ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2116/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1590 din 1 iulie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 11350/10876 din 19 martie 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să îi recunoască, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 mai 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 mai 2003. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la 31 martie 1943, la Chișinău - Lăpușna - U.R.S.S., iar în luna mai a aceluiași an, în timpul războiului, când trupele militare sovietice au împins frontul spre Prut, familia sa, împreună cu aceasta, s-a refugiat în România.

A mai reținut instanța, din actele dosarului, că s-a dovedit persecuția de ordin etnic a reclamantei, în perioada 1 mai 1943 - 6 martie 1945, datorată împrejurării că, începând cu anul 1942, au avut loc masive refugieri de cetățeni români din Basarabia, ca urmare a evenimentelor istorice, politice și militare de la acea perioadă, precum și de la schimbarea frontierei. Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând motivele de casare prevăzute la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu privire la aplicarea greșită, de către instanță, a prevederilor Legii nr. 189/2000, în raport cu faptul că, în cauză, nu s-a dovedit persecuția etnică, întrucât în perioada iunie 1941 - martie 1944, Basarabia se afla sub administrație românească.

Recursul este nefondat. Verificându-se actele dosarului, se constată că sentința atacată este legală, în cauză fiind dovedit, conform dispozițiilor art. 4 pct. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, faptul refugierii părinților reclamantei, cu întreaga familie, din Basarabia, în timpul războiului, din motive etnice. În același sens, prin hotărârea Comisiei Casei Județene de Pensii Vrancea i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, lui Ș.C., fratele reclamantei, refugiat, din Basarabia, în aceleași condiții, împreună cu întreaga familie. Așa fiind, în mod corect a reținut instanța, că reclamanta s-a aflat în aceeași situație de persoană refugiată, fiind îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 noiembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1590 din 1 iulie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005.