ÎCCJ, Decizia nr. 65/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 14

octombrie 1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Sărat, a fost

trimis în judecată, între alții, inculpatul R.O., pentru săvârșirea

infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și de instigare la distrugere prevăzută

de art. 25, raportat la art. 217 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.

Prin același rechizitoriu

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(2) C. pen., a învinuitului S.A.

Prin cererea înregistrată la

Înalta Curte de Casație și Justiție, sub numărul 20880 din 24 august 2004, R.O.,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., a formulat

plângere împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului S.A.,

pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189

alin. (2) C. pen., solicitând infirmarea acestei soluții și trimiterea dosarului,

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Sărat, pentru continuarea

urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin sentința nr. 275 din 8 decembrie 2004, a

constatat că Judecătoriei Râmnicu Sărat îi revine competența de a judeca

plângerea formulată de petiționarul R.O. și a dispus trimiterea dosarului, la

această judecătorie.

S-a motivat că, în raport cu

prevederile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și cu natura

infracțiunilor ce fac obiectul cauzei în care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a învinuitului S.A., competența de a soluționa plângerea

menționată, revine Judecătoriei Râmnicu –Sărat.

Împotriva acestei sentințe,

petiționarul R.O. a declarat recurs.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, prin art. 42 alin.

(4) C. proc. pen., se prevede că „hotărârea de declinare a competenței nu este

supusă apelului și nici recursului”.

Așa fiind, se constată că

sentința vizată de petiționarul R.O., prin recursul pe care l-a declarat, nu

poate fi atacată pe această cale și nici cu apel.

În consecință, urmează ca

recursul să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea petiționarului R.O., să

plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul-petiționar R.O. împotriva sentinței nr. 275 din

8 decembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe inculpatul-petiționar

să plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din

care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu,

vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 martie 2005.