ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2004

ÎCCJ, Decizia nr. 347/2004

HOTĂRÂRE
13.12.2004
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 347/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1590 din 3 martie

1999, Judecătoria sectorului 5 București a admis acțiunea reclamantelor

Primăria municipiului București și Primăria sectorului 5 București, în

contradictoriu cu pârâții C.C.S.M. România și N.R., a constatat nulitatea

absolută a ordinului de repartiție nr. 118975 din 12 martie 1992 a Primăriei

municipiului București, în favoarea pârâtei I, înștiințării nr. 544 din 5 iulie

1993 a F.C.S.M. România, către pârâtul II, contractului de închiriere nr. 657

din 20 august 1993, încheiat între SC C. SA București și N.R., precum și a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 39095 din 12 iulie 1995, încheiat între

aceleași părți.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, prin decizia nr. 262/A din 28 ianuarie

2000, a admis apelurile declarate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe

și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea.

Prin decizia nr. 2273 din 27 iunie

2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis recursurile

declarate de reclamante împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia atacată

și, pe fond, a respins apelurile declarate de pârâți împotriva hotărârii primei

instanțe, ca nefondate.

La data de 16 iulie 2002, C.N.C.S.M.

România a solicitat, în contradictoriu cu reclamantele menționate și pârâtul N.R.,

revizuirea deciziei nr. 2273 din 27 iunie 2000, a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă.

Revizuenta a invocat cazul prevăzut

în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar în susținerea căii extraordinare de atac

exercitate, a arătat că hotărârea a cărei anulare se cere, este în contradicție

cu alte decizii ale aceleași instanțe, pronunțate în cauze similare.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă, prin decizia nr. 1365 din 18 februarie 2004, a respins cererea

de revizuire, ca tardiv introdusă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

revizuenta-pârâtă C.N.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, Completul de 9 judecători

a fost sesizat cu soluționarea unui recurs declarat împotriva deciziei prin

care secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra

unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut în art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., tardiv introdusă.

Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993,

republicată, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, Completul de 9

judecători judecă recursurile soluționate în primă instanță de secțiile Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Așadar, cum în cauză secția civilă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a judecat procesul în primă instanță,

este evident că nu sunt întrunite cerințele textului menționat, așa încât

recursul cu care a fost învestit Completul de 9 judecători, urmează a fi privit,

potrivit legii speciale, ca inadmisibil.

De reținut că, într-o redactare mai

riguroasă și corespunzător competenței de judecată atribuite secțiilor Înaltei

Curți de Casație și Justiție, rezultă din dispozițiile art. 22 alin. (1) din

Legea nr. 304/2004, potrivit cărora Completul de 9 judecători judecă

recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, concluzia inadmisibilității

recursului rezidă și din raportarea dispozițiilor art. 299 C. proc. civ.,

potrivit cărora acestei căi de atac îi sunt supuse hotărârile definitive,

stabilite ca atare de art. 377 alin. (1) din același cod, la dispozițiile art. 24,

coroborat cu art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, respectiv art. 22,

coroborat cu art. 19 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora secția civilă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu

excepția secției penale în cazuri limitativ determinate, pronunță hotărâri

irevocabile.

Totodată, aceeași soluție se impune

și în raport cu dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru

hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de

hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre ce a fost atacată

cu revizuire, era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest sens, că

prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat

asupra posibilității declarării recursului, în toate cazurile în care

revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar

suprimarea căii de atac a apelului în acest caz.

În cauză, hotărârea a cărei anulare

s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe

calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că recursul declarat

de revizuentă, este inadmisibil și potrivit dreptului comun.

Recunoașterea unei căi de atac în

situații neprevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în

ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuenta C.N.M. împotriva deciziei nr. 1365

din 18 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuenta-pârâtă C.N.M. împotriva deciziei nr. 1365 din 18

februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă, în dosarul nr. 301/2003.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-18
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 280/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 iunie 1997, Primăria municipiului București și Primăria sectorului 5 București au solicitat ca, în contradictoriu cu F.S.M. din România, SC C.I. SA
ÎCCJ 2005-12-05
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 325/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1595 din 3 martie 1999, Judecătoria sectorului 5 București a admis acțiunea reclamantelor Primăria municipiului București și Primăria sectorulu
ÎCCJ 2004-09-20
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 248/2004
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2002 la Curtea de Apel București, C.N.C.S.M. din România, invocând prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a sol
ÎCCJ 2004-09-20
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 247/2004
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2002 la Curtea de Apel București, C.N.C.S.M. din România, invocând prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a sol
ÎCCJ 2004-09-20
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 250/2004
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2002 la Curtea de Apel București, C.N.C.S.M. din România, invocând prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.
Sursă