ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 242/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petentul U.M. împotriva rezoluției nr. 1093/P din 2 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținându-se soluția din rezoluția atacată. S-au reținut, în esență, următoarele: Persoana vătămată U.M.

a formulat două plângeri penale (la datele de 20 iulie 2010 și 5 august 2010) împotriva comisarului-șef de penitenciare S.B.C., director al penitenciarului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei și abuz în serviciu contra intereselor publice, neglijență în serviciu și instigare și complicitate la fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 246, art. 248, art. 249, art. 25 și 26 raportat la art. 289 și art. 291 teza 1 C. pen. și împotriva lui D.M., agent-șef de penitenciare, V.P. și S.V.P. pentru o serie de infracțiuni strâns legate de cele comise de directorul penitenciarului.

În motivarea plângerii petentul a arătat că directorul penitenciarului a emis în mod abuziv decizia de imputare pentru suma de 3.216,20 lei, în condițiile în care nu a avut nicio vină legată de lipsa din gestiune a cantității de 9.346 kg fân de lucerna, ba mai mult prin nota raport din 15 martie 2010 adresată conducerii unității, a împiedicat consumarea faptei înainte de descoperirea acesteia. A mai susținut în cuprinsul plângerii penale că a determinat persoanelor responsabile cu cântărirea, respectiv gestionarea fânului recoltat de pe terenul unității să înregistreze furajul fără a fi cântărit, l-a instigat și i-a fost complice gestionarului D.M. la înscrierea și folosirea de către acesta a unor date false în documentele oficiale, cu privire la cantitățile de fân lucerna recoltate de pe terenul unității, și a supraevaluat, în scopul îndeplinirii planului anual de producție al penitenciarului la fân lucerna, cantitatea de 9.346 kg găsită ulterior lipsă în gestiune.

Prin rezoluția nr. 1093/P din 02 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. a), b), d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de comisar-șef de penitenciare S.C.B., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen., art. 25 raportat la art. 249, art. 25 raportat la art. 289 și art. 25 raportat la art. 291 teza I C. pen.; D.M., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 214, art. 248 C. pen., art. 249, art. 289, art. 291 teza I C. pen.

și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 22/1969 modificată prin Legea nr. 54/1994; S.V.P., funcționar civil în cadrul penitenciarului, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen., art. 249, art. 289, art. 291 teza I C. pen.; V.P., agent-șef principal de penitenciare, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen., art. 249, art. 289, art. 291 teza I C. pen.; G.M., agent-șef principal de penitenciare, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 248 C. pen., art. 249, art. 289, art. 291 teza I C. pen.; P.D.V., agent-șef adjunct de penitenciare, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 teza I C. pen. și U.M., fost funcționar cu gradul profesional de comisar de penitenciare, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 214 C. pen.

(urmare a sesizării conducerii penitenciarului, sesizare ce a fost conexată la plângerea petentului). În motivarea rezoluției s-a arătat că, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, sub aspectul laturii obiective, întrucât intimații-făptuitori și-a exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu deoarece nu s-a putut proba că, prin utilizarea metodei de cântărire a lucernei prin raportarea la o greutate etalon, chiar dacă metoda de evaluare nu reflectă fidel cantitatea de furaje recoltată, s-a produs o pagubă în dauna penitenciarului. De asemenea, nu există probe în sensul că în cuprinsul documentelor de recoltare, transport și depozitare a furajelor au fost consemnate date necorespunzătoare adevărului.

În același sens, nu s-a putut stabili că directorul penitenciarului ar fi determinat pe vreun subordonat să utilizeze metoda de evaluare descrisă mai sus, aceasta în lipsa posibilității de cântărire în incinta unității. Procurorul de caz a mai reținut că acuzația de supraevaluare a planului anual de producție al penitenciarului, se referă la aspecte specifice activității de conducere a unei instituții publice, fără semnificație penală și care, în măsura în care sunt dovedite, pot atrage sancțiuni de natură administrativă. S-a mai reținut că este neîntemeiată sesizarea referitoare la nedeclararea plusurilor în gestiune, în condițiile în care comisia care a efectuat inventarierea la sfârșitul anului 2009 a stabilit că soldul faptic al furajelor ce existau în sectorul zootehnic corespunde cu cel faptic.

S-a mai arătat în cuprinsul rezoluției că în conținutul procesului-verbal de predare-primire dintre D.M. și P.S.V. nu există date sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cei doi convenind să ia în considerare datele existente în fișele de magazie, fără a mai proceda la cântărirea furajelor existente. În sfârșit, suma de 2463,5 lei reprezentând contravaloarea cantității de 10.254 kg fân lucerna constatată lipsă nu constituie o pagubă produsă în patrimoniul penitenciarului, deoarece prin suprafurajarea animalelor s-a realizat un spor de carne și lapte care nu ar fi fost obținut în condiții obișnuite. Ca atare, faptele reținute în actul de control întocmit de comisia de inventariere pot constitui abateri de natură disciplinară.

La data de 30 decembrie 2010 petentul U.M. a formulat plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată, iar prin rezoluția nr. 2819/11/2/2010 din 07 ianuarie 2011 a procurorului ierarhic superior, s-a dispus, în temeiul art. 278 C. proc. pen., respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii, reținându-se în esență aceleași considerente din rezoluția confirmată.

Examinând plângerea formulată, prima instanță a constatat că atât rezoluția procurorului de caz, cât și rezoluția procurorului ierarhic superior sunt legale și temeinice, atâta vreme cât actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv decizia de imputare din 27 aprilie 2010, nota raport din 15 martie 2010, declarațiile numiților D.M., S.V., P.S., procesul-verbal de predare-primire gestiune, raportul de cercetare administrativă din 30 martie 2010 și concluzia analizei efectuată de E.R., cadru didactic în cadrul Facultății de Medicină Veterinară București, nu confirmă vreun indiciu de comitere a infracțiunilor reclamate. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs petiționarul U.M.

Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este inadmisibil, pentru următoarele considerente : Potrivit dispozițiilor art. 287 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) și (8) din același cod, judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una dintre soluțiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8). Conform prevederilor art. 278 1 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of.

nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin,8 este definitivă. În cauză, hotărârea recurată de petiționar a fost pronunțată la data de 18 martie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri. În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar U.M. împotriva sentinței penale nr. 103 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2012.