ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6110/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din 22 martie 1999, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul H.F., la 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., obligându-l totodată în solidar cu celălalt coinculpat la plata despăgubirilor civile către C.G. și C.A. astfel: 24 milioane lei, 11.000 dolari S.U.A., 6000 mărci germane și 4 milioane lire italiene sau contravaloarea valutei la data executării. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că la 25 mai 1998 inculpatul H.F., gălățean de loc, însoțit de alte trei persoane rămase neidentificate, s-a întâlnit în s tația C.F.R.

Suceava cu N.V.D., cu care a pus la cale un jaf. S-a mai reținut că în dimineața următoare, cei doi inculpați au intrat în scara blocului vizat din Suceava, iar ceilalți doi indivizi rămași neidentificați au asigurat paza la ușa apartamentului. În timp ce inculpatul H.F. l-a lovit în zona capului pe C.G., cunoscut ca om de afaceri valutare, sustrăgându-i prin violență borseta cu 24 milioane lei, 11.000 dolari S.U.A., 6000 mărci germane și 4 milioane lire italiene, inculpatul N.V.D. a lovit-o pe soția părții vătămate C.A. A doua zi inculpatul N.V.D. s-a întâlnit cu H.F. în municipiul Botoșani, conform înțelegerii, primind 800 mărci germane și schimbându-i totodată pe piață lirele pe 1000 dolari S.U.A.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul H.F. ce s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât și de la judecată, a declarat apel printr-o telegramă expediată pe adresa t ribunalului Suceava, la data de 7 mai 1999, fără însă să-l motiveze. Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 96 din 7 iulie 1999 a respins ca nefondat apelul nemotivat al acestuia, examinând cauza, în raport de prevederile art. 371 C. proc. pen. Însă, împotriva aceleiași sentințe nr. 30 din 22 martie 1999, pronunțată de Tribunalul Suceava, inculpatul H.F., prin apărătorul său ales avocat C.R.D., la 14 aprilie 2003 a declarat, în baza art. 365, raportat la art. 379 C. proc. pen., apel peste termen, arătând că îndeplinind condițiile legale pentru a fi admis apelul solicită desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea spre rejudecarea cauzei la Tribunalul Suceava.

Curtea de Apel Suceava, prin încheierea din 16 iunie 2003, față de susținerile apărătorului ales al inculpatului în sensul că cererea, trebuia calificată drept recurs împotriva deciziei penale nr. 96 din 7 iulie 1999 a Curții de Apel București și față de împrejurarea că inculpatul mai declarase apel, împotriva sentinței penale nr. 30 din 22 martie 1999 a Tribunalului Suceava, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru judecarea recursului. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și probele din dosar constată că în această cauză e investită cu un recurs peste termen, declarat de avocatul inculpatului H.F. Cererea de recurs peste termen, îndeplinește condițiile legale pentru a fi admisă, respectiv inculpatul nefiind prezent nici la judecata în fond și nici la pronunțare, iar executarea pedepsei ori a dispozițiilor privind despăgubirile civile nu a început.

Însă, din tot probatoriul administrat în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul nu a fost prezent la judecata de fond și în apel, tocmai datorită faptului că s-a sustras de la judecată. Există în acest sens dosarul nr. 4078/1998 (al Tribunalului Suceava) un proces verbal de căutare la domiciliul inculpatului, din care rezultă că acesta ar fi plecat în Germania din luna aprilie 1998, iar la dosarul cauzei 2775/2004 s-a depus o adresă de la Tribunalul Suceava, din care reiese că inculpatul a fost dat în urmărire generală, prin radiograma I.G.P. nr. S/205728 din 16 aprilie 1998 și că același inculpat este dat în urmărire generală S/136267 din 17 mai 2001, iar în urma verificărilor a rezultat că acesta s-ar afla în Irlanda.

Deși apărătorul ales al inculpatului a susținut că în data când se presupune că H.F. ar fi săvârșit infracțiunea de tâlhărie, pentru care a fost judecat și condamnat, acesta se afla arestat în Irlanda dându-și o altă identitate, la cererea Înaltei Curți de a furniza dovezi în sensul celor susținute, apărătorul arată că nu este în măsură să producă asemenea dovezi. Înalta Curte, față de motivele recursului declarat peste termen, constată că acest recurs deși este admisibil din punct de vedere formal, nu este însă fondat. Astfel, vor fi înlăturate susținerile potrivit cărora inculpatul se afla în Irlanda, chiar arestat la momentul când se presupune că a săvârșit infracțiunea de tâlhărie în Galați, întrucât acest inculpat a fost recunoscut de către părțile vătămate drept autor din fotografiile din dosarul de la urmărire penală, iar pentru confirmarea celor învederate, nu s-a putut produce nici o dovadă.

De aceea achitarea solicitată în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., nu are nici un fundament probator. Înalta Curte, apreciază că în mod corect instanțele au înlăturat ca nesincere aceste din urmă susțineri și au reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei, pentru care a fost trimis în judecată, astfel încât cererea de achitare formulată în recursul peste termen, nu poate fi primită. Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat peste termen, în temeiul art. 385 15 pct. 1 C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat peste termen de inculpatul H.F., împotriva deciziei penale nr. 96 din 7 iulie 1999 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2004.