ÎCCJ, decizie (scj.ro #85117)

Certificat de atestare a dreptului de proprietate. Procedura prealabilă. Termene. Constituția României , art.15, art.21 Legea nr.29/1990 , art.5 Legea nr.7/1996 , art.22, 26 și 27 Ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor art.21 alin.(4) din Constituție, republicată, îndeplinirea procedurii prealabile nu mai este obligatorie în cazul actelor administrativ-jurisdicționale, întrucât jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Procedura recursului administrativ grațios sau ierarhic este, în continuare, obligatorie, acest fapt rezultând din dispozițiile art.15 din Constituție, republicată, și în considerarea faptului că procedura instituită prin art.5 din Legea nr.29/1990 nu poate fi calificată drept o procedură jurisdicțională specială, nefiind întemeiată pe contradictorialitate, egalitatea părților, publicitatea dezbaterilor și dreptul la apărare.

În cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, momentul de la care începe să curgă termenul înăuntrul căruia poate fi îndeplinită procedura prealabilă, este reprezentat de data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cu privire la care a fost emis certificatul, moment de la care acest drept devine opozabil terților, astfel cum rezultă din dispozițiile art.22, art.26 și art.27 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare, nr.7/1996. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.1040 din 21 februarie 2005 Notă : Legea nr.29/1990 a fost abrogată prin art.31 alin.(2) din Legea nr.554/2004. Prin sentința civilă nr.292/2004, Curtea de Apel Bacău a admis în parte acțiunea reclamantei R.D.A.

promovată în contradictoriu cu Ministerul Industriilor și Resurselor și S.C. „D.F.” S.A. Bacău și, pe cale de consecință, a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea societății pârâte pentru suprafața de 3094 mp identificată conform variantei I a raportului de expertiză. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că certificatul de atestare contestat, nu a fost comunicat reclamantei decât prin adresa nr.1084/1999 a Primăriei Gîrleni în raport de care, introducerea acțiunii la data de 29 mai 2000, este în termen. Faptul comunicării individuale este obligatoriu, iar înscrierea în registrul de transcripții, nu echivalează cu o comunicare a actului înscris.

Aceeași instanță a mai considerat că lipsa procedurii administrative prealabile introducerii acțiunii nu constituie motiv de inadmisibilitate a acesteia deoarece, potrivit art.21 alin.4 din Constituție, republicată, aceste proceduri au devenit facultative. Pe de altă parte, instanța de fond a mai reținut că recursul grațios este inutil deoarece actul contestat a intrat în circuitul civil. În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a arătat că terenul în litigiu a fost dobândit de societate în baza H.G. nr.834/1991, fiind folosit de aceasta și, totodată, fiind necesar desfășurării activității sale, iar, în ceea ce privește întinderea, se justifică atribuirea acelei suprafețe determinate prin raportul de expertiză ca fiind de 3094 mp.

Împotriva acestei sentințe civile, în termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Comerțului și S.C. ”D.F.” S.A. Bacău, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a înlăturat aplicarea dispozițiilor art.1 din Legea nr.29/1990, în vigoare la acea dată, care prevăd obligativitatea procedurii administrative prealabile în cazul acțiunilor fondate pe această lege. Aceeași instanță a ignorat faptul că acțiunea reclamantei a fost introdusă cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.5 din Legea nr.29/1990, calculat de la data luării la cunoștință de existența actului administrativ a cărui anulare o solicită.

Prin urmare, aceasta trebuia respinsă ca fiind tardivă. Prin motivele de recurs s-a mai arătat și faptul că instanța de fond nu putea dispune anularea unui act administrativ în condițiile inexistenței unui motiv de nulitate. Ori, faptul dobândirii terenului în baza unui titlu legal, respectiv exproprierea, precum și faptul incertitudinii amplasării fostei proprietăți a reclamantei-intimate peste terenul atribuit pârâtei S.C. „D.F.” S.A., nu pot constitui motive de nulitate. Recursurile sunt fondate. Prin sentința civilă nr.6168/1993 a Judecătoriei Bacău, a fost admisă acțiunea petentei G.M. și, în consecință, fără a fi pronunțată în contradictoriu cu vreo altă parte, a fost reconstituit dreptul de proprietate al acesteia asupra suprafeței de 5 ha pe raza localității Gîrleni, individualizat prin vecinătăți.

În considerarea acestui drept, la data de 29 mai 2000, reclamanta R.D.A. a solicitat anularea titlurilor de proprietate emise cu privire la acest teren atât în favoarea S.C. „D.F.” S.A. cât și a unor persoane fizice, părți pe care le-a chemat în judecată și cărora le-a indicat titlurile de proprietate prin care le-a fost atribuit terenul în suprafață de 5 ha aparținând reclamantei ca succesoare a proprietarei G.M.. Prin sentința civilă nr.1396/12 decembrie 2000, Judecătoria Buhuși a respins acțiunea ca nefondată față de pârâții persoane fizice și ca inadmisibilă față de pârâta S.C. ”D.F.” S.A. considerându-se că aceasta, primind o suprafață de teren de 13.333,49 mp în baza certificatului de proprietate emis în 1996 de către ministerul de resort, beneficiază de un act administrativ ce nu poate fi contestat pe calea acțiunii civile, ci pe calea contenciosului administrativ.

Prin decizia civilă nr.703/2001, Tribunalul Bacău, investit cu soluționarea apelului, a dispus casarea cu trimitere a cauzei cu indicarea disjungerii acțiunii civile de acțiunea în contencios administrativ, așa încât, prin sentința civilă nr.116/2002, Judecătoria Buhuși, reinvestită, a dispus judecarea pe calea acțiunii civile a cererii de anulare a titlurilor de proprietate emise pârâților persoane fizice. Pentru soluționarea acțiunii reclamantei în contra S.C. ”D.F.” S.A., a fost sesizat Tribunalul Bacău – Secția contencios administrativ, ca instanță competentă. Prin sentința civilă nr.61/2002, Curtea de Apel Bacău investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Bacău și Judecătoria Buhuși, a stabilit că ea este competentă a soluționa cauza ce este de natura contenciosului administrativ și, care, referind-se la un act emis de o autoritate publică centrală, atrage competența Curții de Apel și nu a tribunalului.

Pe cale de consecință, Curtea de Apel Bacău a admis acțiunea reclamantei, în sensul celor arătate, prin pronunțarea sentinței civile nr.292/2004. În cadrul soluționării litigiului în fața Curții de Apel, a fost invocată excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, asupra căreia aceasta nu s-a pronunțat, considerând că, după intrarea în vigoare a Constituției revizuite, o astfel de procedură a devenit facultativă. O astfel de interpretare a instanței de fond este însă eronată deoarece art.21 din Constituție, republicată, asigură liberul acces la justiție, cu condiția respectării însă a tuturor prevederilor și obligațiilor instituite prin legi speciale. În acest sens, sunt evidente dispozițiile art.15 alin.(1) din Constituție, republicată, potrivit cărora cetățenii beneficiază de drepturile acordate lor prin legea fundamentală, precum și prin „alte legi”.

Pe de altă parte, obligativitatea îndeplinirii procedurii administrative prealabile, instituită prin art.5 din Legea 29/1990, nu poate fi calificată drept o procedură jurisdicțională specială, nefiind întemeiată pe contradictorialitate, egalitatea părților, publicitatea dezbaterilor și dreptul la apărare. Așadar, textul art.21 din Constituție, republicată, a desființat condiția prealabilă numai pentru procedura administrativ-jurisdicțională, nu și pentru procedura recursului administrativ grațios sau ierarhic. Dimpotrivă, prevederile art.15 din Constituție, republicată, așa cum s-a arătat, prevăd expres posibilitatea de a se institui prin lege, o procedură administrativă prealabilă, ca o garanție suplimentară a controlului legalității actelor realizat chiar de către organul emitent.

Cum acțiunea a fost promovată sub imperiul Legii nr.29/1990, care constituie sediul materiei în domeniul contenciosului administrativ, instanța de fond era obligată să se pronunțe asupra excepției invocate. Aceasta deoarece, conform art.5 din această lege, obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile nu poate fi discutată. Nici în ipoteza în care actul administrativ atacat a intrat în circuitul civil, așa după cum susține instanța de fond, nu se poate înlătura obligativitatea îndeplinirii acestei proceduri. Asupra caracterului eventual neconstituțional al dispozițiilor legale speciale referitoare la obligativitatea procedurii administrative prealabile cu referire la actele administrative intrate în circuitul civil, singura competentă să se pronunțe este Curtea Constituțională și nu instanța judecătorească.

Nepronunțându-se asupra acestei excepții pe care doar a înlăturat-o de la examinare ca fiind neconstituțională, instanța de fond a greșit, astfel încât, pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 C.proc.civ., recursul a fost admis. Cu privire la excepția de tardivitate a promovării acțiunii, deși respinsă de către instanța de fond, se impune reexaminarea acesteia având în vedere faptul că se află în strânsă legătură cu prima excepție, cea a obligativității îndeplinirii procedurii prealabile.

Aceasta deoarece trebuie examinat momentul de la care curge termenul pentru îndeplinirea ambelor obligații, respectiv introducerea plângerii și introducerea acțiunii, moment care este diferit în speță și anume: - cel al emiterii certificatului de proprietate, respectiv 10 iunie 1996; - cel al încunoștiințării reclamantei prin adresa nr.1084/1999 al Primăriei Gîrleni; - cel al introducerii acțiunii în instanță, respectiv 29 mai 2000; - cel al înscrierii în cartea funciară a certificatului de proprietate, respectiv 27 iunie 1996. Acest din urmă aspect, trebuie să fie analizat prin prisma dispozițiilor art.22, art.26 și 27 din Legea nr.7/1996, potrivit cărora dreptul de proprietate asupra unui imobil se înscrie în cartea funciară și devine opozabil terților din momentul înscrierii.

Pentru examinarea celor două excepții în raport de care, se vor rezolva și problemele de fond ale speței, recursurile au fost admise, sentința civilă atacată a fost respinsă și cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.