ÎCCJ, Decizia nr. 280/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 17 iunie 1997, Primăria

municipiului București și Primăria sectorului 5 București au solicitat ca, în

contradictoriu cu F.S.M. din România, SC C.I. SA București și P.C., să se

constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 1474 din 24

noiembrie 1995, încheiat între pârâții II și III, precum și a Ordinului de

repartiție nr. 118975 din 12 martie 1992, emis de către aceasta în favoarea

pârâtului I.

Judecătoria sectorului 5 București,

prin sentința nr. 1592 din 3 martie 1999, a admis acțiunea, astfel cum a fost

formulată, în sensul constatării nulității absolute a contractului de

închiriere și ordinului menționate.

Prin decizia nr. 253/A din 28

ianuarie 2000, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ,

a admis apelurile declarate de pârâții C.N.F.S.M. România și P.C., împotriva

hotărârii primei instanțe și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul

respingerii acțiunii, ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 2271 din 27 iunie 2000, a admis recursurile

declarate de reclamante, împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia

atacată și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți, împotriva

hotărârii primei instanțe.

Cererea de revizuire formulată de

pârâta C.N.F.S.M. România, împotriva deciziei instanței de recurs, a fost

respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr.

1364 din 18 februarie 2004, ca tardiv introdusă.

Împotriva deciziei secției civile a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta C.N.F.S.M. a declarat recurs, fără

a indica nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute în art. 304 C.

proc. civ. și fără a formula critici cu privire la hotărârea atacată.

Recursul este inadmisibil, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită prin Legea nr. 428/2003, „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesare și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

În raport de principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii procesuale.

În cauză, Completul de 9 judecători

a fost sesizat cu soluționarea unui recurs declarat, împotriva deciziei prin

care secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat o cerere

de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., tardiv introdusă.

Or, potrivit art. 24 din Legea nr. 56/1993,

republicată, în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, Completul de 9

judecători judecă recursurile în cauzele soluționate în primă instanță de

secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De reținut că, în același sens

dispune și Legea nr. 304/2004, prin art. 22.

Așadar, cum, în cauză, secția civilă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a judecat procesul în primă instanță,

este evident că nu sunt întrunite condițiile textelor legale menționate, așa

încât recursul cu care a fost învestit Completul de 9 judecători urmează a fi

privit ca inadmisibil.

Pe de altă parte, concluzia

inadmisibilității recursului rezultă și din raportarea dispozițiilor art. 299 C.

proc. civ., potrivit cărora acestei căi de atac îi sunt supuse hotărârile

definitive, stabilite ca atare de art. 377 alin. (1) din același cod, la

dispozițiile art. 24 coroborat cu art. 25 din Legea nr. 56/1993, republicată,

respectiv art. 22 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora

secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții,

de altfel, cu excepția secției penale, în cazuri limitativ determinate,

pronunță hotărâri irevocabile.

Totodată, aceeași soluție se impune

și în raport de dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru

hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul contrarietății de

hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre ce a fost atacată

cu revizuire era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut, în acest sens, că,

prin dispozițiile art. 328 alin. 82) C. proc. civ., legiuitorul nu a statuat

asupra posibilității declarării recursului pentru toate cazurile în care

revizuirea se cere, pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar să

suprime apelul în acest caz.

În cauză, hotărârea a cărei anulare

s-a cerut era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare, pe

calea exercitării unui nou recurs.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în situații neprevăzute de legea procesuală, constituind o încălcare a principiului

legalității acestora, apare cu evidență ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

În consecință, pentru considerentele

ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca

inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuienta C.N.F.S.M. București, împotriva deciziei nr. 1364 din

18 februarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă, în dosarul nr. 300/2003.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

18 octombrie 2004.