ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1476/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1562 din 6 decembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a condamnatului M.V. , privind sentința penală nr. 1296 din 18 decembrie 2003, pronunțată de aceeași instanță prin care a fost condamnat la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen. Instanța de fond a reținut că cererea condamnatului de a reanaliza fondul cauzei și de a i se reduce pedeapsa prin reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece agentul H.R.

a încheiat două procese verbale prin care s-a reținut acordul său de a pune la dispoziție garsoniera în care locuia, în vederea efectuării unor filmări, pentru identificarea altor traficanți de droguri, nu se regăsește printre cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1006 din 23 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient. Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul M.V., reluând motivele cererii, precum și cele invocate în apel, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și reducerea pedepsei de 7 ani închisoare la care a fost condamnat. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile formulate se constată că recursul este nefondat.

Atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut corect că motivul de revizuire invocat de condamnat nu se regăsește printre cele strict și limitativ, prevăzute de art. 394 C. proc. pen., care enumeră cazurile în care o hotărâre penală definitivă poate fi supusă căii extraordinare de atac a revizuirii. Prin sentința penală nr. 1296 din 18 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, M.V. a fost condamnat la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. a) C. pen., reținându-se că, la data de 1 aprilie 2003, a fost surprins în flagrant, de ofițerii de la B.C.C.O.

sector 2 București în timp ce oferea spre vânzare heroină. Motivul invocat de revizuient că trebuie să beneficieze de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și să i se reducă pedeapsa deoarece a colaborat cu organele de poliție și le-a pus la dispoziție garsoniera sa în vederea efectuării unor înregistrări video, pentru identificarea altor traficanți de droguri, nu se încadrează în cele cinci cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Mai mult decât atât, condamnatul a folosit toate căile ordinare de atac și a invocat aceste aspecte pe tot parcursul procesului penal. În consecință, recursul declarat de revizuient urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 1006 din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2005.