ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2056/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 30 din 20

mai 2003, Colegiul jurisdicțional Ialomița a admis pct. VI și VII din sesizarea

Procurorului financiar și în consecință, a dispus obligarea în solidar, a directorului

economic al SC A. SA Burdușani, B.L.; a șefului serviciului financiar-contabil,

D.G. și a responsabilului economic cu salarizare, C.Ș., la plata sumei de

24.658.000 lei, despăgubiri civile de natura majorărilor de întârziere către societatea

comercială.

Prin aceeași sentință s-au

menținut măsurile asigurătorii instituite în sarcina lor și s-a dispus obligarea

la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 300.000 lei.

În ce privește SC A. SA

Burdușani, s-a dispus obligarea ei la plata către bugetul statului, a

390.084.180 lei T.V.A., cu majorări aferente, de 305.20.015 lei, plus 52.516.478,

precum și la 32.850.000 lei, contribuții la fondul de solidaritate socială

pentru persoanele cu handicap, plus majorările aferente de 24.650.000 lei.

S-a reținut că în ce

privește persoanele fizice, prin atribuțiile de serviciu ce le reveneau în

funcțiile pe care le dețineau la momentul controlului, aveau obligația să

cunoască prevederile legale în conformitate cu care societatea trebuia să

constituie și să vireze Fondul special pentru persoanele cu handicap.

Prin decizia nr. 528 din 19

septembrie 2003, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a admis recursul jurisdicțional

declarat împotriva sentinței nr. 30/2003, de către SC A. SA Bordușani și a înlăturat

dispozițiile privind obligarea acesteia, la plata acontelor bugetare.

Prin aceeași decizie, au

fost respinse recursurile jurisdicționale declarate de B.L., D.G. și C.Ș.,

reținându-se că societatea deținea disponibilitățile necesare pentru constituirea

și virarea la bugetul Fondului de solidaritate socială pentru persoanele cu

handicap.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, pârâții B.L., D.G. și C. Ș., susținând, în esență, că în cauză

nu s-a avut în vedere situația financiară reală a societății, respectiv

creșterea continuă a datoriilor acesteia, care a determinat Consiliul de

Administrație să facă selecție a plăților ce urmau să fie executate, cu atât

mai mult, cu cât există o presiune accentuată pentru plata salariilor restante.

Recursul nu este întemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 42 și 43 din O.U.G. nr. 102/1999, SC A. SA Bordușani avea

obligația constituirii și virării la bugetul de stat, a Fondului de solidaritate

socială pentru persoanele cu handicap.

Pentru perioada iulie 1999 -

octombrie 2000, organele de control fiscal au constatat și reținut că

societatea comercială nu și-a îndeplinit această obligație, datorând la fond,

suma de 32.850.000 lei, plus majorări de întârziere aferente, de 24.658.000 lei.

Deși factorii de răspundere

din cadrul societății, respectiv directorul economic, șeful serviciului

financiar-contabil și responsabilul economic cu salarizarea, s-au apărat

constant, invocând lipsa disponibilului bănesc ca urmare a situației financiare

deosebit de grele a societății, expertiza contabilă efectuată în cauză și ale cărei

concluzii nu au putut fi contrazise cu documente justificative, a confirmat că

pentru perioada controlată, unitatea dispunea de sumele necesare constituirii acestui

fond.

De altfel, pârâții recunosc

existența acestui disponibil, pe care, însă, susțin că aveau obligația să-l

folosească cu prioritate absolută pentru plata salariilor restante, motivat

prin faptul ca nu aveau cunoștință de prevederile O.U.G. nr. 102/1999 privind

obligația constituirii și virării la Fondul solidaritatea socială pentru

persoanele cu handicap.

Astfel fiind, urmează a se reține

ca legală și temeinică, soluția pronunțată de secția jurisdicțională a Curții

de Conturi a României, în raport cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.L., D.G. și C.Ș. împotriva sentinței civile nr. 518 din 19 septembrie 2003

a secției jurisdicționale a Curții de Conturi a României, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2005.