ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2227/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1452 din 16 noiembrie 2004, Tribunalul municipiului București, secția a II-a

penală, i-a condamnat pe inculpații:

- M.P.A. la: 10 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen. și 6 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 și art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin.

(1) lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, de 10 ani închisoare.

- R.M.M. la: 4 ani și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2) lit. a) C. pen. și la 8 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin.

(1) lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, de 8 ani închisoare.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut, în fapt, că, în seara zilei de 8 martie 2004, cei

doi inculpați i-au acostat, pe stradă, pe minorii Y.D. și B.I. și, folosind

amenințarea și violența, l-au deposedat pe Y.D. de un telefon mobil, iar pe

B.I. l-au căutat prin buzunare, încercând să-l deposedeze de bunurile pe care

le-ar avea asupra lui.

Prin decizia penală nr. 64

din 27 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins, ca nefondate, apelurile inculpaților împotriva acestei sentințe.

Împotriva deciziei instanței

de apel au declarat recurs inculpații.

Inculpatul R.M.M. a

solicitat să fie achitat întrucât nu a avut nici o participare la sustragerea

telefonului mobil de la partea vătămată Y.D. și la tentativa de tâlhărie

împotriva lui B.I., faptele fiind comise de inculpatul M.P.A., iar în subsidiar

a cerut reducerea pedepsei în raport cu circumstanțele sale personale.

Inculpatul M.P.A. a cerut,

în susținerea recursului său, reducerea pedepsei pe care o consideră prea

aspră.

Recursurile nu sunt fondate.

Din probele administrate în

cauză rezultă că, în seara zilei de 8 martie 2004, inculpații M.P.A. și R.M.M.

se aflau în intersecția B-dul Manta cu str. Dr. Felix din București când au

observat doi copii în vârstă de 12 – 13 ani care, venind dinspre școala din

apropiere, se îndreptau spre stația de autobuz. Inculpații i-au oprit și, prin

violență și amenințări, inculpatul M.P.A. i-a smuls minorului Y.D. telefonul

mobil marca Nokia din buzunar, iar inculpatul R.M.M. i-a scotocit buzunarele

minorului B.I., și negăsind bunuri care să-l intereseze, l-a îmbrâncit și i-a

spus că poate pleca.

Ulterior, inculpatul R.M.M.

a vândut telefonul mobil sustras de la minorul Y.D. și a împărțit banii

obținuți cu inculpatul M.P.A., iar după ce a fost identificat de poliție a

recuperat bunul și l-a restituit părții vătămate.

Inculpații au fost

recunoscuți din grup de părțile vătămate care după comiterea faptei furnizaseră

organelor de poliție datele necesare în vederea identificării autorilor.

Inculpatul M.P.A. a

recunoscut comiterea faptei, iar în declarațiile date în cursul urmăririi

penale a descris participarea inculpatului R.M.M. în modul reținut în

considerentele hotărârilor pronunțate și arătat de minorii Y.D. și B.I. în

declarațiilor lor. Ulterior, inculpatul M.P.A. a revenit asupra acestor

declarații susținând că a comis fapta singur, fără participarea și fără știrea

celuilalt inculpat, dar această retractare a fost înlăturată în mod corect de

instanțe, luând în considerare toate împrejurările cauzei, rezultate din

celelalte probe administrate.

Ținând seama de întregul material

probator, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în pofida negării de

către inculpatul R.M.M. a faptelor reținute în sarcina sa, aceste fapte au fost

dovedite, iar condamnarea lui este temeinică și legală.

În ce privește

individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, Înalta Curte constată că

prin hotărârile pronunțate în cauză s-a ținut seama de criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen. și că, față de pericolul social al infracțiunilor comise în

împrejurările arătate, nu sunt temeiuri să se dispună reducerea acestor

pedepse.

În consecință, recursurile

urmează să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea inculpaților la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații R.M.M. și M.P.A. împotriva deciziei penale

nr. 64/ A din 27 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului R.M.M., timpul arestării preventive de la 17 martie 2004, la 1

aprilie 2005.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului M.P.A., timpul arestării preventive de la 9 martie 2004, la 1

aprilie 2005.

Obligă recurentul inculpat

R.M.M. să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Obligă recurentul inculpat

M.P.A. să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 aprilie 2005.