ÎCCJ, Decizia nr. 171/2004

în compunerea prevăzută de art. 308 C. proc. civ. Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1455 din 20 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins cererea formulată de M.I., privind recuzarea tuturor magistraților Tribunalului Argeș. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că motivele invocate de petent nu se încadrează în nici unul din cazurile de recuzare, prevăzute limitativ în art. 27 C. proc. civ. Împotriva acestei încheieri, petentul M.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recurentul a arătat că nu se poate judeca obiectiv la Judecătoria Pitești, aflându-se în conflict cu un judecător și cu conducerea acestei instanțe.

Examinând recursul, în raport de dispozițiile art. 308 C. proc. civ., constată următoarele: Potrivit art. 308 alin. (1) C. proc. civ., „președintele instanței sau președintele secției, primind cererea de recurs și dosarul, stabilește un complet format din 3 judecători, care va decide asupra admisibilității în principiu a recursului”. Prin alin. (4) al aceluiași articol, s-a stabilit că, „în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă sau că motivele de recurs invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici unei căi de atac”.

Procedura verificării admisibilității în principiu a recursului, reglementată de art. 308 C. proc. civ., cu garantarea drepturilor procesuale a părților, impune examinarea căii de atac, prin prisma condițiilor stabilite în art. 302 1 din cod, privitoare la cuprinsul declarației de recurs, art. 299 din același act normativ, privitoare la hotărârile judecătorești susceptibile de reformare pe această cale, art. 304, privitoare la motivele pentru care se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri, art. 303 și 306, privitoare la cerința motivării și sancțiunea neîndeplinirii în termen a obligației de arătare a motivelor de recurs și a dezvoltării acestora.

Dacă condițiile de formă, sub aspectul îndeplinirii acestora, nu comportă discuții, condițiile privitoare la indicarea motivelor de recurs și dezvoltarea acestora urmează a fi examinate, în raport de dispozițiile procesuale menționate, corespunzătoare sistemului procedural modificat, prin Legea nr. 59/1993, care a înlocuit concepția de control judiciar integral, bazată pe rolul activ nelimitat al judecătorului, cu cea privind protecția libertății de acțiune, echivalentă disponibilității, constând în judecarea cauzei în limitele a ceea ce se susține și este probat, precum și, concomitent, urmărirea ca finalitate a protejării intereselor mai grave, bine legitimate, care interesează ordinea publică.

Garantarea aplicării acestor reguli este asigurată, prin conceptualizarea motivelor de recurs, în art. 304 C. proc. civ., așa încât încadrarea corectă în unul sau mai multe din motivele enumerate de textul menționat are caracter primordial în exercitarea dreptului de control al instanței de recurs. Ca atare, lipsa invocării și, corelativ, a dezvoltării motivelor de recurs fac, cu distincția prevăzută de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., imposibilă examinarea legalității hotărârii atacate, cu consecința respingerii recursului, întrucât instanța nu are facultatea de a suplini obligația procesuală neîndeplinită de parte. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să arate motivele sau cel puțin să formuleze critici, în așa fel încât să facă posibilă încadrarea acestora în unul din cazurile de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În raport de dispozițiile art. 308 C. proc. civ., examinarea îndeplinirii condițiilor de formă și identificarea exactă a motivelor de recurs, apar ca operații prealabile ale completului prevăzut de textul menționat și condiționează fixarea termenului de judecată a recursului, în ședință publică, cu citarea părților, în cadrul procesual determinat prin calea de atac exercitată. Examinând recursul declarat de petentul M.I. în partea enunțiativă, cu referire la cuprinsul legal prevăzut al acestuia și la indicarea motivelor de recurs, cât și în partea cuprinzând corpul considerentelor, cu referire la dezvoltarea motivelor de recurs invocate, respectiv aptitudinea criticilor formulate, independent de invocarea unui motiv de casare sau modificare, ori indicarea greșită a acestora, de a fi încadrate în art. 304 C. proc.

civ., corespunzător prevederilor art. 306 alin. (3) din același cod, se constată următoarele: Declarând recurs, petentul nu a indicat nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Criticile formulate nu privesc încheierea atacată, acestea constituind o reiterare a motivelor cererii de recuzare. Acestea nu au aptitudinea de a fi încadrate în nici unul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru care se poate cere reformarea unei hotărâri prin exercitarea căii de atac a recursului. Ca atare, conform art. 308 alin. (4) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins. Pe de altă parte, potrivit art. 129 din Constituția României revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Ca atare, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea controlului judiciar a hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii procesuale. În cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu un recurs, declarat împotriva încheierii, prin care secția civilă a Înaltei Curți a respins o cerere de recuzare. Încheierea atacată nu face parte dintre hotărârile determinate de art. 299 C. proc. civ. supuse recursului și nici nu se încadrează în excepția prevăzută de art. 282 alin. (2) din același cod. Or, între altele, una din condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, pentru exercitarea oricărei căi de atac, privește existența unei hotărâri judecătorești determinate de lege, susceptibilă de reformare sau retractare, prin soluționarea căii de atac declarate de partea interesată.

Mai mult, cu referire la încheierea prin care s-a respins recuzarea, art. 34 alin. (2) C. proc. civ. a stabilit că aceasta este supusă regulii generale a atacării odată cu fondul. Or, admiterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele determinate de legea procesuală, cu referire în cauză la calea procesuală aleasă și natura hotărârii criticate, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Totodată, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituția României, „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege”. Așadar, activitatea judiciară materializată în pronunțarea unei hotărâri, privitoare la soluționarea unei cereri, nu poate avea loc decât în limitele competenței atribuite prin lege fiecăreia dintre instanțele care, potrivit art. 126 din Constituție, constituie sistemul judiciar și realizează justiția.

Calea de atac exercitată de petent, excede competenței materiale atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, așa încât recursul apare ca fiind inadmisibil și în raport de legea specială menționată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de petentul M.I., împotriva încheierii nr. 1455 din 20 februarie 2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 17 mai 2004.