ÎCCJ, Decizia nr. 342/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1096 din 29

septembrie 1956, Tribunalul Militar al Regiunii III Militare Cluj, în

rejudecare, a condamnat inculpații:

- P.L., la 10 ani detențiune grea,

pentru săvârșirea infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare

și mișcării revoluționare, prevăzută de art. 193

1

alin. (2) C. pen.

anterior și

- A.F., la 5 ani detențiunea grea,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193

1

alin. (2) C.

pen. anterior.

În baza art. 4 din Decretul nr. 421/1995,

a dispus grațierea pedepsei în întregime, față de acesta din urmă.

În temeiul art. 25 pct. 6 C. pen.

anterior, a dispus confiscarea averii inculpaților.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că inculpatul P.L., în calitate de șef al Biroului de Siguranță

din cadrul Chesturii Cluj și inculpatul A.F., în calitate de agent special al

Biroului de Siguranță din Poliția Cluj, primul în perioada 1929 - 1940, iar al

doilea în perioada 1919 - 1923, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au

desfășurat o intensă activitate împotriva mișcării muncitorești, constând în

arestarea, cercetarea și maltratarea muncitorilor comuniști.

Recursul declarat de inculpatul P.L.,

împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, pin decizia nr.

491 din 12 decembrie 1956, a Tribunalului Suprem - Colegiul Militar.

Împotriva hotărârilor menționate, Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 2

teza I C. proc. pen.

S-a susținut că hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea legii, în cauză nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 193

1

alin. (2) C.

pen. anterior, în sensul că prin conținutul lor concret, acțiunile inculpaților

sunt circumscrise atribuțiilor lor de serviciu.

În concluzie, Procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și, în

rejudecare, achitarea inculpaților, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și înlăturarea măsurii confiscării averii.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din probele dosarului rezultă că

inculpatul P.L. a deținut funcția de șef al Siguranței, iar atribuțiile sale

priveau coordonarea activității secțiilor din cadrul Biroului de Siguranță și întocmirea,

săptămânal, de rapoarte către Poliția orașului Cluj.

Din declarația coinculpatului S.H.,

chestor al Poliției orașului Cluj, a reieșit că acesta primea săptămânal,

astfel de rapoarte, de la inculpatul P.L., pe care, după centralizare, le

înainta Inspectoratului Regional de Poliție și Siguranță, iar inculpatul

menționat primea directive privitoare la exercitarea activității.

Mai mult, S.H. a precizat că

inculpatul i-a raportat abuzuri săvârșite de agenții din subordinea sa, aceștia

din urmă fiind sancționați disciplinar.

Această împrejurare este confirmată

și de martorul G.E. care, după ce a precizat că a cercetat mai mulți lucrători

ai Siguranței, pentru exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, a arătat

că „nu am fost informat nici de public, nici de colegi că P.L., în timpul cât a

funcționat la Siguranța din Cluj, ar fi comis vreun abuz

”

.

În fine, împrejurarea că inculpatul

P.L. nu și-a exercitat abuziv atribuțiile de serviciu și că acesta avea o bună

conduită, este confirmată și de martorii M.I. și S.I.

Astfel, martorul M.I., fost agent de

siguranță, a arătat, între altele, că „nu s-au dat dispoziții din partea lui P.L.,

ca să maltrateze pe cei anchetați”.

Martorul S.I., fost polițist,

precizează că s-au înregistrat cazuri de exercitare abuzivă a atribuțiilor de

serviciu, însă nu de către inculpat, ci de agenți din subordinea acestuia.

Această din urmă declarație se

coroborează cu celelalte depoziții, din care rezultă că inculpatul și-a

exercitat în limitele legii, atribuțiile de serviciu, iar abuzurile săvârșite

de agenți din subordinea sa, au fost raportate și sancționate.

Cu ocazia audierii în instanță,

martorii I.S. și C.Ș. au revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi

penale, precizând că inculpatul nu a participat la cercetarea lor abuzivă și

nici nu a dat vreun ordin în acest sens.

Semnificativ în ceea ce privește

caracterizarea favorabilă a persoanei inculpatului, este faptul că în timpul

prigoanei evreilor din anul 1944, acesta a ajutat mai multe persoane să se

refugieze, așa cum reiese din declarația martorului D.A.

Astfel, între altele, acesta a

arătat următoarele; „Eu în mai 1944, când eram acasă, a venit un cumnat al meu

într-o după amiază și mi-a spus ca să ne pregătim ca să ne refugiem pe moșia

lui P.L., ca să fim salvați, căci era dispoziție să ne bage la ghetou. Ne-am

scos steaua galbenă, ce eram obligați să o purtăm și am plecat pe jos, cu

nevasta mea, cu un copil de 7 ani și conduși de cumnatul nostru, am mers pe

moșia lui P.L. Dacă și P.L. era acasă, nu știu, dar noi, oamenii în etate,

ne-am suit și ascuns în pod, iar copiii, în locuință. La ora 9 a venit un țăran

care a spus că a fost trimis de P.L., ne-a condus până la frontiera cu România și

ne-a predat grănicerilor români, care ne-au dat drumul și ne-am dus în Turda, condus

de un soldat. Ofițerul de grăniceri ne-a întrebat dacă suntem trimiși de P.L.,

noi am spus că da și atunci ne-a lăsat să trecem. Acest serviciu mi s-a făcut

în mod dezinteresat”.

Cu privire la inculpatul A.F., în

actul de sesizare s-a reținut că acesta a lucrat în poliție, în calitate de

agent special al Biroului de Siguranță al Poliției, în perioada 1919 - 1923.

Trimiterea în judecată a fost

fundamentată pe depozițiile martorilor T.A. și M.I., care au susținut că au

fost cercetați și maltratați de către inculpatul menționat, în anul 1924 și,

respectiv, în anul 1925.

Or, așa cum rezultă din rechizitoriu,

în anii 1924 – 1925, inculpatul A.F. nu mai era cadru activ al Poliției Cluj.

Mai mult, conduita inculpatului A.F.

este reliefată prin depozițiile martorilor C.V., B.I. și M.F., care declară că

acesta era o persoană pașnică, cu un comportament ireproșabil.

Examinând starea de fapt expusă,

rezultată din ansamblul materialului probator administrat în cauză, se impune

concluzia că prin conținutul lor concret, acțiunile inculpaților s-au

circumscris atribuțiilor lor de serviciu, neexistând date care să ateste

desfășurarea de activități intense contra clasei muncitoare, lipsind, astfel,

chiar elementul material al infracțiunii pentru care aceștia au fost

condamnați.

Or, este de reținut în acest sens că,

potrivit art. 193

1

alin. (1) și (2) C. pen. anterior, constituia

infracțiunea și se pedepsea

activitatea intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare

desfășurată într-un post de răspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu

secret, pe timpul regimului burghezo-moșieresc.

Cu referire la subiectul activ al

infracțiunii, dacă fapta menționată era săvârșită într-un alt post decât în

unul de răspundere, această împrejurare privea doar pedeapsa care era

detențiunea grea de la 5, la 25 ani, în loc de pedeapsa detențiunii pe viață,

fără a privi, însă, conținutul constitutiv al infracțiunii.

Infracțiunea de activitate intensă

contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, prevăzută de art. 193

1

C. pen. anterior, a fost introdusă în Codul penal român, prin Decretul nr. 62/1954,

modificat și completat prin Decretul nr. 358/1954.

Din economia textului menționat rezultă

că legiuitorul de la 1954 a urmărit angajarea, în condiții determinate, a

răspunderii penale, între alții, și a unor persoane care au făcut parte din

structura organelor de poliție.

Pentru a reține săvârșirea

infracțiunii menționate, în una din cele două forme prevăzute în alin. (1) sau (2)

al art. 193

1

C. pen. anterior, era necesară stabilirea împrejurării

că subiectul activ al infracțiunii a desfășurat o activitate intensă,

sistematică și constantă contra clasei muncitoare și activității revoluționare.

Cu alte cuvinte, prin raportare la

atribuțiile de serviciu, pentru reținerea acestei infracțiunii, probele

administrate trebuiau să dovedească că subiectul activ a comis abuzuri sau că a

manifestat exces de zel.

Or, probatoriul administrat în cauză

nu a demonstrat, cu referire la cei doi inculpați, că activitatea profesională

a acestora nu s-a circumscris atribuțiilor de serviciu.

Ca atare, dispunând în sensul

condamnării inculpaților, deși nu erau întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, instanțele au pronunțat hotărârile, cu încălcarea legii care, din

acest motiv, sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 12 C. proc. pen., corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin.

(1) partea I pct. 2 teza I din același cod, invocat de Procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 414

1

C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, Curtea va admite recursul în anulare, va casa

hotărârile atacate, va achita inculpații, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

193

1

alin. (2), cu aplicarea art. 157 C. pen. anterior și va

înlătura pedeapsa complementară a confiscării averii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, împotriva sentinței penale nr. 1096 din 29 septembrie 1956, a

Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj și deciziei nr. 491 din

12 decembrie 1956, a Tribunalului Suprem, privind pe inculpații P.L. și A.F.

Casează hotărârile atacate.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpații P.L. și A.F.,

pentru săvârșirea infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare

și mișcării revoluționare, prevăzută de art. 193

1

alin. (2) C. pen.

anterior.

Înlătură pedeapsa complementară a

confiscării averii.

Suma de 800.000 lei, reprezentând

onorariu de avocat, cuvenită apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea

inculpaților P.L. și A.F., se va achita din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2004.