ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5120/2004

Camera de Consiliu Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 85 din 17 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești a fost admisă cererea de extrădare și constatându-se că sunt întrunite condițiile acesteia, s-a dispus extrădarea numitei P.P.A. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de 11 august 2004, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus prin Ordonanța nr. 3331/II/5/2004, arestarea provizorie a cetățeanului moldovean P.P.A., împotriva căreia autoritățile judiciare competente din Republica Moldova au emis la data de 20 iulie 2004, mandatul de arestare nr. 14196/2004. În conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea 296 din 7 iunie 2001, privind extrădarea, în vigoare la acea dată, a fost sesizată Curtea de Apel Pitești pentru instrumentarea în continuare a cauzei.

Persoanei extrădabile i s-au adus la cunoștință temeiurile arestării și faptele pentru săvârșirea cărora este cercetată aceasta, precizând că nu este de acord cu extrădarea în Republica Moldova. La termenul de judecată din 16 august 2004 curtea de apel, prin încheiere, s-a pronunțat pentru menținerea măsurii arestării provizorii și a amânat cauza în vederea depunerii la dosar a cererii de extrădare și actele anexe acesteia. La data de 14 septembrie 2004, Procuratura Generală a Republicii Moldova a trimis Ministerului Justiției respectiva cerere de extrădare, în care se arată că persoana extrădabilă este învinuită de săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 195 alin. (2) C. pen. al Republicii Moldova sub denumirea: „Însușirea în proporții mari a bunurilor altei persoane” fiind emis pe numele ei un mandat de arestare.

În sprijinul cererii au fost atașate mandatul de arestare pentru comiterea infracțiunii, prevăzută de art. 195 alin. (2) C. pen. al Republicii Moldova, ordonanța de punere sub învinuire emisă de procurorul din cadrul Procuraturii sectorului Centru din municipiul Chișinău și fișa personală a persoanei respective. În concret, fapta pentru care este cercetată constă în aceea că în toamna anului 2003, aflându-se în Italia a primit de la concubinul său O.I. o sumă de bani, pentru a i-o da fratelui acestuia, A.I., din orașul Chișinău, Republica Moldova. Deși la începutul lunii mai 2004 cea în cauză a fost în municipiul respectiv nu i-a dat banii, ci și i-a însușit după care a părăsit țara. Această faptă este pedepsită cu închisoare mai mare de 5 ani, așa cum rezultă din copia actelor depuse la dosar.

Considerând că cererea de extrădare este întemeiată, potrivit art. 54 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004, iar instanța a fost legal sesizată, în baza art. 38 din actul normativ amintit, Curtea de Apel Pitești a admis-o prin sentința nr. 85 din 17 septembrie 2004 și a dispus extrădarea numitei P.P.A. Împotriva acestei soluții, persoana extrădabilă a declarat recurs. Apărătorul a susținut că soluția pronunțată de Curtea de Apel Pitești nu este legală și temeinică, deoarece probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru a se putea verifica îndeplinirea condițiilor necesare admiterii cererii. Rezumatul cauzei este evaziv atât în ceea ce privește prima parte a documentelor primite de la autoritățile judiciare ale Republicii Moldova, cât și descrierea faptei făcută în ordonanța de punere sub învinuire emisă la data de 9 septembrie 2004, de către Procuratura Republicii Moldova.

În ordonanța respectivă se menționează că persoana extrădabilă P.P.A., aflându-se la lucru în Italia din toamna anului 2003, a primit de la concubinul său O.I. o sumă de bani pentru a i-o remite fratelui acestuia, A.I., ceea ce nu a făcut cauzându-i astfel o pagubă materială deosebit de mare, care conform art. 195 alin. (2) C. pen. al Republicii Moldova, constituie infracțiunea de însușire în proporții deosebit de mari a bunurilor altei persoane. Apărătorul a susținut că din cele menționate în ordonanța de punere sub urmărire penală, nu rezultă dacă este îndeplinită condiția dublei incriminări, necesară admiterii cererii de extrădare.

Totodată, el a mai susținut că nu este cert dacă persoana vătămată este O.I sau fratele acestuia, împrejurare ce trebuia stabilită întrucât, potrivit art. 32 din Legea nr. 302/2004, o altă condiție a admiterii cererii de extrădare este aceea ca cel prejudiciat să solicite extrădarea, deoarece textul de lege menționat mai sus prevede că extrădarea nu se acordă, dacă acțiunea penală nu este pornită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta se opune extrădării. În sfârșit, apărătorul a mai susținut că fapta a fost comisă pe teritoriul statului italian și potrivit art. 31 din Legea nr. 302/2004, nu există dovada că acesta a solicitat extrădarea, iar actele respective trebuiau transmise pe cale oficială, în original.

Recursul nu este fondat. Analizând cererea de extrădare, în lumina motivelor de recurs invocate, pe baza probelor care au fost complet administrate și corect interpretate se constată că hotărârea pronunțată este temeinică și legală, potrivit art. 54 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004. Se constată, de asemenea, că potrivit art. 38 din legea respectivă, instanța a fost legal sesizată cu cererea de extrădare și cu actele prezentate în sprijinul acesteia. Este adevărat că ultimul text de lege menționat face referire la original sau copie autentică, dar art. 15 din aceeași lege prevede și modalități de transmitere a cererilor, dispunând că în baza acordului încheiat între statul solicitant și cel solicitat pot fi folosite și mijloace electronice adecvate, în special faxul dacă autenticitatea și confidențialitatea cererii, precum și credibilitatea datelor transmise sunt garantate.

Dispozițiile art. 14 din legea respectivă pe motiv că actele înaintate de autoritatea competentă a statului solicitant nu ar îndeplini cerințele legale, nu-și au aplicabilitatea, deoarece ele se referă la transmiterea directă a cererilor de asistență judiciară în timp ce în cauza de față documentele respective au fost transmise prin intermediul Ministerului Justiției, Direcția Relații Internaționale și Drepturile Omului, iar nu direct autorității judiciare solicitate, astfel încât credibilitatea lor nu poate fi pusă în discuție. Analizând condiția gravității pedepsei, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, se constată că aceasta este realizată întrucât persoana extrădabilă este cercetată, pentru comiterea unei fapte care potrivit statului solicitant și legislației române, pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege este mai mare de 2 ani.

Ca atare, condiția existenței dublei incriminări, prevăzută de art. 26 din Legea nr. 302/2004 este îndeplinită. De asemenea, nu este necesar să se verifice dacă persoana vătămată se opune extrădării, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că potrivit legislației atât a statului solicitat cât și a celui solicitant acțiunea penală pentru fapta comisă de persoana extrădabilă, se pornește la plângerea prealabilă a celui prejudiciat. Din conținutul ordonanței de punere sub învinuire a Procuraturii sectorului Centru din municipiul Chișinău, reiese că împotriva persoanei extrădabile a fost dispusă începerea urmăririi penale de către parchet, cea în cauză fiind cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra patrimoniului în formă agravată, pedepsită de C. pen.

al Republicii Moldova, cu închisoare de la 10 ani la 20 ani, fapta fiind considerată de o gravitate deosebită. Susținerea apărătorului că fapta a fost comisă pe teritoriul statului italian și nu există dovada că acesta a solicitat extrădarea, nu este întemeiată, deoarece în Italia persoana respectivă a primit banii, pe care trebuiau să-i remită la Chișinău altei persoane, ceea ce nu a făcut. Față de această situație, fapta fiind comisă în Republica Moldova, unde trebuia să predea banii, acțiunea penală a fost pornită de Procuratura Republicii Moldova și punerea sub învinuire a fost făcută tot de aceasta. Era normal deci, ca extrădarea să fie cerută de autoritățile judiciare ale Republicii Moldova.

Referitor la temeinicia urmării penale și la oportunitatea extrădării acestea sunt aspecte asupra cărora instanțele, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, nu sunt competente să se pronunțe. În sfârșit analizând cererea de extrădare în raport cu starea de sănătate a persoanei extrădabile se constată că, în conformitate cu actele medicale depuse la dosar, aceasta suferă de o afecțiune denumită „eritem exudativ” și necesită respectarea unui regim alimentar adecvat și luarea de măsuri pentru a preveni o răceală. Această afecțiune și starea de graviditate a persoanei extrădabile nu constituie excepțiile, prevăzute de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, deoarece din actele respective nu reiese că extrădarea acesteia ar avea consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, cum prevede dispoziția legală menționată mai sus.

Ca atare recursul urmează să fie respins. Întrucât persoana extrădabilă se află în stare de arest, urmează să se mențină măsura arestării preventive. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei, vor fi restituite de către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de persoana extrădabilă P.P.A., împotriva sentinței nr. 85 din 17 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, ca nefondat. Menține măsura arestării preventive a persoanei extrădabile. Obligă pe recurentă să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 octombrie 2004.