ÎCCJ, Decizia nr. 105/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj, în fond, după casare, prin sentința penală nr. 1453 din 14 decembrie 1956, a condamnat pe inculpatul

S.F. la 5 ani și 6 luni detențiune grea pentru săvârșirea infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare și activității revoluționare, prevăzută de art. 193

1

alin. (2) C. pen. anterior.

Conform art. 25 pct. 6 din același cod, instanța de fond a dispus confiscarea totală a averii condamnatului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în perioada 1943-1944, inculpatul S.F., în calitate de comisar la Direcția Generală a Siguranței București, a luat măsuri împotriva persoanelor ce desfășurau acțiuni cu caracter revoluționar ori activități de propagandă împotriva regimului politic.

Tribunalul Suprem – Colegiul Militar, prin decizia nr. 98 din 22 februarie 1957, a luat act că inculpatul S.F. nu a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen.

S-a susținut că, prin conținutul lor concret, acțiunile inculpatului s-au circumscris atribuțiilor sale de serviciu, neexistând date care să ateste desfășurarea unei activități intense contra clasei muncitoare, așa încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, pentru care acesta a fost trimis în judecată și condamnat.

În concluzie, Procurorul General a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și rejudecarea cauzei.

Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare prevăzută de art. 193

1

C. pen. anterior a fost introdusă în Codul penal român prin Decretul nr. 62 din 6 martie 1954.

Potrivit textului menționat, săvârșirea infracțiunii de activitate intensă împotriva clasei muncitoare și activității revoluționare se pedepsea cu detențiune grea pe viață și confiscarea totală a averii, dacă subiectul activ al infracțiunii deținuse o funcție de răspundere în aparatul de stat sau într-un serviciu secret în timpul vechiului regim sau cu detențiune grea de la 5 la 25 ani și confiscarea averii, totală sau parțială, dacă fapta a fost săvârșită de o persoană ce nu a deținut un post de răspundere.

Așadar, prin textul menționat, introdus în Codul penal anterior cu încălcarea principiului neretroactivității legii, s-a urmărit angajarea răspunderii penale, între alții, și a unor persoane care au făcut parte din structura organelor de poliție.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii menționate, în una din cele două forme prevăzute în alin. (1) sau (2) al art. 193

1

C. pen. anterior, era necesar să se stabilească împrejurarea că subiectul activ al infracțiunii a desfășurat o activitate intensă, sistematică și constantă contra clasei muncitoare și activității revoluționare.

Cu alte cuvinte, prin raportare la atribuțiile de serviciu, pentru reținerea acestei infracțiuni, probele administrate trebuiau să dovedească că subiectul activ a comis abuzuri sau că a manifestat exces de zel.

Or, probatoriul administrat în cauză, cu referire la activitatea inculpatului, nu a demonstrat caracterul intens al acesteia, îndreptată împotriva clasei muncitoare și mișcării revoluționare.

Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul a deținut funcția de comisar al poliției de siguranță București.

În calitatea oficială menționată, inculpatul a luat măsuri pentru asigurarea ordinii publice, precum și pentru preîntâmpinarea unor acțiuni îndreptate împotriva securității statului.

Din declarațiile martorilor D.I., A.Gh., N.M., C.I., B.I. și S.R., rezultă că organele de poliție, în mai multe rânduri, în special cu ocazia zilelor de 1 mai și 7 noiembrie, au luat măsuri împotriva lor.

Din declarațiile martorilor rezultă că, în timpul anchetelor, agenți din subordinea inculpatului au exercitat acte de violență împotriva acestora.

Nu există, însă, probe certe, care să ateste că actele de violență au fost exercitate din ordinul inculpatului.

De altfel, chiar în considerentele hotărârii judecătorești criticate s-a reținut că inculpatul, în virtutea atribuțiilor de serviciu, a depistat mai multe persoane suspecte, dar nu a exercitat acte de violență împotriva lor.

Așadar, măsurile luate de inculpat conform atribuțiilor de serviciu, cu ocazia zilelor de 1 mai și 7 noiembrie, pentru asigurarea ordinii publice și preîntâmpinării manifestațiilor, nu au caracter de activități care să intre sub incidența ilicitului penal, în sensul dispozițiilor art. 193

1

C. pen. anterior.

Pe de altă parte, tot în sfera activităților licite se încadrează și măsurile luate de inculpat cu privire la transmiterea unor informații care vizau mișcarea comunistă, interzisă prin lege în perioada respectivă.

Astfel, prin Legea pentru organizarea poliției generale a statului din 21 iulie 1929, poliția de siguranță și informativă avea ca sarcină culegerea, instrumentarea și aducerea la cunoștința autorităților superioare a datelor și indiciilor referitoare la fapte sau stări de fapt contrare ordinii publice și siguranței statului.

Așadar, nedovedindu-se exercitarea de violențe de către inculpat sau de către alți agenți ai poliției de siguranță, din ordinul acestuia și nici excesul de zel corespunzător sintagmei „activități intense„ contra clasei muncitoare și activității revoluționare din norma încriminatoare, în mod corect s-a reținut, prin recursul în anulare, că acțiunile inculpatului s-au circumscris atribuțiilor sale de serviciu.

În concluzie, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de activitate intensă contra clasei muncitoare și activității revoluționare prevăzută de art. 193

1

C. pen. anterior, inculpatul fiind condamnat exclusiv în considerarea calității avute anterior în aparatul de stat organizat de puterea înlăturată la 6 martie 1945.

Așa fiind, hotărârile criticate sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I din același cod, invocat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art,414

1

C. proc. pen., raportat la art. 385

15

pct. 2 lit. b) din același cod, Înalta Curte va admite recursul în anulare și va casa hotărârile atacate.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va achita pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 193

1

C. pen. anterior și va înlătura pedeapsa complimentară a confiscării averii, aplicată inculpatului menționat în baza art. 25 pct. 6 din același cod.

Totodată, în baza art. 193 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, conform dispozitivului, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1453 din 14 decembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a III – a Militară Cluj și deciziei penale nr. 98 din 22 februarie 1957 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar, privind pe inculpatul S.F.

Casează hotărârile atacate.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.F., pentru infracțiunea de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, prevăzută de art. 193

1

alin. (1) C. pen. anterior.

Înlătură pedeapsa complimentară a confiscării averii.

Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului S.F. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 martie 2004.