ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4414/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul S.I.C. a fost condamnat la 5 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. S-a reținut că, la data de 6 aprilie 2001, partea vătămată A.V. se afla împreună cu martorul O.M. într-un bar din Suceava, când la masa lor s-a așezat inculpatul și le-a propus să meargă cu el la un alt bar din incinta pieței, unde le va face cunoștință cu două fete dispuse să întrețină relații sexuale.

S-au deplasat la localul D., unde au consumat băuturi alcoolice. Inculpatul a invitat-o pe partea vătămată afară să-i prezinte femeia cu care urma să întrețină relații sexuale și profitând că în apropiere nu se aflau alte persoane, i-a răsucit mâna și i-a sustras brățara din aur, în greutate de 11 gr. Inculpatul a dispărut, iar partea vătămată s-a întors în local și i-a povestit martorului O.M. că i-a fost sustrasă brățara, care s-a rupt și a rămas în mâna inculpatului. Instanța a contopit pedeapsa stabilită cu cea de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1276/2002 a Judecătoriei Suceava, precum și cu restul de 376 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1067/2000 a Judecătoriei Botoșani (rest față de care a revocat liberarea condiționată) și a dispus executarea rezultantei de 5 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru că instanța a comis o gravă eroare de fapt când a reținut săvârșirea infracțiunii de către el, solicitând achitarea, iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 127 din 3 mai 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, motivând că probele administrate au făcut dovada, fără dubiu, că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie. În termen legal, inculpatul a recurat aceste hotărâri, susținând, în principal, achitarea, deoarece a luat brățara părții vătămate în urma unei tranzacții, iar în subsidiar, a cerut reducerea pedepsei. Criticile formulate de inculpat vor fi examinate în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc.

pen., constatându-se a fi nefondate, Este adevărat că, în toate fazele procesuale, inculpatul a negat comiterea tâlhăriei, în timpul urmăririi penale, refuzând chiar semnarea declarațiilor sale. Această conduită procesuală nu justifică însă o soluție de achitare sau existența unei grave erori de fapt, atâta timp cât, probatoriul a demonstrat o cu totul altă situație de fapt, inclusiv vinovăția inculpatului. Inculpatul a fost identificat și prins după semnalmentele date de partea vătămată și martorul O.M. care, de altfel, l-a și recunoscut cu ocazia procedurii de recunoaștere din grup. Din dovadă rezultă că brățara sustrasă de la partea vătămată a fost găsită la mătușa inculpatului, martora, S.V.

care a relatat împrejurarea în care inculpatul a lăsat brățara la locuința sa. Din aceeași dovadă rezultă că brățara prezenta urme de violență, două zale fiind legate cu ață și a fost predată părții vătămate. Inițial, inculpatul a afirmat că brățara a fost cumpărată de la o persoană necunoscută, ulterior susținând că a luat-o de la inculpat în prezența unor persoane ce a solicitat a fi audiate. Martorii audiați în apărare, la cererea inculpatului, au afirmat că deși nu au văzut când inculpatul a cumpărat brățara, acesta le-a arătat-o în aceeași zi. În acest context, este evidentă vinovăția inculpatului în comiterea tâlhăriei asupra părții vătămate în ziua de 6 aprilie 2001, aspect sub care soluția de condamnare este legală.

Legală este și pedeapsa aplicată inculpatului care se înscrie în limitele legale ale textului sancționator cu reținerea prevederilor art. 13 C. pen., în raport de data comiterii faptei. Conduita nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului, de obstrucționare a aflării adevărului (prin refuzul de a da declarații, de a le semna și de a participa la confruntări), precum și starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a comis fapta dedusă judecății (redată de numeroase condamnări pentru fapte de aceeași natură și violență) nu constituie împrejurări care să justifice o reducere a pedepsei, care a fost stabilită aproape de limita minimă legală. Acestea sunt considerațiunile pentru care recursul este nefondat și potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.C. împotriva deciziei penale nr. 127 din 3 mai 2004 a Curții de Apel Suceava. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2004.