ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2128/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2128/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Pașcani, la data de 21 octombrie 2003, petentul C.M. a formulat plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991, solicitând anularea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată. Prin sentința civilă nr. 95 din 15 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria Pașcani a fost respinsă plângerea formulată de petentul C.I.M. împotriva hotărârii nr. 997 din 20 noiembrie 2002 a Comisiei Județene Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, petentul invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale acesteia.
Investit cu soluționarea recursului, Tribunalul Iași, secția civilă, în temeiul art. III alin. (2) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 cu referire la art. 282 1 alin. (2) C. proc. civ., a declinat în favoarea Curții de Apel Iași spre competentă soluționare recursul declarat de petentul C.I.M. împotriva sentinței civile nr. 95 din 15 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria Pașcani. Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc.
civ., sentința civilă nr. 95 din 15 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria Pașcani este supusă căii de atac a recursului întrucât hotărârea a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 195 din 26 mai 2004. Prin decizia civilă nr. 846 din 2 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Iași, întrucât tribunalul trebuia să califice calea de atac promovată de părți drept apel și să procedeze la soluționarea lui așa cum dispune art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004. Investită cu rezolvarea prezentului conflict negativ de competență, ivit în condițiile art. 20 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pentru următoarele considerente: Art. III alin. (1) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004, prevede că, hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel. Corelativ acestui text, art. II alin. (1) și (2) din Legea nr.195/2004 prevede că recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel, potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță, iar recursurile împotriva hotărârilor prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.
Art. II alin. (2) și (4) din O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, supune legii noi, căile de atac exercitate după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe și cazurile de casare cu trimitere spre rejudecare. Sub aspectul proceselor în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe, cu excepțiile reglementate în mod expres. Ca atare, aceste dispoziții trebuie corelate cu cele prevăzute de art. II alin. (3) din Legea nr. 195 din 25 mai 2004, potrivit cu care hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, rămân supuse căilor de atac prevăzute de lege. În materia fondului funciar, derogarea privește introducerea căii de atac a apelului pentru cazurile când hotărârea era supusă doar căii de atac a recursului.
Pe de altă parte, cum corect a reținut și curtea de apel, în speță erau incidente și dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, astfel că tribunalul era instanță superioară celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță și nu-și putea declina competența soluționării cauzei în favoarea curții de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a recursului declarat de petentul C.I.M. împotriva sentinței civile nr. 95 din 15 ianuarie 2004 a Judecătoriei Pașcani. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.