ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4414/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 19

februarie 2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul S.I.C. a fost condamnat la 5

ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

S-a reținut că, la data de 6 aprilie

2001, partea vătămată A.V. se afla împreună cu martorul O.M. într-un bar din

Suceava, când la masa lor s-a așezat inculpatul și le-a propus să meargă cu el

la un alt bar din incinta pieței, unde le va face cunoștință cu două fete

dispuse să întrețină relații sexuale.

S-au deplasat la localul D., unde au

consumat băuturi alcoolice.

Inculpatul a invitat-o pe partea

vătămată afară să-i prezinte femeia cu care urma să întrețină relații sexuale

și profitând că în apropiere nu se aflau alte persoane, i-a răsucit mâna și i-a

sustras brățara din aur, în greutate de 11 gr.

Inculpatul a dispărut, iar partea

vătămată s-a întors în local și i-a povestit martorului O.M. că i-a fost sustrasă

brățara, care s-a rupt și a rămas în mâna inculpatului.

Instanța a contopit pedeapsa

stabilită cu cea de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

1276/2002 a Judecătoriei Suceava, precum și cu restul de 376 zile rămas de

executat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 1067/2000 a Judecătoriei Botoșani (rest față de care a revocat

liberarea condiționată) și a dispus executarea rezultantei de 5 ani și 8 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Împotriva hotărârii a declarat apel

inculpatul, criticând-o pentru că instanța a comis o gravă eroare de fapt când

a reținut săvârșirea infracțiunii de către el, solicitând achitarea, iar în

subsidiar, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 127 din 3

mai 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului,

motivând că probele administrate au făcut dovada, fără dubiu, că inculpatul

este autorul infracțiunii de tâlhărie.

În termen legal, inculpatul a

recurat aceste hotărâri, susținând, în principal, achitarea, deoarece a luat

brățara părții vătămate în urma unei tranzacții, iar în subsidiar, a cerut

reducerea pedepsei.

Criticile formulate de inculpat vor

fi examinate în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondate,

Este adevărat că, în toate fazele

procesuale, inculpatul a negat comiterea tâlhăriei, în timpul urmăririi penale,

refuzând chiar semnarea declarațiilor sale.

Această conduită procesuală nu

justifică însă o soluție de achitare sau existența unei grave erori de fapt,

atâta timp cât, probatoriul a demonstrat o cu totul altă situație de fapt,

inclusiv vinovăția inculpatului.

Inculpatul a fost identificat și prins

după semnalmentele date de partea vătămată și martorul O.M. care, de altfel,

l-a și recunoscut cu ocazia procedurii de recunoaștere din grup.

Din dovadă rezultă că brățara

sustrasă de la partea vătămată a fost găsită la mătușa inculpatului, martora,

S.V. care a relatat împrejurarea în care inculpatul a lăsat brățara la locuința

sa. Din aceeași dovadă rezultă că brățara prezenta urme de violență, două zale

fiind legate cu ață și a fost predată părții vătămate.

Inițial, inculpatul a afirmat că

brățara a fost cumpărată de la o persoană necunoscută, ulterior susținând că a

luat-o de la inculpat în prezența unor persoane ce a solicitat a fi audiate.

Martorii audiați în apărare, la cererea inculpatului, au afirmat că deși nu au

văzut când inculpatul a cumpărat brățara, acesta le-a arătat-o în aceeași zi.

În acest context, este evidentă

vinovăția inculpatului în comiterea tâlhăriei asupra părții vătămate în ziua de

6 aprilie 2001, aspect sub care soluția de condamnare este legală.

Legală este și pedeapsa aplicată

inculpatului care se înscrie în limitele legale ale textului sancționator cu

reținerea prevederilor art. 13 C. pen., în raport de data comiterii faptei.

Conduita nesinceră a inculpatului pe

parcursul procesului, de obstrucționare a aflării adevărului (prin refuzul de a

da declarații, de a le semna și de a participa la confruntări), precum și

starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a comis fapta dedusă judecății

(redată de numeroase condamnări pentru fapte de aceeași natură și violență) nu

constituie împrejurări care să justifice o reducere a pedepsei, care a fost

stabilită aproape de limita minimă legală.

Acestea sunt considerațiunile pentru

care recursul este nefondat și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., se va respinge.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., se va constata că inculpatul este arestat în altă

cauză, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.I.C. împotriva deciziei penale nr. 127 din 3 mai 2004

a Curții de Apel Suceava.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

septembrie 2004.