ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 230/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată, reclamanta

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în

contradictoriu cu pârâții B.D.C., A. (P.) I., T.C. și V.N., a solicitat

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în

solidar a pârâților la plata sumei de 12.776 RON reprezentând prejudiciul

cauzat reclamantei prin necalcularea și nevirarea contribuției prevăzute de

Legea nr. 448/2006.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 și 1003 din C. civ.

pârâților

Prin întâmpinările

formulate, pârâții B.D.C. și T.C. au invocat excepția lipsei dovezii calității

de reprezentant legal a persoanei semnatare a cererii și excepția inadmisibilității

acțiunii, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

de fond

Prin Sentința nr.

1123 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamanta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară, în

contradictoriu cu pârâții B.D.C., T.C. și V.N.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii,

reținând că, potrivit dispozițiilor art. 85 din Legea nr. 188/1999, antrenarea

răspunderii civile a funcționarilor publici pentru pagubele aduse autorității,

în condițiile art. 84 din lege, se face prin emiterea de către conducătorul

autorității a unei decizii sau a unui ordin de imputare sau, după caz, prin

asumarea unui angajament de plată și nu prin formularea unei acțiuni în

pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

Întrucât Legea nr.

188/1999 este o lege specială și se aplică cu precădere față de dispozițiile C.

muncii și C. civ., rezultă că reclamanta avea la îndemână procedura emiterii

unui ordin de imputare sau luarea unui angajament de plată pârâților, neputând

exista mai multe căi procedurale pentru realizarea unui drept respectiv

repararea unui prejudiciu.

După emiterea unui

ordin de imputare, pârâții, în ipoteza în care se considerau vătămați se puteau

adresa instanței de contencios administrativ, în caz contrar acesta devenind

titlu executoriu.

de reclamantă

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor București, care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În esență, recurenta

a arătat că prin procesul-verbal de control al Curții de Conturi a României

întocmit în temeiul Legii nr. 94/1992 și înregistrat la sediul său la 17 iulie

2009 s-au constatat o serie de abateri de la legalitate și regularitate, prin

Decizia nr. 7 din 3 septembrie 2009, stabilindu-se în sarcina recurentei

obligația în vederea recuperării prejudiciului creat de persoanele vinovate de

producerea acesteia la pct. 2 al deciziei, constatându-se o pagubă în valoare

de 12.776 RON produsă de intimații-pârâți, prin diminuarea nelegală a

veniturilor instituției, ca urmare a necalculării și nevirării contribuției

prevăzute de Legea nr. 448/2006.

S-a învederat că,

pentru punerea în executare a Deciziei nr. 7/2009 a Curții de Conturi s-a

constituit Comisia pentru stabilirea întinderii prejudiciului și a persoanelor

vinovate prin Ordinul nr. 69274/2009 emis de Președintele Autorității Naționale

Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, raportul Comisiei

înregistrat la 16 noiembrie 2009, prin care s-a stabilit vinovăția intimaților

pentru prejudiciul în valoare de 12.776 RON fiind înaintat Președintelui

recurentei pentru a dispune măsurile legale, motiv pentru care s-a promovat

acțiune la Tribunalul București, care și-a declinat competența în favoarea Curții

de Apel București prin Sentința nr. 1224 din 14 aprilie 2010.

A concluzionat

recurenta că în mod greșit această acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 998

și 999 C. civ., a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece textele invocate în

hotărârea recurată - art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 care instituie

posibilitatea recuperării pagubelor produse unei autorități sau instituții

publice, prin emiterea unor ordine de imputare, nu înlătură posibilitatea

angajării răspunderii civile delictuale pentru recuperarea prejudiciului de la

cei vinovați.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare, pe fond, Curții de Apel București.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința criticată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului,

precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare:

și de drept relevante

Problema de drept

dedusă judecății de către recurentă constă în a se stabili dacă răspunderea

funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la

care aceștia sunt angajați poate fi atrasă atât în temeiul art. 85 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dar și în baza

art. 998 - 999 C. civ., texte care reglementează condițiile angajării

răspunderii civile delictuale a celui vinovat de producerea unei pagube.

Potrivit art. 84 din

Legea nr. 188/1999, republicată, - Răspunderea civilă a funcționarului public

se angajează:

a) pentru pagubele

produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care

funcționează;

b) pentru

nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

c) pentru daunele

plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor

terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile.

Art. 85 - (1)

Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile

prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către

conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei

dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau,

după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la

lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și

irevocabile.

(2) Împotriva

ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate

adresa instanței de contencios administrativ.

(3) Dreptul

conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau

dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii

pagubei.

Din examinarea

dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și

procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru

prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în

care își desfășoară activitatea.

Fiind vorba de o lege

specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici,

nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter

general, care privesc angajare a răspunderii civile delictuale a oricărei

persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale

speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia

generalibus derogant".

Prin urmare, în

condițiile în care, nu s-a emis un Ordin sau o Dispoziție de imputare în

sarcina intimaților, de către conducătorul recurentei, în baza Deciziei nr.

7/2009 a Curții de Conturi, conform art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,

acțiunea prin care se solicita angajarea răspunderii intimaților în temeiul

art. 998 - 999 C. civ., în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă de prima

instanță, care a aplicat corect legea la soluționarea cauzei.

de recurs

În concluzie, instanța

de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, făcând o judicioasă

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, astfel că,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor, împotriva împotriva Sentinței nr. 1123 din 1 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - AS