Decizia nr. 1263/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 100/2009 a Curții de Apel Brașov

Prin sentința nr. 100/F din 17 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC B.D. SA Brașov, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență H.D., în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.M. și SC C.I. SRL, având ca obiect revenirea licenței de concesiune pentru exploatarea nr. x din perimetrul Izvorul Pârâul Rece. De asemenea, a fost respinsă cererea de intervenție în favoarea reclamantei, formulată de intervenienta SC A. SRL. Prin aceeași sentință, au fost respinse excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta A.N.R.M., excepția lipsei procedurii prealabile, prematurității și tardivității formulării acțiunii, invocate de pârâte, precum și excepția lipsei de interes, invocată de pârâta SC C.I. SRL.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: 2.1. Cu privire la excepții: Litigiul dedus judecății, având ca obiect revenirea licenței de concesiune pentru exploatare nr. x din perimetrul Izvorul Pârâul Rece, este admisibilă, competența de soluționare revenind, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanței de contencios administrativ. Reclamanta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. 1695 din 4 septembrie 2008, astfel că au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin adresa din 16 septembrie 2008, A.N.R.M. a soluționat plângerea prealabilă comunicând reclamantei că nu îndeplinește condițiile de transfer prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003 și de Normele pentru aplicarea Legii minelor astfel că, la momentul învestirii instanței de contencios administrativ cu acțiunea formulată de reclamantă, aceasta primise răspunsul nefavorabil la plângerea prealabilă formulată, introducerea acțiunii nefiind, deci, prematură. În raport de data formulării plângerii prealabile și comunicării răspunsului de către A.N.R.M., au fost respectate termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Reclamanta justifică interesul în obținerea licenței de concesiune pentru exploatare, prin raportul depus la Dosarul comercial nr. 71/F/2004 al Tribunalului Brașov. 2.2. Cu privire la fond: Potrivit art. 3 pct. 17 din Legea nr. 85/2003, licența este „actul juridic prin care se acordă concesionarea/darea în administrare a activităților miniere de explorare/exploatare”. În speță, reclamanta SC B.D. SRL., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență H.D., a deținut licența de concesiune pentru exploatare nr. x din perimetrul Izvorul Pârâul Rece, însă, intrând în procedura insolvenței, și-a dat acordul pentru transferul acestei licențe către SC C.I. SRL. Drept urmare, pârâta A.N.R.M. a emis Ordinul nr. 185 din 25 august 2004, prin care a aprobat transferul, către SC C.I. SRL, al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate potrivit licenței de concesiune pentru exploatare nr. x din perimetrul Izvorul Pârâul Rece, încheiată între A.N.R.M. și SC B.D. SRL. La data emiterii acestui ordin, autoritatea competentă a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 85/2003. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 „titularul unei licențe poate transfera unei alte persoane juridice drepturile dobândite și obligațiile asumate numai cu aprobarea prealabilă scrisă a autorității competente. Orice transfer realizat fără aprobare scrisă este nul de drept”. Or, reține instanța de fond, în cauză, actualul titular al licenței, respectiv pârâta SC C.I. SRL, nu și-a exprimat acceptul de a transfera licența pe care o deține în baza Ordinului nr. 185 din 25 august 2004 emis de A.N.R.M. Arată prima instanță că refuzul titularului licenței este unul întemeiat, astfel încât una din condițiile legale imperative pentru aprobarea transferului unei licențe de concesiune pentru exploatare nu este îndeplinită. Față de netemeinicia acțiunii principale, instanța de fond a reținut că și cererea de intervenție în favoarea reclamantei, formulată de intervenienta SC A. SRL este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanta și intervenienta, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. La pronunțarea hotărârii, instanța de fond a apreciat conținutul acțiunii dedusă judecății, prin raportare strictă la dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, fără a ține seama de apărările reclamantei, potrivit cărora: - cererea reclamantei privind transferul licenței de concesiune pentru exploatare nr. x, în prezent deținută de intimata SC C.I. SRL, este pertinentă și legală, dat fiind că dobândirea licenței s-a realizat prin dol; - recurenta a aprobat transferul licenței de concesiune a licenței de exploatare către SC C.I. SRL pentru că aceasta și-a manifestat intenția reorganizării societății; - de îndată ce s-a produs transferul, SC C.I. SRL a renunțat la planul de reorganizare, ceea ce a dus la falimentul SC B.D. SRL (procedură în derulare) și la adjudecarea în bloc a patrimoniului recurentei, către SC A. SRL; - este dovedită astfel complicitatea A.N.R.M., care menține licența, deși SC C.I. SRL nu are mijloacele și utilajele necesare realizării exploatării; - mai mult, SC C.I. SRL se află în procedura de faliment, situație care, potrivit art. 33 lit. b) din Legea minelor, ar impune din partea A.N.R.M. suspendarea licenței și chiar revocarea licenței, potrivit art. 31 lit. c) din același act normativ.

Apărările formulate, prin întâmpinare, de intimatele-pârâte A.N.R.M. și SC C.I. SRL. 4.1. Cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă (întâmpinare A.N.R.M.). Acțiunea formulată de reclamantă privind revenirea licenței de concesiune se putea realiza fie prin anularea Ordinului nr. 185 din 25 august 2004, fie prin solicitarea de a obliga, prin intermediul instanței, pe actualul titular să-și dea acordul la transferul licenței, însă această ultimă operațiune nu are temei legal. 4.2. Cu privire la recursul formulat de recurenta-intervenientă SC A. SRL (întâmpinare A.N.R.M.). Instanța de fond a respins în mod corect cererea de intervenție în favoarea reclamantei, ca urmare a respingerii ca nefondată a acțiunii principale. 4.3. Se invocă excepția de ordine publică privind prescrierea dreptului la acțiune formulată de recurenta-reclamantă (întâmpinare SC C.I. SRL). Cererea recurentei-reclamante prin care se solicită emiterea unei dispoziții pentru revenirea licenței de concesiune pentru exploatare nr. x reprezintă în realitate o cerere de anulare a Ordinului nr. 185/2004. Cererea este tardivă în raport de prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004. 4.4. Pe fondul cererilor de recurs (întâmpinare SC C.I. SRL) se arată că transferul licenței de concesiune către o altă persoană juridică reprezintă un drept exclusiv al titularului licenței, astfel încât A.N.R.M. sau instanța de judecată nu pot dispune în locul titularului concesiunii miniere. Orice dispoziție a instanței, prin care pârâta ar fi obligată să transfere drepturile și obligațiile împotriva voinței acesteia sau orice dispoziție a instanței în sensul de a obliga autoritatea competentă la aprobarea transferului drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin licența de concesiune, în alte condiții decât cele instituite prin art. 24 din Legea minelor nr. 85/2003 și ale art. 109-116 din Normele Metodologice de Aplicare a acestei legi, constituie o încălcare evidentă a textelor de lege edictate cu privire la instituția transferului licențelor de concesiune minieră. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursurile sunt nefondate. 2. Acțiunea reclamantei-recurente, precum și cererea de intervenție accesorie, pot fi soluționate numai din perspectiva prevederilor art. 24 din Legea minelor nr. 85/2003, astfel cum în mod corect a procedat și instanța de fond. 3. Dobândirea prin „dol” a licenței de către SC C.I. SRL nu poate fi analizată în prezenta cauză. Recurenta-reclamantă avea la îndemână acțiunea în anulare a Ordinului nr. 185/2004, în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată și completată. 4. De asemenea, suspendarea sau revocarea licenței, potrivit art. 33 lit. b) și art. 31 lit. c) din Legea minelor este dată în competența A.N.R.M. Instanța de judecată nu poate extinde temeiul de drept al acțiunii, întrucât transferul licenței, suspendarea licenței și revocarea licenței se desfășoară conform unor proceduri distincte, în termene și condiții diferite.

În ipoteza în care recurenta-reclamantă solicită instanței de judecată „transferul licenței”, în mod logic, nu pot fi aplicate în cauză decât prevederile art. 24 alin. (1) din Legea minelor.

Excepția prescrierii dreptului la acțiune nu poate fi primită. Acțiunea recurentei-reclamante nu are ca obiect anularea Ordinului nr. 185/2004. Este adevărat însă că emiterea unei dispoziții pentru revenirea licenței de concesiune pentru exploatare nr. x este ținută de existența Ordinului nr. 185/2004, însă această împrejurare nu conduce la respingerea acțiunii de față ca tardiv formulată.

În consecință, nefiind întrunite criticile aduse hotărârii instanței de fond, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.