ÎCCJ, Decizia nr. 171/2004

în compunerea prevăzută de art. 308 C.

proc. civ.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1455 din 20 februarie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins cererea

formulată de M.I., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului Argeș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că motivele invocate de petent nu se încadrează în nici unul din

cazurile de recuzare, prevăzute limitativ în art. 27 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, petentul

M.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că nu se poate

judeca obiectiv la Judecătoria Pitești, aflându-se în conflict cu un judecător

și cu conducerea acestei instanțe.

Examinând recursul, în raport de dispozițiile

art. 308 C. proc. civ., constată următoarele:

Potrivit art. 308 alin. (1) C. proc.

civ., „președintele instanței sau președintele secției, primind cererea de

recurs și dosarul, stabilește un complet format din 3 judecători, care va

decide asupra admisibilității în principiu a recursului”.

Prin alin. (4) al aceluiași articol,

s-a stabilit că, „în cazul în care completul este în unanimitate de acord că

recursul nu îndeplinește cerințele de formă sau că motivele de recurs invocate și

dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304, anulează sau,

după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea

părților, care nu este supusă nici unei căi de atac”.

Procedura verificării

admisibilității în principiu a recursului, reglementată de art. 308 C. proc.

civ.,

cu garantarea drepturilor

procesuale a părților, impune examinarea căii de atac, prin prisma condițiilor stabilite

în art. 302

1

din cod, privitoare la cuprinsul declarației de recurs,

art. 299 din același act normativ, privitoare la hotărârile judecătorești

susceptibile de reformare pe această cale, art. 304, privitoare la motivele

pentru care se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri, art. 303 și

306, privitoare la cerința motivării și sancțiunea neîndeplinirii în termen a

obligației de arătare a motivelor de recurs și a dezvoltării acestora.

Dacă condițiile de formă, sub

aspectul îndeplinirii acestora, nu comportă discuții, condițiile privitoare la

indicarea motivelor de recurs și dezvoltarea acestora urmează a fi examinate,

în raport de dispozițiile procesuale menționate, corespunzătoare sistemului

procedural modificat, prin Legea nr. 59/1993, care a înlocuit concepția de

control judiciar integral, bazată pe rolul activ nelimitat al judecătorului, cu

cea privind protecția libertății de acțiune, echivalentă disponibilității,

constând în judecarea cauzei în limitele a ceea ce se susține și este probat,

precum și, concomitent, urmărirea ca finalitate a protejării intereselor mai

grave, bine legitimate, care interesează ordinea publică.

Garantarea aplicării acestor reguli

este asigurată, prin conceptualizarea motivelor de recurs, în art. 304 C. proc.

civ., așa încât încadrarea corectă în unul sau mai multe din motivele enumerate

de textul menționat are caracter primordial în exercitarea dreptului de control

al instanței de recurs.

Ca atare, lipsa invocării și,

corelativ, a dezvoltării motivelor de recurs fac, cu distincția prevăzută de art.

306 alin. (3) C. proc. civ., imposibilă examinarea legalității hotărârii

atacate, cu consecința respingerii recursului, întrucât instanța nu are

facultatea de a suplini obligația procesuală neîndeplinită de parte.

Prin urmare, cererea de recurs

trebuie să arate motivele sau cel puțin să formuleze critici, în așa fel încât

să facă posibilă încadrarea acestora în unul din cazurile de casare sau

modificare, prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 308 C.

proc. civ., examinarea îndeplinirii condițiilor de formă și identificarea

exactă a motivelor de recurs, apar ca operații prealabile ale completului

prevăzut de textul menționat și condiționează fixarea termenului de judecată a

recursului, în ședință publică, cu citarea părților, în cadrul procesual

determinat prin calea de atac exercitată.

Examinând recursul declarat de

petentul M.I. în partea enunțiativă, cu referire la cuprinsul legal prevăzut al

acestuia și la indicarea motivelor de recurs, cât și în partea cuprinzând

corpul considerentelor, cu referire la dezvoltarea motivelor de recurs invocate,

respectiv aptitudinea criticilor formulate, independent de invocarea unui motiv

de casare sau modificare, ori indicarea greșită a acestora, de a fi încadrate

în art. 304 C. proc. civ., corespunzător prevederilor art. 306 alin. (3) din

același cod, se constată următoarele:

Declarând recurs, petentul nu a

indicat nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Criticile formulate nu privesc

încheierea atacată, acestea constituind o reiterare a motivelor cererii de

recuzare.

Acestea nu au aptitudinea de a fi

încadrate în nici unul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru

care se poate cere reformarea unei hotărâri prin exercitarea căii de atac a

recursului.

Ca atare, conform art. 308 alin. (4)

C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

Pe de altă parte, potrivit art. 129

din Constituția României revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în

condițiile legii”.

Ca atare, admisibilitatea unei căi

de atac și, pe cale de consecință, provocarea controlului judiciar a hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii

procesuale.

În cauză, Completul de 9 judecători

al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu un recurs, declarat

împotriva încheierii, prin care secția civilă a Înaltei Curți a respins o

cerere de recuzare.

Încheierea atacată nu face parte

dintre hotărârile determinate de art. 299 C. proc. civ. supuse recursului și

nici nu se încadrează în excepția prevăzută de art. 282 alin. (2) din același

cod.

Or, între altele, una din condițiile

ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, pentru exercitarea oricărei căi de atac,

privește existența unei hotărâri judecătorești determinate de lege,

susceptibilă de reformare sau retractare, prin soluționarea căii de atac

declarate de partea interesată.

Mai mult, cu referire la încheierea prin

care s-a respins recuzarea, art. 34 alin. (2) C. proc. civ. a stabilit că

aceasta este supusă regulii generale a atacării odată cu fondul.

Or, admiterea unei căi de atac în

alte condiții, decât cele determinate de legea procesuală, cu referire în cauză

la calea procesuală aleasă și natura hotărârii criticate, constituie o

încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, potrivit art. 126 alin. (2)

din Constituția României, „competența instanțelor judecătorești și procedura de

judecată sunt prevăzute de lege”.

Așadar, activitatea judiciară

materializată în pronunțarea unei hotărâri, privitoare la soluționarea unei

cereri, nu poate avea loc decât în limitele competenței atribuite prin lege fiecăreia

dintre instanțele care, potrivit art. 126 din Constituție, constituie sistemul

judiciar și realizează justiția.

Calea de atac exercitată de petent,

excede competenței materiale atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 24

din Legea nr. 56/1993, republicată, așa încât recursul apare ca fiind

inadmisibil și în raport de legea specială menționată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

petentul M.I., împotriva încheierii nr. 1455 din 20 februarie 2004 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 mai 2004.