ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 230/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea formulată, reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în contradictoriu cu pârâții B.D.C., A. (P.) I., T.C. și V.N., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 12.776 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin necalcularea și nevirarea contribuției prevăzute de Legea nr. 448/2006. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 și 1003 din C. civ. 2. Apărările pârâților Prin întâmpinările formulate, pârâții B.D.C.

și T.C. au invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a persoanei semnatare a cererii și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 3. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 1123 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară, în contradictoriu cu pârâții B.D.C., T.C. și V.N.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999, antrenarea răspunderii civile a funcționarilor publici pentru pagubele aduse autorității, în condițiile art. 84 din lege, se face prin emiterea de către conducătorul autorității a unei decizii sau a unui ordin de imputare sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată și nu prin formularea unei acțiuni în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. Întrucât Legea nr. 188/1999 este o lege specială și se aplică cu precădere față de dispozițiile C. muncii și C. civ., rezultă că reclamanta avea la îndemână procedura emiterii unui ordin de imputare sau luarea unui angajament de plată pârâților, neputând exista mai multe căi procedurale pentru realizarea unui drept respectiv repararea unui prejudiciu.

După emiterea unui ordin de imputare, pârâții, în ipoteza în care se considerau vătămați se puteau adresa instanței de contencios administrativ, în caz contrar acesta devenind titlu executoriu. 4. Recursul declarat de reclamantă Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta a arătat că prin procesul-verbal de control al Curții de Conturi a României întocmit în temeiul Legii nr. 94/1992 și înregistrat la sediul său la 17 iulie 2009 s-au constatat o serie de abateri de la legalitate și regularitate, prin Decizia nr. 7 din 3 septembrie 2009, stabilindu-se în sarcina recurentei obligația în vederea recuperării prejudiciului creat de persoanele vinovate de producerea acesteia la pct. 2 al deciziei, constatându-se o pagubă în valoare de 12.776 RON produsă de intimații-pârâți, prin diminuarea nelegală a veniturilor instituției, ca urmare a necalculării și nevirării contribuției prevăzute de Legea nr. 448/2006.

S-a învederat că, pentru punerea în executare a Deciziei nr. 7/2009 a Curții de Conturi s-a constituit Comisia pentru stabilirea întinderii prejudiciului și a persoanelor vinovate prin Ordinul nr. 69274/2009 emis de Președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, raportul Comisiei înregistrat la 16 noiembrie 2009, prin care s-a stabilit vinovăția intimaților pentru prejudiciul în valoare de 12.776 RON fiind înaintat Președintelui recurentei pentru a dispune măsurile legale, motiv pentru care s-a promovat acțiune la Tribunalul București, care și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București prin Sentința nr. 1224 din 14 aprilie 2010. A concluzionat recurenta că în mod greșit această acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 998 și 999 C. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece textele invocate în hotărârea recurată - art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care instituie posibilitatea recuperării pagubelor produse unei autorități sau instituții publice, prin emiterea unor ordine de imputare, nu înlătură posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale pentru recuperarea prejudiciului de la cei vinovați.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, Curții de Apel București. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Problema de drept dedusă judecății de către recurentă constă în a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă atât în temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dar și în baza art. 998 - 999 C. civ., texte care reglementează condițiile angajării răspunderii civile delictuale a celui vinovat de producerea unei pagube.

Potrivit art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, - Răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Art. 85 - (1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.

(2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei. Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.

Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, care privesc angajare a răspunderii civile delictuale a oricărei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant". Prin urmare, în condițiile în care, nu s-a emis un Ordin sau o Dispoziție de imputare în sarcina intimaților, de către conducătorul recurentei, în baza Deciziei nr. 7/2009 a Curții de Conturi, conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, acțiunea prin care se solicita angajarea răspunderii intimaților în temeiul art. 998 - 999 C. civ., în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă de prima instanță, care a aplicat corect legea la soluționarea cauzei.

2. Soluția instanței de recurs În concluzie, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, făcând o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, împotriva împotriva Sentinței nr. 1123 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012. Procesat de GGC - AS