ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 242/2012

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 103 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală a fost

respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., plângerea formulată de petentul U.M. împotriva rezoluției nr.

1093/P din 2 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

menținându-se soluția din rezoluția atacată. S-au reținut, în esență,

următoarele:

Persoana vătămată

U.M. a formulat două plângeri penale (la datele de 20 iulie 2010 și 5 august

2010) împotriva comisarului-șef de penitenciare S.B.C., director al

penitenciarului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanei și abuz în serviciu contra intereselor publice,

neglijență în serviciu și instigare și complicitate la fals intelectual și uz

de fals, prevăzute de art. 246, art. 248, art. 249, art. 25 și 26 raportat la

art. 289 și art. 291 teza 1 C. pen. și împotriva lui D.M., agent-șef de

penitenciare, V.P. și S.V.P. pentru o serie de infracțiuni strâns legate de

cele comise de directorul penitenciarului.

În motivarea

plângerii petentul a arătat că directorul penitenciarului a emis în mod abuziv

decizia de imputare pentru suma de 3.216,20 lei, în condițiile în care nu a

avut nicio vină legată de lipsa din gestiune a cantității de 9.346 kg fân de

lucerna, ba mai mult prin nota raport din 15 martie 2010 adresată conducerii

unității, a împiedicat consumarea faptei înainte de descoperirea acesteia. A

mai susținut în cuprinsul plângerii penale că a determinat persoanelor

responsabile cu cântărirea, respectiv gestionarea fânului recoltat de pe

terenul unității să înregistreze furajul fără a fi cântărit, l-a instigat și

i-a fost complice gestionarului D.M. la înscrierea și folosirea de către acesta

a unor date false în documentele oficiale, cu privire la cantitățile de fân

lucerna recoltate de pe terenul unității, și a supraevaluat, în scopul

îndeplinirii planului anual de producție al penitenciarului la fân lucerna,

cantitatea de 9.346 kg găsită ulterior lipsă în gestiune.

Prin rezoluția nr.

1093/P din 02 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 alin. (1)

lit. a), b), d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de comisar-șef

de penitenciare S.C.B., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art.

25 raportat la art. 248 C. pen., art. 25 raportat la art. 249, art. 25 raportat

la art. 289 și art. 25 raportat la art. 291 teza I C. pen.; D.M., sub aspectul

comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 214, art. 248 C. pen., art. 249,

art. 289, art. 291 teza I C. pen. și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 22/1969

modificată prin Legea nr. 54/1994; S.V.P., funcționar civil în cadrul

penitenciarului, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 248 C.

pen., art. 249, art. 289, art. 291 teza I C. pen.; V.P., agent-șef principal de

penitenciare, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 248 C.

pen., art. 249, art. 289, art. 291 teza I C. pen.; G.M., agent-șef principal de

penitenciare, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 248 C.

pen., art. 249, art. 289, art. 291 teza I C. pen.; P.D.V., agent-șef adjunct de

penitenciare, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 289, art.

291 teza I C. pen. și U.M., fost funcționar cu gradul profesional de comisar de

penitenciare, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat

la art. 214 C. pen. (urmare a sesizării conducerii penitenciarului, sesizare ce

a fost conexată la plângerea petentului).

În motivarea

rezoluției s-a arătat că, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate în

cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate,

sub aspectul laturii obiective, întrucât intimații-făptuitori și-a exercitat

corespunzător atribuțiile de serviciu deoarece nu s-a putut proba că, prin

utilizarea metodei de cântărire a lucernei prin raportarea la o greutate

etalon, chiar dacă metoda de evaluare nu reflectă fidel cantitatea de furaje

recoltată, s-a produs o pagubă în dauna penitenciarului. De asemenea, nu există

probe în sensul că în cuprinsul documentelor de recoltare, transport și

depozitare a furajelor au fost consemnate date necorespunzătoare adevărului. În

același sens, nu s-a putut stabili că directorul penitenciarului ar fi

determinat pe vreun subordonat să utilizeze metoda de evaluare descrisă mai

sus, aceasta în lipsa posibilității de cântărire în incinta unității.

Procurorul de caz a

mai reținut că acuzația de supraevaluare a planului anual de producție al

penitenciarului, se referă la aspecte specifice activității de conducere a unei

instituții publice, fără semnificație penală și care, în măsura în care sunt

dovedite, pot atrage sancțiuni de natură administrativă.

S-a mai reținut că

este neîntemeiată sesizarea referitoare la nedeclararea plusurilor în gestiune,

în condițiile în care comisia care a efectuat inventarierea la sfârșitul anului

2009 a stabilit că soldul faptic al furajelor ce existau în sectorul zootehnic

corespunde cu cel faptic.

S-a mai arătat în

cuprinsul rezoluției că în conținutul procesului-verbal de predare-primire

dintre D.M. și P.S.V. nu există date sau împrejurări necorespunzătoare

adevărului, cei doi convenind să ia în considerare datele existente în fișele

de magazie, fără a mai proceda la cântărirea furajelor existente.

În sfârșit, suma de

2463,5 lei reprezentând contravaloarea cantității de 10.254 kg fân lucerna

constatată lipsă nu constituie o pagubă produsă în patrimoniul penitenciarului,

deoarece prin suprafurajarea animalelor s-a realizat un spor de carne și lapte

care nu ar fi fost obținut în condiții obișnuite. Ca atare, faptele reținute în

actul de control întocmit de comisia de inventariere pot constitui abateri de

natură disciplinară.

La data de 30

decembrie 2010 petentul U.M. a formulat plângere împotriva soluției de

netrimitere în judecată, iar prin rezoluția nr. 2819/11/2/2010 din 07 ianuarie

2011 a procurorului ierarhic superior, s-a dispus, în temeiul art. 278 C. proc.

pen., respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii, reținându-se în esență

aceleași considerente din rezoluția confirmată.

Examinând plângerea

formulată, prima instanță a constatat că atât rezoluția procurorului de caz,

cât și rezoluția procurorului ierarhic superior sunt legale și temeinice, atâta

vreme cât actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv decizia de

imputare din 27 aprilie 2010, nota raport din 15 martie 2010, declarațiile

numiților D.M., S.V., P.S., procesul-verbal de predare-primire gestiune,

raportul de cercetare administrativă din 30 martie 2010 și concluzia analizei

efectuată de E.R., cadru didactic în cadrul Facultății de Medicină Veterinară

București, nu confirmă vreun indiciu de comitere a infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat recurs petiționarul U.M.

Recursul declarat de

petiționar împotriva sentinței este inadmisibil, pentru următoarele

considerente :

Potrivit

dispozițiilor art. 287

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) și (8) din același cod,

judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una dintre soluțiile prevăzute la

lit. a), b), c) de la alin. (8).

Conform prevederilor

art. 278

1

alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII

pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie

2010 și intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin,8 este definitivă.

În cauză, hotărârea

recurată de petiționar a fost pronunțată la data de 18 martie 2011, ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea

exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.

În raport de

considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat

de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar U.M. împotriva

sentinței penale nr. 103 din 18 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2012.