Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 308/2005

HOTĂRÂRE
19.01.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 308/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 411 din 18 iunie 2003 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, cu motivarea că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, regimul juridic aplicabil imobiliar preluată în mod abuziv de către stat este reglementat exclusiv de acest act normativ, care instituie o procedură specială necontencioasă obligatorie, după care persoana îndreptățită are posibilitatea de a ataca în justiție decizia emisă de deținătorul imobilului. Apelul declarat de reclamantă împotriva susmenționatei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 49 din 20 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs nemotivat apelanta-reclamantă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub numărul de dosar 9031/2004. Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ. „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs”, ”termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”. În speță, recursul a fost declarat la data de 2 martie 2004 data comunicării hotărârii atacate, cu singura mențiune că „motivele vor fi prezentate în instanță”. Potrivit prevederilor art. 302 alin. (1) lit. c), C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

În speță, se constată că cererea de recurs nu îndeplinește această cerință legală, fapt de natură a face incidente în cauză prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nemotivarea în termenul legal a căii de atac exercitate (motivele au fost depuse la data de 12 ianuarie 2005, după împlinirea termenului de 15 zile, care curge de la comunicarea hotărârii) este sancționată cu nulitatea acesteia. În același timp, Curtea nu a identificat existența unor motive de ordine publică susceptibilă de a fi puse în discuția părților, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Așa fiind, Curtea urmează a constata nul recursul.

MOTIVE

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei civile nr. 49 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-07-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4211/2010
cerere de arătare a titularului dreptului, solicitând introducerea în cauză a S.R. prin M.F.P. În motivarea acestei cereri, s-au invocat prevederile art. 1, din H.G. nr. 533/2002, art. 23 alin. (3) din Anexa 1 a H.G. nr. 533/2002 și art. 12
ÎCCJ 2005-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2600/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la 26 aprilie 2004, reclamantul F.I. a chemat în judecată pe pârâtul F.A., pentr
ÎCCJ 2005-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2596/2005
nței de apel prin respingerea recursului declarat de reclamanta N.I., prin decizia nr. 766 din 20 martie 2002. La data de 27 ianuarie 2001, reclamanta N.I. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale cuprinsă în sentința civilă nr.
ÎCCJ 2005-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4294/2005
ția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., ridicată din oficiu de instanța de fond, a afirmat în ședința publică din 21 ianuarie 2004 că nu s-a îndeplinit această procedură. În consecință, recurentele, în temeiu
ÎCCJ 2010-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3636/2010
în litigiu în calitate de proprietar. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 352 din 26 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Ca urmare a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă