ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3812/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3812/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 430 din 16
aprilie 2003, Tribunalul Covasna a admis cererea reclamanților V.I.V. și P.E. în
contradictoriu cu pârâții SCTA O. SA Sfântu Gheorghe, Consiliul Local al
comunei Vâlcelele și SC G.C. SA. A obligat pârâții deținătorul SCTA O. SA
Sfântu Gheorghe să restituie în natură reclamanților imobilul situat în comuna
Vâlcele, județul Covasna, înscris în C.F. nr. 110 Vâlcele, nr. top 2275, 2276,
grădină, casă din piatră, teren în suprafață de 4504 mp preluat în mod abuziv
de stat.
Instanța a reținut că prin cererea
înregistrată sub nr. 168 din 8 octombrie 2002, reclamanții V.I.V. și P.E. au
chemat în judecată pe pârâții SCTA O. SA Sfântu Gheorghe și SC G.C. SA Sfântu
Gheorghe, solicitând ca prin hotărâre judecătorească pârâtul deținător SCTA O. SA
Sfântu Gheorghe să-i restituie în natură imobilul situat în comuna Vâlcele
înscrisă în C.F. nr. 110 Vâlcele, nr. top 2275, 2276 grădină, casă din piatră,
teren în suprafață de 4504 mp preluat în mod abuziv de către stat, sens în care
a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta deținătoare, deși notificată
a refuzat restituirea, cu motivarea că nu are mandat de la A.P.A.P.S. pentru
emiterea deciziei.
S-a avut în vedere că imobilul a
aparținut antecesorilor reclamanților D.I. și D.V., fiind preluat fără titlu de
către stat și dat în administrarea Gospodăriei Regionale Sfântu Gheorghe, în
prezent unitatea deținătoare fiind pârâta SCTA O. SA Sfântu Gheorghe. La 9
august 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanții moștenitori ai
proprietarilor tabulari au solicitat restituirea imobilului, unitatea
deținătoare refuzând nejustificat restituirea.
În condițiile în care legea nu face
nici o precizare cu privire la ipoteza în care o persoană juridică deținătoare
a imobilului nu emite decizie sau dispoziția prevăzută de art. 23 din lege în
termenul de 60 de zile, absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are
valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie
cenzurat de tribunal tot în condițiile acestei proceduri speciale.
Inconsecvența legiuitorului și
necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul normativ de referință nu
poate constitui o piedică în calea persoanei îndreptățite de a-și valorifica
drepturile recunoscute de lege.
A respinge cererea reclamanților
pentru că persoana deținătoare nu a emis decizia prevăzută de lege ar însemna
obstrucționarea persoanelor îndreptățite în redobândirea drepturilor
recunoscute de lege, impunându-le să aștepte în mod nelimitat un răspuns și să
fie la dispoziția unor persoane juridice deloc interesate în a pierde imobilul
Acțiunea pârâtului SCTA O. SA Sfântu
Gheorghe ca persoană îndreptățită la restituire nu este în drept de a se adresa
justiției până nu este finalizată procedura necontencioasă de restituire în natură
prin emiterea unei decizii s-a apreciat neîntemeiată
Prin apelul declarat de pârâta SCTA O.
SA Sfântu Gheorghe s-a arătat că nu a putut emite decizia de restituire,
întrucât ar fi încălcat dispoziția Adunării Generale a Acționarilor în care,
reprezentantul A.P.A.P.S., în calitate de acționar majoritar, a primit mandat
special pentru a vota împotriva restituirii imobilelor solicitate în baza Legii
nr. 10/2001.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia
civilă nr. 66/Ap din 30 iunie 2003 a respins apelul pârâtei SCTA O. SA Sfântu
Gheorghe împotriva sentinței civile nr. 430 din 16 aprilie 2003 a Tribunaluluui
Covasna.
Instanța de apel a reținut că
existența unui mandat special general primit de reprezentantul A.P.A.P.S., de a
se opune oricărei restituiri în natură a imobilelor ce formează obiectul Legii
nr. 10/2001 nu poate fi cenzurat de instanță decât în considerarea conținutului
și scopului legii.
Acest act normativ enumeră imobilele
care intră sub incidența sa, iar imobilul, obiect al litigiului, așa cum a
stabilit și prima instanță, intră în sfera Legii nr. 10/2001.
Opunerea reprezentantului statului
este fără valoare în atare situație, iar instanța poate cenzura această
atitudine și obliga pârâții să emită dispoziții de restituire în natură.
Împotriva deciziei civile nr. 66/Ap
din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov a declarat recurs în termen pârâta
SCTA O. SA Sfântu Gheorghe pe care a criticat-o prin prisma motivului prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se învederează în dezvoltarea
motivului de recurs invocat, că instanța de apel în mod gerșit a considerat că
poate cenzura poziția reprezentantului A.P.A.P.S., poziție ce constă în
opunerea acestuia la restituirea în natură a imobilului, obiect al litigiului, care
intră în sfera Legii nr. 10/2001.
Se mai susține că, reprezentantul A.P.A.P.S.
în Adunarea Generală a Acționarilor, în calitate de acționar majoritar, a
primit mandat special pentru a vota împotriva restituirii imobilelor solicitate
în baza Legii nr. 10/2001 și recurenta nu poate emite o decizie de restituire,
deoarece ar încălca dispozițiile Adunării General a Acționarilor, care este
organul de deliberare și decizie al unei societăți pe acțiuni și numai aceasta
poate decide asupra problemelor legate de modificarea patrimoniului.
Recursul este nefondat pentru
considerentele ce urmează:
Legea nr. 10/2001, enumeră imobilele
care intră sub incidența sa, în general imobilele preluate în mod abuziv de
stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte peroane juridice în
perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, etc. În categoria acestor imobile și
cel ce face obiectul litigiului de față așa cum corect au stabilit instanțele
de fond și apel.
În art. 20 și urm. din această lege
se prevede că „imobilele (terenuri și construcții) preluate în mod abuziv,
indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a
prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o
societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice
centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație
cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei
îndreptățite, în natură, prin decizie sau după caz, prin dispoziție motivată a
organelor de conducere ale unității deținătoare.
Este adevărat că existența unui
mandat special general primit de reprezentantul A.P.A.P.S. de a se opune
oricărui restituiri în natură a imobilelor ce formează obiectul Legii nr.
10/2001 nu poate fi cenzurat de instanță decât în considerarea conținutului și
scopului acestei legi.
Nu poate avea nici o valoare
opoziția reprezentantului statului într-o situație ca cea în speță, atâta timp
cât legea dă posibilitatea instanței să cenzureze asemenea atitudine și mai
mult decât atât, să oblige persoanele deținătoare la emiterea dispozițiilor
privind restituirea în natură a imobilelor.
Față de aceste considerente, critica
pârâtei SCTA O. SA Sfântu Gheorghe întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ. este nefondată, iar pe cale de consecință recursul său urmează să
fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SCTA O. SA
împotriva deciziei civile nr. 66/Ap din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.