ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 867/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 327/P/1998 din 24 iunie 1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), e), C. pen. cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen. și a inculpatului N.V.D. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev. de art. 221 C. pen. S-a reținut că la data de 26 mai 1998, inculpatul H.F. împreună cu alte trei persoane rămase neidentificate, prin violență și amenințare au deposedat-o pe partea vătămată C.G. de suma de 167.000.000 lei, din care suma de 450.000 lei și 800 DM a fost predată inculpatului N.V.D., care cunoștea faptul că aceasta provenea din săvârșirea infracțiunii menționate.

Tribunalul Suceava, prin sentința penală nr. 30 din 22 martie 1999 pronunțată în Dosarul nr. 4078/1998 a dispus condamnarea inculpatului H.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) cu aplic.art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. pentru drepturile civile prev. de art. 64 C. pen. Prin această sentință s-a dispus condamnarea inculpatului N.V.D. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tăinuire prev. de art. 221 C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.

pentru drepturile civile prev. de art. 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28 mai 1998 la zi. Inculpații H.F. și N.V.D. au fost obligați în solidar să plătească părților vătămate C.G. și C.A. cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 24 milioane lei, precum și suma de 11.000 dolar SUA, 600 DM și 4 milioane lire italiene sau contravaloarea în lei a acestor sume de la data executării sentinței penale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 25 mai 1998, H.F. din localitatea Galați, însoțit de alte trei persoane rămase neidentificate, s-a întâlnit în Stația C.F.R. Suceava cu N.V.D., cu care a pus la cale un jaf.

Ca urmare, în dimineața zilei următoare, cei doi inculpați au intrat în scara blocului vizat din Suceava, iar cele două persoane rămase neidentificate au asigurat paza la ușa apartamentului. în timp ce inculpatul H.F. l-a lovit în zona capului pe C.G., cunoscut ca un om de afaceri valutare, sustrăgându-i prin violență borseta cu 24 milioane lei, 11.000 dolar SUA, 6000 DM și 4 milioane lire italiene, inculpatul N.V.D. a lovit-o pe C.A., soția părții vătămate. În ziua următoare inculpatul N.V.D. s-a întâlnit cu inculpatul H.F. în municipiul Botoșani, conform înțelegerii, primind 800 DM și schimbându-i totodată pe piață lirele pe 1000 dolar SUA. Această sentință a fost menținută prin Decizia penală nr. 96/1999 a Curții de Apel Suceava, prin care au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaților, iar prin Decizia nr. 89/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.V.D.

și prin Decizia penală nr. 6110/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat peste termen de inculpatul H.F. Ca urmare a acestor condamnări, au fost emise mandatele de executare a pedepselor. La data de 25 iulie 2008, condamnatul H.F. a fost preluat sub escortă, ca urmare a extrădării, din Dublin-lrlanda, fiind încarcerat în arestul I.G.P.R. - Direcția Cercetări Penale, după care a fost transferat la Penitenciarul Botoșani. În acest context, la data de 7 august 2008, condamnatul H.F. a formulat o cerere de rejudecare a cauzei, motivat de faptul că, pe parcursul procesului penal nu a fost audiat, iar pe fond nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, aflându-se în Irlanda la data comiterii infracțiunii din România.

Reinvestit cu soluționarea cauzei, după extrădare, Tribunalul Suceava, prin sentința penală nr. 76 din 17 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 5856/86/2008 a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului H.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), e), C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., anularea sentinței penale nr. 30 din 22 martie 1999 a Tribunalului Suceava pronunțată în Dosarul nr. 4078/1998, a Deciziei penale nr. 96 din 7 iulie 1999 a Curții de Apel Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 1938/1999, definitivă prin Decizia penală nr. 61101 din 18 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și toate formele de executare întocmite în baza hotărârii de condamnare a celui în cauză.

Pe cale de consecință s-a dispus punerea inculpatului de îndată în libertate, dacă nu este reținut în altă cauză. Instanța, după ce a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 522 1 C. proc. pen. a considerat oportun a administra probatoriul solicitat de inculpat și anume reaudierea părților vătămate, precum și audierea unor martori cu care cel în cauză a încercat să dovedească plecarea sa ilegală din țară înainte de săvârșirea infracțiunii. În apărarea sa, inculpatul a prezentat instanței o traducere a unei adrese ce ar fi provenit, după susținerile sale, de la un notar din Irlanda și o traducere a certificatului său de naștere care ar fi fost făcută la acel notar chiar la data săvârșirii infracțiunii, respectiv 26 mai 1998. În urma administrării probatoriului, pe parcursul rejudecării cauzei, instanța a reținut că inculpatul H.F.

nu a comis infracțiunea reținută în seama sa. Astfel, coinculpatul N.V.D., reaudiat, a infirmat susținerea potrivit căreia ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpatul H.F., iar părțile vătămate C.G. și C.A., prezente în sala de judecată au precizat că nu-l recunosc pe inculpat ca fiind unul din autorii infracțiunii a căror victime au fost. De asemenea s-a mai reținut că, nevinovăția inculpatului rezultă și din declarațiile celorlalți martori audiați în cauză B.G., D. (F.) I., F.G. - care au arătat că inculpatul a părăsit în mod ilegal România la jumătatea lunii aprilie 1998, după care nu a mai revenit în țară. Deosebit de aceasta, instanța a mai avut în vedere și înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 77, 78, 85) care atestă faptul că la data de 26 mai 1998 inculpatul H.F.

a fost prezent în fața unui notar public din Irlanda în scopul traducerii certificatului de naștere și obținerii unei copii legalizate. Investită cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împotriva sentinței penale menționate, Curtea de Apel Suceava având în vedere că înscrisurile depuse de inculpatul H.F. la dosarul cauzei nu prezentau ștampila autorității pretins emitente, a dispus efectuarea unei comisii rogatorii, în baza Legii nr. 302/2004 înaintându-se instituției, care a efectuat traducerea și aceste acte. Instanța, reținând că potrivit declarației persoanei care a întocmit acest act, respectiv D.M. (f. 134 ds.apel), aceasta a recunoscut semnătura și adresa furnizată de către inculpatul H.F., precum și înscrisurile înaintate ca fiind emise de instituția sa, a apreciat astfel că inculpatul a făcut dovada că la data săvârșirii infracțiunii nu se afla în țară.

Pe de altă parte, s-a mai reținut și declarația martorei M.A.M. (f. 84 ds. fond) în care aceasta arată că a plecat împreună cu inculpatul, cu un TIR, în Irlanda, la data de 12 aprilie 1998. Prin Decizia penală nr. 64 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale nr. 76 din 17 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 5856/86/2008. În continuare parchetul a înțeles a critica ambele hotărâri ca fiind nelegale și netemeinice, motivat de faptul că, probatoriul administrat în rejudecarea cauzei după extrădare nu a fost de natură să-l înlăture pe cel administrat în Dosarul nr. 4078/1998 al Tribunalului Suceava, probatoriu care demonstrează fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului H.F.

privind săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa. Astfel, așa cum rezultă din procesul verbal de recunoaștere după fotografie, întocmit la data de 29 mai 1998 (f. 67-74 dosar u.p.) părțile vătămate l-au recunoscut din planșele foto prezentate pe inculpatul H.F. ca autor al infracțiunii săvârșite. Fără îndoială că reaudiate, părțile vătămate nu au reușit să-l indice cu certitudine pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii, însă partea vătămată C.A. în declarația sa (fila 68 dosar instanță) a precizat că „nici dacă i-aș vedea nu i-aș recunoaște după atâta timp". Faptul că părțile vătămate nu au fost în măsură să-l recunoască pe inculpat, se explică prin aceea că acesta nu mai seamănă cu persoana de la data săvârșirii faptei, însă semnalmentele de acum 11 ani s-au regăsit întru totul în fotografia în baza căreia a fost identificat.

Pe tot parcursul judecării cauzei în fond inculpatul N.V.D. a avut o poziție constantă în a arăta, atât în declarații, cât și în memoriile înaintate instanței, că cel care a tâlhărit cele două părți vătămate a fost H.F., persoană pe care a cunoscut-o inițial după porecla de G. și despre care știa că este din municipiul Galați. Instanța de recurs retine următoarele: Ca și prim aspect, de ordin procedural, este de reținut că ne aflăm într-o situație oarecum atipică în care se dezbate pe fond aspectul vinovăției sau nevinovăției unui inculpat deși acesta fusese condamnat cu titlu definitiv pentru învinuirea respectivă anterior. Ba mai mult, față de inculpat fusese pronunțată o pedeapsă mai mult decât substanțială ca și cuantum, și anume 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Ulterior beneficiind de prevederile Convențiilor europene, cu corespondent în legislația românească, respectiv procedura de rejudecare grefată pe disp. art. 522 1 C. proc. pen., prevalată pe lipsa inculpatului de la judecarea cauzei prin care se stabilise inițial condamnarea sa, acesta a obținut soluție de achitare. În esență ceea ce se solicită de parchet este ca, în temeiul disp. art. 385 9 pct. 18 din C. proc. pen., invocând ca motiv de recurs eroarea gravă de fapt în ceea ce privește interpretarea probelor administrate în cauză, să se constate că a avut drept consecință achitarea greșită a inculpatului H.F., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. prroc. pen. Audiat, persoana direct implicată, inculpatul H.F., acesta a susținut în declarația sa faptul că nu poate fi autor al acestei infracțiuni întrucât a plecat ilegal din țară, înainte de săvârșirea faptei, prezentând instanței ce a pășit la rejudecarea sa, neexistând nici un element de natură juridică procesuală ce să conducă la ideea că nu că nu s-a procedat corect în acest sens la o nouă judecată, o traducere a certificatului său de naștere, care ar fi fost făcută, după afirmațiile sale, la un notar din Irlanda, chiar la data săvârșirii infracțiunii, respectiv 26 mai 1998, însoțită și de o adresă semnată indescifrabil și fără a purta vreo ștampilă a instituției emitente.

Raportat la ultima împrejurare, este de consemnat și aspectul de detaliu relevant că, investită cu soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava împotriva sentinței penale de achitare, Curtea de Apel Suceava având în vedere că înscrisurile depuse de inculpatul H.F. la dosarul cauzei nu prezentau ștampila autorității pretins emitente, a dispus efectuarea unei comisii rogatorii, în baza Legii nr. 302/2004 înaintându-se instituției care a efectuat traducerea și aceste acte. S-a certificat că, potrivit declarației persoanei care a întocmit acest act, respectiv D.M. (f. 134 ds.apel), aceasta a recunoscut semnătura și adresa furnizată de către inculpatul H.F., precum și înscrisurile înaintate ca fiind emise de instituția sa, a apreciat astfel că inculpatul a făcut dovada că la data săvârșirii infracțiunii nu se afla în tară.

Mai mult, fiind reaudiat coinculpatul N.V.D., acesta a precizat, în declarația sa că autorul infracțiunii a fost o altă persoană al cărui nume nu-l poate dezvălui. Din procesul verbal întocmit la data de 27 ianuarie 1999 rezultă că mama inculpatului H.F. a susținut că fiul său este plecat în Germania din luna aprilie 1998. După cum s-a arătat, potrivit declarației persoanei care ar fi tradus și legalizat certificatul de naștere aparținând inculpatului H.F., respectiv D.M., fost director executiv la N.T.L. (fila 134 dosar apel) rezultă că, deși aceasta nu-și amintește data când cel în cauză s-a prezentat pentru traducerea înscrisului menționat retine că a fost identificat cu un G.N.I.B., carte de la Biroul Național de Imigrare Garda sau cu o carte de identitate românească, cu care urma să dovedească faptul că certificatul de naștere îi aparține.

D.M. a precizat că nu este în măsură să înainteze instanței o copie a certificatului de naștere aparținând lui H.F. deoarece orice traducere este păstrată doar 5 ani. Deși a susținut că traducerea certificatului de naștere menționat îi aparține, D.M. nu a putut preciza cu exactitate că aceasta a fost datată 26 mai 1998, cu toate că i-a fost prezentat înscrisul de care s-a prevalat inculpatul H.F., în apărarea sa. Parchetul se prevalează în căile de atac de anumite neconcordanțe legate de aflarea sau nu în posesia inculpatului a actelor sale de identificare, iar în ce privește declarația martorei M.A., concubina inculpatului, cât și declarațiile celorlalți martori, propuși în apărare de inculpat, referitor la susținerea că acesta ar fi plecat în luna aprilie 1998 în Irlanda, s-a apreciat că „nu sunt concludente, necoroborându-se cu probele administrate în cauză.

De asemenea, nici declarația persoanei care ar fi tradus certificatul de naștere nu creează convingerea că inculpatul s-ar fi aflat la data de 26 mai 1998 în Irlanda". Până la urmă relevante sub aspect juridic, strict procesual, sunt chiar și aceste aspecte, învederări făcute, întrucât pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare de către o instanță, imputarea făcută trebuie să rezulte dintr-un ansamblu probator convingător care să stabilească adevărul cert și absolut. Ori poziția Parchetului în sensul că inculpatul nu a creat convingerea că la momentul pretinsei săvârșiri a infracțiunii nu s-ar fi aflat în țară nu este o sarcină juridică a inculpatului, nu acesta are obligația de a-și dovedi nevinovăția ci organele de anchetă sunt cele care au sarcina de a dovedi indubitabil vinovăția sa.

Ne aflăm în aceste condiții într-o situație clasică de dubiu ce trebuie să profite inculpatului și astfel care face ca soluția propusă de instanțele inferioare, aceea de achitare, să fie una corectă. Mijloace de probă care să confirme, cel puțin într-o notă de plauzibilitate, susținerile inculpatului de nevinovăție există în cauză, orientarea către o soluție de achitare a inculpatului are o totală acoperire judiciară, procedurală. Așa fiind, pe considerentele art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge recursul formulat ca nefondat. Văzând și disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva Deciziei penale nr. 64 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul H.F. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2010.