ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6110/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30

din 22 martie 1999, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul H.F., la 14

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

a) și e) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., obligându-l totodată în solidar cu

celălalt coinculpat la plata despăgubirilor civile către C.G. și C.A. astfel:

24 milioane lei, 11.000 dolari S.U.A., 6000 mărci germane și 4 milioane lire

italiene sau contravaloarea valutei la data executării.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut în esență că la 25 mai 1998 inculpatul H.F.,

gălățean de loc, însoțit de alte trei persoane rămase neidentificate, s-a

întâlnit în

s

tația C.F.R. Suceava

cu N.V.D., cu care a pus la cale un jaf.

S-a mai reținut că în

dimineața următoare, cei doi inculpați au intrat în scara blocului vizat din

Suceava, iar ceilalți doi indivizi rămași neidentificați au asigurat paza la

ușa apartamentului. În timp ce inculpatul H.F. l-a lovit în zona capului pe C.G.,

cunoscut ca om de afaceri valutare, sustrăgându-i prin violență borseta cu 24

milioane lei, 11.000 dolari S.U.A., 6000 mărci germane și 4 milioane lire

italiene, inculpatul N.V.D. a lovit-o pe soția părții vătămate C.A.

A doua zi inculpatul N.V.D.

s-a întâlnit cu H.F. în municipiul Botoșani, conform înțelegerii, primind 800 mărci

germane și schimbându-i totodată pe piață lirele pe 1000 dolari S.U.A.

Împotriva acestei sentințe,

inculpatul H.F. ce s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât și de la

judecată, a declarat apel printr-o telegramă expediată pe adresa

t

ribunalului Suceava, la data de 7 mai

1999, fără însă să-l motiveze.

Curtea de Apel Suceava, prin

decizia penală nr. 96 din 7 iulie 1999 a respins ca nefondat apelul nemotivat

al acestuia, examinând cauza, în raport de prevederile art. 371 C. proc. pen.

Însă, împotriva aceleiași

sentințe nr. 30 din 22 martie 1999, pronunțată de Tribunalul Suceava,

inculpatul H.F., prin apărătorul său ales avocat C.R.D., la 14 aprilie 2003 a

declarat, în baza art. 365, raportat la art. 379 C. proc. pen., apel peste

termen, arătând că îndeplinind condițiile legale pentru a fi admis apelul

solicită desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea spre rejudecarea

cauzei la Tribunalul Suceava.

Curtea de Apel Suceava, prin

încheierea din 16 iunie 2003, față de susținerile apărătorului ales al

inculpatului în sensul că cererea, trebuia calificată drept recurs împotriva

deciziei penale nr. 96 din 7 iulie 1999 a Curții de Apel București și față de

împrejurarea că inculpatul mai declarase apel, împotriva sentinței penale nr. 30

din 22 martie 1999 a Tribunalului Suceava, a scos cauza de pe rol și a trimis

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru judecarea recursului.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, analizând actele și probele din dosar constată că în această cauză e

investită cu un recurs peste termen, declarat de avocatul inculpatului H.F.

Cererea de recurs peste

termen, îndeplinește condițiile legale pentru a fi admisă, respectiv inculpatul

nefiind prezent nici la judecata în fond și nici la pronunțare, iar executarea

pedepsei ori a dispozițiilor privind despăgubirile civile nu a început.

Însă, din tot probatoriul

administrat în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul nu a fost

prezent la judecata de fond și în apel, tocmai datorită faptului că s-a sustras

de la judecată. Există în acest sens dosarul nr. 4078/1998 (al Tribunalului

Suceava) un proces verbal de căutare la domiciliul inculpatului, din care

rezultă că acesta ar fi plecat în Germania din luna aprilie 1998, iar la

dosarul cauzei 2775/2004 s-a depus o adresă de la Tribunalul Suceava, din care

reiese că inculpatul a fost dat în urmărire generală, prin radiograma I.G.P. nr.

S/205728 din 16 aprilie 1998 și că același inculpat este dat în urmărire

generală S/136267 din 17 mai 2001, iar în urma verificărilor a rezultat că

acesta s-ar afla în Irlanda.

Deși apărătorul ales al inculpatului

a susținut că în data când se presupune că H.F. ar fi săvârșit infracțiunea de

tâlhărie, pentru care a fost judecat și condamnat, acesta se afla arestat în

Irlanda dându-și o altă identitate, la cererea Înaltei Curți de a furniza

dovezi în sensul celor susținute, apărătorul arată că nu este în măsură să

producă asemenea dovezi.

Înalta Curte, față de

motivele recursului declarat peste termen, constată că acest recurs deși este

admisibil din punct de vedere formal, nu este însă fondat.

Astfel, vor fi înlăturate

susținerile potrivit cărora inculpatul se afla în Irlanda, chiar arestat la

momentul când se presupune că a săvârșit infracțiunea de tâlhărie în Galați,

întrucât acest inculpat a fost recunoscut de către părțile vătămate drept autor

din fotografiile din dosarul de la urmărire penală, iar pentru confirmarea celor

învederate, nu s-a putut produce nici o dovadă. De aceea achitarea solicitată

în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., nu are nici un fundament probator.

Înalta Curte, apreciază că

în mod corect instanțele au înlăturat ca nesincere aceste din urmă susțineri și

au reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei, pentru care a fost

trimis în judecată, astfel încât cererea de achitare formulată în recursul

peste termen, nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, Curtea

urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat peste termen, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat peste termen de inculpatul H.F., împotriva deciziei penale nr.

96 din 7 iulie 1999 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 noiembrie 2004.