ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1040/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 292/2004, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acțiunea reclamantei R.D., promovată în contradictoriu cu Ministerul Industriilor și Resurselor București și SC D.F. SA Bacău și pe cale de consecință, a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, emis în favoarea societății pârâte, pentru suprafața de 3094 mp, identificată conform variantei I a raportului de expertiză. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că certificatul de atestare contestat, nu a fost comunicat reclamantei, decât prin adresa nr. 1084/1999, a Primăriei Gîrleni, în raport cu care, introducerea acțiunii la data de 29 mai 2000, este în termen.

Faptul comunicării individuale este obligatoriu, iar înscrierea în registrul de transcripții, nu echivalează cu o comunicare a actului înscris. Aceeași instanță a mai considerat că lipsa procedurii administrative prealabile introducerii acțiunii, nu constituie motiv de inadmisibilitate a acesteia, deoarece, prin art. 21 alin. (4) din Constituție, aceste proceduri au devenit facultative. Pe de altă parte, recursul grațios este inutil, deoarece actul contestat a intrat în circuitul civil. În ce privește fondul cauzei, prima instanță a arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de societate, în baza H.G. nr. 834/1991, fiind folosit de aceasta și, totodată, necesar desfășurării activității sale, iar în ce privește întinderea, se justifică atribuirea acelei suprafețe determinate prin raportul de expertiză, ca fiind de 3094 mp.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, pârâții Ministerul Economiei și Comerțului, prin ministru și SC D.F. SA Bacău, ambele solicitând admiterea recursurilor, casarea sentinței și rejudecând cauza, să fie respinsă acțiunea. Recurentul Ministerul Economiei și Comerțului a criticat sentința curții de apel, pentru următoarele considerente: Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a înlăturat textul art. 1 din Legea nr. 29/1990, care prevede obligativitatea procedurii administrative prealabile în cazul acțiunilor fondate pe această lege. Aceeași instanță a ignorat faptul că acțiunea reclamantei a fost introdusă cu depășirea termenului de un an, prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, calculat de la data luării la cunoștință de existența actului administrativ a cărui anulare o solicită.

Prin urmare, aceasta trebuia respinsă, ca fiind tardivă, și nu admisă. Recurenta SC D.F. SA Bacău a criticat aceeași sentință, pentru motivele indicate și de recurentul Ministerul Economiei și Comerțului, precizând că și sub aspectul fondului cauzei, sentința este greșită, deoarece atribuie o variantă din raportul de expertiză care se referă la suprafața de teren, inclusă într-o altă variantă. Pe de altă parte, instanța de fond nu putea dispune anularea unui act administrativ, în condițiile inexistenței unui motiv de nulitate. Ori, faptul dobândirii terenului în baza unui titlu legal, respectiv al exproprierii, precum și faptul incertitudinii amplasării fostei proprietăți a reclamantei-intimate, peste terenul atribuit pârâtei SC D.F.

SA, nu pot constitui motive de nulitate. Examinând recursurile celor două pârâte, prin prisma criticilor formulate, se constată că acestea sunt fondate: Astfel, din actele și lucrările dosarului, rezultă următoarea stare de fapt: Prin sentința civilă nr. 6168/1993, a Judecătoriei Bacău, a fost admisă acțiunea petentei G.M. și în consecință, fără a fi pronunțată în contradictoriu cu vreo altă parte, se reconstituie dreptul de proprietate al acesteia, asupra suprafeței de 5 ha pe raza localității Gîrleni, individualizat prin vecinătăți (nord cu gara; est - C.F.R. Piatra Neamț; sud - R.I. și vest - șoseaua Piatra Neamț-Bacău). În considerarea acestui drept, la data de 29 mai 2000, reclamanta R.D.

a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise cu privire la acest teren, atât SC D.F. SA, cât și unor persoane fizice, părți pe care le-a chemat în judecată și cărora le-a indicat titlurile de proprietate prin care le-a fost atribuit terenul în suprafață de 5 ha aparținând reclamantei, ca succesoare a proprietarei M.G. Prin sentința civilă nr. 1396 din 12 decembrie 2000, Judecătoria Buhuși a respins acțiunea, ca nefondată, față de pârâții persoane fizice și ca inadmisibilă, față de pârâta SC D.F. SA, considerându-se că aceasta primind o suprafață de 13.333,49 mp teren, în baza C.P. emis în 1996, de către ministerul de resort, beneficiază de un act administrativ ce nu poate fi contestat pe calea acțiunii civile, ci pe calea contenciosului administrativ.

Prin decizia civilă nr. 703/2001, Tribunalul Bacău învestit cu soluționarea apelului, a dispus casarea cu trimitere a cauzei, cu indicarea disjungerii acțiunii civile, de acțiunea în contencios administrativ, așa încât, prin sentința civilă nr. 116/2002, Judecătoria Buhuși reînvestită, a dispus judecarea pe calea acțiunii civile, a cererii de anulare a titlurilor de proprietate emise pârâților persoane fizice. Pentru soluționarea acțiunii reclamantei în contra SC D.F. SA, a fost sesizat Tribunalul Bacău, secția de contencios administrativ, ca instanță competentă. Prin sentința civilă nr. 61/2002, Curtea de Apel Bacău, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Bacău și Judecătoria Buhuși, a stabilit că ea este competentă a soluționa cauza care poartă asupra contenciosului administrativ și, care, referind-se la un act emis de o autoritate publică centrală, atrage competența curții de apel, și nu a tribunalului.

Pe cale de consecință, a admis acțiunea reclamantei, în sensul celor arătate, conform sentinței nr. 292/2004. În cadrul soluționării litigiului în fața curții de apel, a fost invocată excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, asupra căreia aceasta nu s-a pronunțat, considerând că după intrarea în vigoare a Constituției revizuite, o astfel de procedură a devenit facultativă (art. 21). O astfel de interpretare a instanței de fond este, însă, eronată, deoarece art. 21 din Constituție asigură liberul acces la justiție, cu condiția respectării, însă, a tuturor prevederilor și obligațiilor instituite prin legi speciale. În acest sens, dispozițiile art. 15 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora, cetățenii beneficiază de drepturile acordate lor prin legea fundamentală, precum și prin „alte legi”, sunt evidente.

Pe de altă parte, obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile, instituită prin art. 5 din Legea 29/1990, nu poate fi calificată drept o procedură jurisdicțională specială, nefiind întemeiată pe contradictorialitate, egalitatea părților, publicitatea dezbaterilor, dreptul la apărare. Așadar, textul art. 21 din Constituție a desființat condiția prealabilă, numai pentru procedura administrativ-jurisdicțională, nu și pentru procedura recursului administrativ grațios sau ierarhic. Dimpotrivă, prevederile art. 15 din aceeași Constituție, așa după cum s-a arătat, prevăd expres posibilitatea de a se institui prin lege, o procedură administrativă prealabilă, ca o garanție suplimentară a controlului legalității actelor, de către însuși organul emitent.

Cum acțiunea a fost promovată sub imperiul Legii nr. 29/1990, care constituie sediul materiei în domeniul contenciosului administrativ, instanța de fond era obligată să se pronunțe asupra excepției invocate. Aceasta, deoarece conform art. 5 din această lege, obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile nu poate fi discutată. Nici în ipoteza în care actul administrativ atacat a intrat în circuitul civil, așa după cum susține instanța de fond, nu se poate înlătura obligativitatea îndeplinirii acestei proceduri. Asupra caracterului eventual neconstituțional al dispozițiilor legale speciale referitoare la obligativitatea procedurii administrative prealabile, cu referire la actele administrative intrate în circuitul civil, singura competentă să se pronunțe, este Curtea Constituțională, și nu instanța judecătorească.

Nepronunțându-se asupra acestei excepții, pe care doar a înlăturat-o de la examinare, ca fiind neconstituțională, instanța de fond a greșit, astfel încât pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ., se va admite recursul. Cu privire la excepția de tardivitate a promovării acțiunii, deși respinsă de către instanța de fond, se impune reexaminarea acesteia, având în vedere faptul că se află în strânsă legătură cu prima excepție, cea a obligativității îndeplinirii procedurii prealabile.

Aceasta, deoarece trebuie examinat momentul de la care curge termenul pentru îndeplinirea ambelor obligații, respectiv introducerea plângerii și cea a acțiunii, moment care este diferit în speță, și anume, cel al emiterii certificatului de proprietate, respectiv 10 iunie 1996; cel al încunoștiințării reclamantei, prin adresa nr. 1084/1999, al Primăriei Gîrleni; cel al introducerii acțiunii în instanță, respectiv 29 mai 2000; cel al înscrierii în cartea funciară a certificatului de proprietate, respectiv la data de 27 iunie 1996. Acest din urmă aspect, analizat prin prisma dispozițiilor art. 22, 26 și 27 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora dreptul de proprietate asupra unui imobil se înscrie în cartea funciară și devine opozabil terților, din momentul înscrierii.

Pentru examinarea celor două excepții în raport cu care se vor rezolva și problemele de fond ale speței, urmează ca potrivit art. 312 C. proc. civ., cauza să fie trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Instanța de fond, în cazul în care, va ajunge la concluzia caracterului nefondat a ambelor excepții, va examina fondul cauzei, și sub aspectul corectitudinii amplasamentului și al suprafeței terenului, în privința căruia s-ar impune anularea certificatului de proprietate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei și Comerțului și de SC D.F. SA Bacău, împotriva sentinței civile 292 din 14 septembrie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2005.