ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7561/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 ianuarie 2004, la Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, sub nr. 912, reclamanta C.N. a solicitat în contradictoriu cu C.N.A.S. București, anularea adresei cu nr. CC/6680 din 24 noiembrie 2003, ca nelegală. În motivarea acțiunii, s-a precizat de către reclamantă, că este încadrată ca medic, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată la SC E. SA și după orele de program, își desfășoară activitatea de medic, în baza unui contract individual de muncă, la Centrul medical P. din orașul Târgoviște, ambele contracte fiind în conformitate cu dispozițiile Codului muncii și înregistrate la Inspectoratul Teritorial al Muncii Dâmbovița.

S-a mai susținut că prin actul contestat, s-a pus în vedere C.J.A.S. Dâmbovița să rezilieze contractul de furnizare de servicii medicale pe care-l are cu Centrul medical P., în situația în care nu se va opta pentru una din cele două calități. În drept, reclamanta a susținut că se încalcă dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituția României, cele ale art. 3 alin. (1) și art. 35 C. muncii, precum și ale O.U.G. nr. 150/2002 care a abrogat Legea nr. 145/1997. Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 53, pronunțată la 12 februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat adresa nr. CC/6680 din 24 noiembrie 2003 a C.N.A.S. București și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că desfășurarea activității ca medic, în baza celor două contracte de muncă, este în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituția României și art. 3 alin. (1) C. muncii, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, precum și art. 35 alin. (1), care stabilește că orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcții, în baza unor contracte, fără a fi necesar să se opteze pentru activitatea de medic de familie sau să renunțe la calitatea de salariat la SC E. Târgoviște.

De asemenea, s-a mai reținut că decizia nr. 4 din 18 aprilie 2001 a Comisiei Naționale de Acreditare a Personalului Medical, care prevedea la art. 9 lit. f), că nu pot fi acreditați ca medic de familie, medicii care sunt salariații oricărei instituții sau agent economic, a fost modificată prin decizia nr. 10 din 30 mai 2002, care la art. 5 precizează că se modifică art. 9 lit. f). În speță, reclamanta a îndeplinit condițiile pentru desfășurarea activității de medic la SC E. SA Târgoviște și ca medic de familie, la Centrul Medical P. Târgoviște, fiind acreditată să îndeplinească și această activitate, potrivit actului de acreditare nr. 262 din 22 martie 2000, întrucât Centrul Medical este agent economic organizat conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 629/2001, pentru care dispozițiile art. 5 din decizia nr. 10/2002 a Comisiei Naționale de Acreditare, fac excepție de la interdicția prevăzută de art. 9 lit. f) din decizia nr. 4/2001.

Instanța a mai reținut că reclamanta a îndeplinit și condițiile impuse de decizia nr. 721 din 26 august 2003 a C.N.A.S. București, emisă în baza dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 150/2002, referitoare la standardele de acreditare a cabinetelor medicale, în principal autorizația de liberă practică și contract de muncă legal. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, C.N.A.S., invocând nelegalitatea acesteia. În motivarea recursului s-a susținut că prin decizia Comisiei Naționale de Acreditare a personalului medical, nr. 4/CNA din 8 aprilie 2001, se prevede expres că nu pot fi acreditați ca medici de familie, medicii care sunt salariații oricărei instituții sau agenți economici și că pentru a se intra în legalitate, a fost emisă adresa nr. CC/6680 din 24 noiembrie 2003. S-a mai precizat că instanța a reținut greșit că prin apariția O.U.G.

nr. 150/2002 (privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate) și prin decizia C.N.A.S. nr. 721 din 26 august 2003 (privind aprobarea standardelor pentru acreditarea cabinetelor medicale), acreditarea reclamantei, în baza Legii nr. 145/1997, și-a pierdut valabilitatea și potrivit dispozițiilor pct. 8 și 9 din decizia nr. 721/2003, aceasta îndeplinea condițiile să fie acreditată și să presteze activitate de medic de familie, în realitate aceste dispoziții se referă la unul din standardele referitoare la resursele umane care trebuie îndeplinite pentru acreditarea cabinetelor, și nu la condiții pentru acreditarea personalului medical. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.

În mod justificat, instanța de fond a reținut că actul atacat îngrădește nelegal dreptul la muncă, prevăzut de art. 3 alin. (1) C. muncii, coroborat cu art. 35, precum și art. 41 alin. (1) din Constituția României. Susținerile recurentei sunt rezultatul unei interpretări greșite a legislației în materie, din dispozițiile O.U.G. nr. 150/2002 rezultând fără echivoc că intimata îndeplinea condițiile impuse de legislație la acea dată, respectiv deținea autorizație de liberă practică valabilă și avea contract de muncă legal încheiat. Astfel, prin apariția O.U.G. nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, acreditarea medicilor nu mai era necesară, la acea dată fiind necesare îndeplinirea a două condiții pentru practicarea activității de medicină de familie, respectiv: autorizația de liberă practică valabilă și contract de muncă legal încheiat.

Acest fapt a fost confirmat și de adresa nr. 6583 din 13 decembrie 2002, potrivit căreia „medicii și alte categorii de personal sanitar nu mai fac obiectul acreditării, așa cum era stabilit de Legea nr. 145/1997, iar comisiile de acreditare, înființate în baza Legii nr. 145/1997, se desființează o dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 150/2002. Rezultă, așadar, că intimata a îndeplinit condițiile impuse de legislația în materie, în vigoare la acea dată și că nu există nici un impediment care să-i interzică exercitarea profesiei, după orele de program de la SC E. SA Târgoviște, la Centrul Medical P. din Târgoviște.

De asemenea, rezultă că instanța de fond a reținut exact că dispozițiile deciziei nr. 721 din 26 august 2003, pct. 8 și 9, reglementează unul din standardele referitoare la resursele umane care trebuie îndeplinite de cabinetele medicale, pentru acreditarea acestora, și nu la condiții pentru acreditarea personalului medical în sistemul de asigurări sociale. Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.A.S. împotriva sentinței nr. 53 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2004.