrivit art. 12 din O.G.

nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, consumatorii au dreptul de a

pretinde de la vânzătorul bunului remedierea sau înlocuirea gratuită a

produselor vândute, iar conform art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 394/1995 privind obligațiile

ce revin agenților economici în comercializarea produselor de folosință

îndeplungată, destinate consumatorilor, vânzătorul este obligat față de

comsumator, iar producătorul față de vânzător.

Prin sentința comercială nr.

3989 din data de 30 septembrie 2005, tribunalul a admis în parte acțiunea modificată

și precizată formulată de reclamanta și a obligat pârâta SC A.C. SA să

înlocuiască autoturismul cumpărat de reclamanta la 11 decembrie 1998 cu un alt

autoturism de același tip sau, în subsidiar să-i plătească suma de 33.033.386

lei, actualizată de la 11 decembrie 1998 până la data plății efective, dar nu

mai mult de 200 milioane lei.

Capătul de cerere privind obligarea

la despăgubiri pentru lipsa de folosință a fost respins ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut sub aspectul situației de fapt că reclamanta a cumpărat de

la pârâta SC A.C. SA un autoturism marca Dacia N., la data de 11 decembrie

1998, iar după circa nouă luni, în perioada de garanție a bunului, s-a produs

un incendiu cauzat de factorii de pericol care au apărut pe traseul de alimentare

cu carburant al motorului, incendiu ce a fost favorizat de starea tehnică

defectuasă a furtunelor de alimentare cu combustibil, bunul devenind

inutilizabil.

În drept, instanța a reținut

că sunt îndeplinite cerințele art. 12 din O.G. nr. 21/1992 și art. 14 din H.G. nr.

394/1995 privind obligația vânzătorului – distribuitorul produsului singurul cu

care consumatorul are relații contractuale, de a înlocui bunul sau de a achita

contravaloarea lui.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel atât reclamanta I.M. cât și pârâta SC A.C. SA.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 581 din data de 21 noiembrie 2006,

a respins apelurile declarate de cele două părți apreciind ca neîntemeiate

criticile de netemeinicie și nelegalitate formulate prin motivele de apel.

Răspunzând acestor critici,

Curtea reține, cu privire la apelul reclamantei că aceasta nu a pretins

reactualizarea sumei de 200 milioane acordate și nici nu a depus modul de

calcul al sumei pretinsă cu titlu de reactualizare, iar neacordarea despăgubirilor

reprezentând lipsa de folosință a autoturismului a fost corect statuată de

prima instanță, în absența oricăror probe pe acest aspect.

Totodată, Curtea constată că

cererea nouă formulată de reclamanta pentru prima dată în apel privind

obligarea pârâtei și la plata sumei de 130 milioane lei reprezentând prejudiciul

moral și material suferit nu poate fi primită față de dispozițiile art. 249 C.

proc. civ.

Cu privire la apelul pârâtei

SC A.C. SA, Curtea constată că excepția lipsei calității procesual pasive a

pârâtei SC A.D. SA a fost corect rezolvată de instanța fondului față de temeiul

acțiunii art. 12 și 14 din O.G. nr. 21/1992, iar obligarea pârâtei la

înlocuirea bunului se impune în raport de protecția pe care legea o acordă consumatorilor.

Decizia curții de apel a

fost recurată de reclamantă prin cererea de recurs înregistrată la data de 3

ianuarie 2007 și de către pârâta SC A.C. SA prin cererea de recurs din data de 12

ianuarie 2007, ambele recursuri fiind formulate în termen legal.

Reclamanta recurentă a

invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- instanța de apel

interpretând greșit cererea de chemare în judecată previzată, a menținut

soluția primei instanțe sub aspectul obligării pârâtei la plata sumei de

38.033.386 lei reprezentând contravaloarea autoturismului, în condițiile în

care capătul de cerere viza obligarea la suma de 200 milioane lei actualizată;

- soluția instanței de apel

este lipsită de temei legal sub aspectul neacordării despăgubirilor

reprezentând lipsa de folosință a autoturismului, față de înscrisurile

administrate ca probe pe acest aspect;

- în mod nelegal instanța de

apel nu a remediat hotărârea fondului sub aspectul neacordării în totalitate a

cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite cu actele din dosar;

- solicitarea sumei de 130

milioane lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit se

încadra în dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții încălcate

de instanță.

Pârâta recurentă SC A.C. SA a

critica hotărârea instanței de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., în argumentarea cărora a arătat

următoarele:

- instanța a încălcat formele

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, în condițiile ăn care în faza

apelului nu a fost citată și pârâta SC A.D. SA, deși era parte în proces;

- hotărârea instanței este

nemotivată sub aspectul situației de fapt reținută și prin raportare la

motivele de apel formulate.

Asupra recursurilor.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările

dosarului, Curtea constată următoarele:

recurenta reclamantă este nefondat.

1.2. Critica întemeiată pe

schimbarea naturii actului juridic dedus judecății nu subzistă deoarece nu este

îndeplinită ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta nu critică soluția

din perspectiva raporturilor statuate de instanță de vânzare-cumpărare, în sens

de negațium derulate cu pârâtă, SC A.C. SA în calitate de vânzător, respectiv

distribuitorul bunului ci, se referă la schimbarea naturii acțiunii

introductive de instanță.

Or acțiunea, nu este actul

juridic dedus judecății ci cererea prin care reclamanta investește instanța în

vederea valorificării drepturilor sale.

Sub acest aspect, care ar viza,

însă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că

instanța s-a pronunțat în limine litis, adică în raport de obiectul cererii cu

care a fost investită, cu respectarea sub aspect procedural a dispozițiilor art.

129 alin. (6) C. proc. civ.

Prin cererea precizatoare

recurenta- reclamantă a arătat, in terminis, suma solicitată reprezentând

contravaloarea autoturismului, 200 milioane lei, sumă, în raport de care a

achitat taxa de timbru datorată, astfel că, nu se poate reține că instanța nu

s-a pronunțat în limitele investirii asupra obiectului cererii.

1.2. Criticile vizând neacordarea

despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a autoturismului precum și cele

referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, critici fundamentate pe

analiza probelor cu înscrisuri administrate, privesc netemeinicia hotărârii,

or, aceste chestiuni nu pot forma obiectul controlului de legalitate în actuala

reglementare a recursului.

Indicarea motivului prevăzut

fde art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aceste critici, are un

caracter pur formal, recurenta nedemonstrând în ce măsură aprecierea instanței

în raport de probele administrate pe aceste aspecte se convertește într-o

încălcare sau aplicare greșită a legii.

1.3. Suma de 130 milioane

lei solicită în apel cu titlu de prejudiciu moral, constituie o cerere nou, așa

cum corect a fost califictă de instanță prin raportare la prevederile art. 294 alin.

(1) C. proc. civ.

Deși apelul are caracter

devolutiv, în cadrul său nu poate repune în discuție decât ceea ce s-a judecat,

potrivit principiului tantum-devolutum quantum indicati, și aceasta pentru

respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

Ipoteza reglementată de art.

294 alin. (2) C. proc. civ., invocată de recurentă, nu are incidență în cauză,

deoarece derogările statuate de textul de lege, de la limitele efectului

devolutiv al apelului vizează „dobânzi, rate, venituri ajunse la termen”

solicitări care sunt în legătură directă cu cererea inițială, prin raportare la

obiectul său.

Cât privește teza a II-a a art.

294 alin. (2) „orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii” recurenta nu

a făcut dovadă că sumele solicitate cu titlu de prejuidiciu moral se înscriu în

derogarea susmenționată.

recurentei-pârâte SC A.C. SA este nefondat pentru considerentele ce urmează.

2.1. Critica recurentei

întemeiată pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea formelor de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității la art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., cu referire la necitarea în apel, a pârâtei SC A.D. SA, în legătură cu

care prima instanță a constatat că nu are calitate procesual pasivă.

Or, potrivit art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor

legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinut părții o

vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.

Prin urmare textul de lege

impune condiția vătămării părții ocrotită de norma încălcată, care nefiind

citată, nu a putut să uzeze de mijloacele de apărare.

În cauză, însă, recurenta nu

invocă necitarea sa, ci neîndeplinirea procedurii de citare cu cea de-a doua pârâtă

chemate în judecată SC A.D. SA, care, deși nu a fost citată în apel, nu invocă

această neregularitate și declară, in terminis, că nu se pretinde vătămată.

Cum nulitatea rezultată din necitare

are un caracter relativ, ea poate fi invocată numai de partea ocrotită de norma

încadrată, ceea ce în speță nu s-a realizat.

Interesul pe care îl

justifică recurenta în obținerea nulității, cu referire la relația sa cu pârâta

SC A.D. SA, producătorul bunului ce face obiectul litigiului, nu se confundă cu

vătămarea impusă de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., distinct de

faptul că, pe parcursul judecării apelului, la niciunul din termenele de

judecată pârâta SC A.C. SA nu a pus în discuție necitarea pârâtei intimate SC A.D.

SA.

2.2. Critica de nemotivare

este vădit nefondată.

Instanța de apel a răspuns

prin considerente clare explicite și punctuale motivelor de apel formulate de

pârâtă.

Menținând situația de fapt

reținută de instanța fondului, nu era necesară în apel o reluare a motivării pe

acest aspect, așa cum pretinde recurenta în cadrul aceleiași critici, instanța fiind

ținută în motivele de apel potrivit „adagiului tantum devolutum quantum

appellantum”.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respins

recursurile declarate de cele două părți ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta I.M. și pârâta SC A.C. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei

comerciale nr. 581 din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2007