ÎCCJ, Decizia nr. 280/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 iunie 1997, Primăria municipiului București și Primăria sectorului 5 București au solicitat ca, în contradictoriu cu F.S.M. din România, SC C.I. SA București și P.C., să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 1474 din 24 noiembrie 1995, încheiat între pârâții II și III, precum și a Ordinului de repartiție nr. 118975 din 12 martie 1992, emis de către aceasta în favoarea pârâtului I. Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința nr. 1592 din 3 martie 1999, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată, în sensul constatării nulității absolute a contractului de închiriere și ordinului menționate.

Prin decizia nr. 253/A din 28 ianuarie 2000, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a admis apelurile declarate de pârâții C.N.F.S.M. România și P.C., împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 2271 din 27 iunie 2000, a admis recursurile declarate de reclamante, împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia atacată și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți, împotriva hotărârii primei instanțe. Cererea de revizuire formulată de pârâta C.N.F.S.M. România, împotriva deciziei instanței de recurs, a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 1364 din 18 februarie 2004, ca tardiv introdusă.

Împotriva deciziei secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta C.N.F.S.M. a declarat recurs, fără a indica nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și fără a formula critici cu privire la hotărârea atacată. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită prin Legea nr. 428/2003, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesare și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În raport de principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii procesuale.

În cauză, Completul de 9 judecători a fost sesizat cu soluționarea unui recurs declarat, împotriva deciziei prin care secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat o cerere de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., tardiv introdusă. Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, Completul de 9 judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție. De reținut că, în același sens dispune și Legea nr. 304/2004, prin art. 22. Așadar, cum, în cauză, secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a judecat procesul în primă instanță, este evident că nu sunt întrunite condițiile textelor legale menționate, așa încât recursul cu care a fost învestit Completul de 9 judecători urmează a fi privit ca inadmisibil.

Pe de altă parte, concluzia inadmisibilității recursului rezultă și din raportarea dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., potrivit cărora acestei căi de atac îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare de art. 377 alin. (1) din același cod, la dispozițiile art. 24 coroborat cu art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată, respectiv art. 22 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale, în cazuri limitativ determinate, pronunță hotărâri irevocabile. Totodată, aceeași soluție se impune și în raport de dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre ce a fost atacată cu revizuire era și ea susceptibilă de recurs. Este de reținut, în acest sens, că, prin dispozițiile art. 328 alin. 82) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat asupra posibilității declarării recursului pentru toate cazurile în care revizuirea se cere, pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar să suprime apelul în acest caz. În cauză, hotărârea a cărei anulare s-a cerut era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare, pe calea exercitării unui nou recurs. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală, constituind o încălcare a principiului legalității acestora, apare cu evidență ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta C.N.F.S.M. București, împotriva deciziei nr. 1364 din 18 februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 300/2003. Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 octombrie 2004.